La 1 decembrie 2017 se împlinesc 99 de ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.
Basarabia a fost prima provincie românească care s-a unit cu România. În fața amenințărilor Rusiei și Ucrainei, Basarabia și-a proclamat independența la 24 ianuarie/6 februarie 1918. Sfatul Țării, care cuprindea reprezentanți ai tuturor naționalităților, a adoptat, la 27 martie/9 aprilie 1918, cu majoritate de voturi, hotărârea Basarabiei de a se uni cu România. La 15/28 noiembrie 1918, a avut loc al doilea mare moment din procesul de reîntregire națională a statului român, când Congresul general al Bucovinei, format din reprezentanții aleși ai românilor și ai naționalităților din Bucovina, a hotărât, în unanimitate ''unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu regatul României''.
În toamna anului 1918, în condițiile înfrângerii Puterilor Centrale și ale prăbușirii Austro-Ungariei, mișcarea națională a românilor din Transilvania s-a amplificat. În acest context, Comitetul Executiv al Partidului Național Român întrunit la Oradea, la 29 septembrie/12 octombrie 1918, a adoptat în unanimitate o declarație, redactată de Vasile Goldiș, privind hotărârea națiunii române din Transilvania de a se așeza ''printre națiunile libere'' (în baza dreptului național ca fiecare națiune să dispună liber de soarta sa), potrivit volumului ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, 2003). Se sublinia, astfel, necesitatea convocării unei adunări naționale, care să delege organele abilitate ''să trateze și să hotărască în treburi care se referă la situația politică a națiunii române''. Totodată, se cerea ''afirmarea și valorificarea drepturilor ei, nestrămutate și inalienabile, la deplina viață națională''. Documentul a fost citit de Alexandru Vaida-Voievod în Parlamentul de la Budapesta, în ședința din 5/18 octombrie 1918. Declarația de la Oradea, care afirma dreptul națiunii române la autodeterminare, precum și ideea convocării adunării naționale a reprezentat un act cu o semnificație istorică deosebită privind procesul de unificare națională.