Doi tineri care au plecat spre Marea Britanie au ajuns doar până în fața școlii din comună, unde au vandalizat un autocar și au bătut măr șoferul

Doi tineri au vrut să ajungă gratis în Marea Britanie. Când șoferul autocarului în care se urcaseră i-a refuzat și i-a dat jos, unul dintre ei i-a distrus vehiculul cu o bâtă. Până să se judece procesul, tânărul a ajuns după gratii pentru o tentativă la omor. Acum, a mai primit un spor la pedeapsă.

Șoferul i-a refuzat

Incidentul s-a petrecut pe 11 ianuarie 2021, în jurul prânzului, când S.T., șofer la o firmă de transport internațional, a oprit în fața căminului cultural din Moțca de unde, în urma unei programări anterioare, urma să mai preia doi pasageri. În autocar au urcat frații Dumitru și Marius Rafailă. Când șoferul le-a cerut să achite contravaloarea transportului până în Marea Britanie, cei doi au început să facă scandal și să înjure, spunând că vor plăti cursa la destinație. Șoferul a refuzat, iar cei doi frați i-au cerut să oprească și să coboare pentru a le preda bagajele. De asemenea, ei și-au sunat un prieten pentru a veni să-i preia cu o mașină.

A lovit cu bâta caroseria autocarului

Când S.T. a oprit pe marginea drumului, în apropierea școlii gimnaziale din comună și a coborât, Dumitru Rafailă a scos din buzunar un briceag și l-a amenințat. În paralel, fratele său s-a dus la mașina care tocmai venise pentru a-i prelua, a deschis portbagajul și a scos o bâtă. L-a atacat apoi pe S.T., lovindu-l peste brațul stâng și în zona capului. Șoferul a căzut, dar a reușit să se ridice și să urce în autocar, de unde a sunat la 112, chemând poliția. Între timp, Marius Rafailă a început să lovească cu bâta caroseria autocarului și a îndoit un ștergător în încercarea de a-l rupe. Apoi s-a deplasat din nou la portbagajul mașinii care îl aștepta, a scos din interior o turbosuflantă și a aruncat-o în parbrizul autocarului, fisurându-l. Scandalul s-a încheiat în momentul în care a intervenit poliția.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...

Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor. Recomandări pentru a evita incendiile – VIDEO

În perioada Floriilor și în apropierea Sărbătorilor Pascale, pompierii din județul Iași sunt la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Zilnic, peste 160 de militari sunt la datorie, iar o parte dintre aceștia desfășoară controale și...

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
10.6 °
82 %
6.4kmh
100 %
S
19 °
D
16 °
lun
22 °
mar
13 °
mie
7 °

Niciun articol afișat