Doi afacerişti pascaneni au fost aleşi „campioni naţionali în business”

Oamenii de afaceri ieşeni Neculai Apostol (grupul KOSAROM) şi Doina Cepalis (Te-Rox Prod Paşcani) sunt printre cei mai performanţi afacerişti ai României în 2012, a decis cel mai influent cotidian economic naţional – Ziarul Financiar. Campania de selectare a businessurilor care s-au consolidat şi crescut semnificativ în plină criză economică a adus la startul competiţiei miide oameni de afaceri, dar în final au rămas mai puţin de 20. Iar părintre cei premiaţi oficial la Bucureşti, al gala finală „Campioni în business” s-au aflat şi cei doi afacerişti din Iaşi.

Neculai Apostol are cel mai „european” business din Moldova

Grupul KOSAROM fondat de Neculai Apostola fOst considerat de Ziarul FInanciar „cel mai european business din zona MOldovei”. Aceasta datorită investiţiilor masive – peste 40 de milioane de euro în ultimii cinci ani – în tehnologie de ultimă generaţie şi în baze de producţie ultramoderne. „Noi am încercat tot timpul să fim cu doi paşi în faţa pieţei. De aceea toate investiţiile făcute în ultimii ani respectă încă de pe acum standardele de calitate şi de igienă prevăzute a fi introduse de UE abia în 2016. Spre comparaţie, ferma de scrofiţe de la SuinProd Roman este considerată la această oră mai performantă decât orice fermă din Olanda, ţară etalon în industria cărnii”, a spus Neculai Apostol.

Fondatorul grupului KOSAROM a anunţat că este foarte posibil ca în primăvara 2013 să demareze o nouă investiţie consistentă – circa 22 milioane euro – pentru mărirea substanţială a „creşei” de purcei hibrid de la Roman. „Acolo vom ajunge în doi-trei ani să producem porci cu un conţinut mai mic de grăsime dar ridicat de carne şi muşchi. Va fi un produs premium cu care sperăm să cucerim definitiv piaţa externă”, a explicat Neculai Apostol.

Miracolul de la Paşcani încă face valuri la Bucureşti

Desemnată în 2011 cel mai performant om de afaceri din România, paroana fabricii Te-Rox Prod Paşcani, Doina Cepalis, a atras atenţia şi în 2012. Ziarul Financiar a apreciat faptul că ieşeanca deşi nu a mai avut o creştere a cifrei de afaceri de 650% a reuşit să consoilideze un business în care principalii concurenţi sunt temuţii chinezi – Te-Rox Prod produce huse şi centuri de siguranţă pentru scaunele auto destinate copiilor. „Sunt exportator şi mă confrunt cu o piaţă foarte puternică a Europei de Vest. Mi-am asumat şi îmi asum riscuri imense, pentru că piaţa consumului se diminuează, iar eu trebuie să am avantaj competiţional, în contextul în care companiile vest-europene au deja o experienţă în spate şi tehnologie mai avansată. Astfel, eu trebuie să creez dependenţa pe piaţă pentru produsul meu”, a afirmat Cepalis la decernarea prmeiului din 2012.

Ieşeanca a mai spus că a renunţat la clienţii pe care îi aveam în Italia (lucra inclusiv cu Ferarri) pentru a încerca să le ofere sprijin şi altor antreprenori care nu aveau piaţă în Moldova. „Ştiam deja ce înseamnă umilinţa, ce înseamnă să nu te crediteze băncile, să nu creadă nimeni în proiectele tale şi am profitat de oportunitatea de a îmi reprofila businessul şi de a finanţa furnizorii pe care i-am găsit în Moldova prin statutul de acţionar minoritar în cadrul acestora. I-am tehnologizat şi i-am atras în ecosistemul meu care acum are în jur de 350 de angajaţi în patru companii al căror unic client sunt chiar eu”, a mai spus Cepalis.

Ea a adăugat că a vrut să construiască la un moment dat o fabrică de mase plastice în Londra, însă a preferat până la urmă să continue dezvoltarea alături de cei care lucrează în compania sa şi numai în zona Moldovei. „Vreau să rămân în Moldova pentru că, de ce să nu recunoaştem, forţa de muncă este ieftină şi pentru că din punct de vedere economic nu stau bine, iar eu vreau să ajut la creşterea economică din regiune”, a spus Cepalis.

Sursa www.topiasi.ro

PULSUL ZILEI

Concert și solidaritate, într-o seară dedicată prevenției, la Pașcani

Zeci de oameni s-au adunat, miercuri seara, în centrul Pașcaniului, pentru a transmite un mesaj simplu, dar important: sănătatea nu trebuie lăsată pe ultimul loc. Voluntarii Asociației Șansa 2010 au organizat, în fața Primăriei, un eveniment dedicat prevenirii cancerului de...

PSD Pașcani cere o planificare pentru asfaltarea străzilor din Pașcani 

Când va fi asfaltată strada unde locuiesc? Este o întrebare la care pășcănenii ar trebui sa primească răspuns din partea administrației locale, susțin social democrații pășcănenii.  Într-o recentă conferință de presă, Dragoș Ionescu președintele PSD Pașcani i-a solicitat edilului să...

Idei pentru transformarea versantului de lângă Parcul Peștișorul

Primăria Pașcani a organizat miercuri, 30 septembrie, o consultare publică privind proiectul de regenerare urbană care vizează platoul central si versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani.  Întâlnirea a avut loc pe platoul din parc. La dezbatere au fost puțini participanți:...

Pașcaniul are terenuri pentru investitori? Deputatul Năcuță: Nu sunt bani pentru parcurile industriale

Municipiul Pașcani are sau nu terenuri pentru a fi puse la dispoziția eventualilor investitori străini? Primarul Marius Pintilie susține că municipalitatea nu are ce oferi în momentul de față, dar în viitor va fi disponibil un parc industrial. Deocamdată...

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție. Cu o istorie începută în Italia în 1969, Lattonedil este astăzi un grup industrial consacrat, cu facilități...

Polițiștii din Hârlău cu ochii pe vitezomani. Peste 30 de permise reținute în câteva ore – FOTO

IPJ Iași: ACȚIUNE LA HÂRLĂU, PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE În ziua de 1 octombrie a.c., în intervalul orar 12:00-20:00, polițiştii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au organizat și executat o acțiune în vederea creșterii siguranței rutiere și pentru menținerea unui...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași

Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași. Ba martori, ba suspecți, ba inculpați, mulți cu condamnări finale. Astăzi, însuși președintele PNL România și premierul demis, Ilie Bolojan, a fost chemat în...

Cerealele românești, lăsate pe linie moartă, agricultorii, trimiși spre faliment

În timp ce statul român discută securitatea națională în formule largi, cu strategii, comunicate și reuniuni, o problemă concretă se adâncește în tăcere: cerealele fermierilor români riscă să rămână blocate în baze, iar odată cu ele poate fi blocată...

Învățământ de stat cu bani de acasă. „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” pun presiune pe părinți: „Sunt familii care nu își permit”

„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” rămân în orarul elevilor, însă multe dintre activitățile organizate sunt costisitoare pentru părinți. De la câteva zeci de lei pentru un bilet de film sau intrarea într-un muzeu, costurile pot ajunge la câteva sute...

Mitul care îi poate costa pe şoferi. Nu există „zonă de graţie” după indicatorul de intrare în localitate

Cine nu a uitat măcar o dată să ridice piciorul de pe acceleraţie atunci când a intrat în localitate? Atenţie, însă, pentru că doar câteva secunde de neatenţie vă pot aduce o amendă. Nu trebuie să picăm în mirajul că...
Paşcani
cer fragmentat
9.2 ° C
9.2 °
9.2 °
66%
0.9m/s
0%
S
21 °
D
22 °
lun
20 °
mar
21 °
mie
11 °

Niciun articol afișat