„Cred că un lider există în primul rând prin valorile lui şi prin ce poate construi în echipă, poate o femeie este mai sensibilă şi exagerat de responsabilă. Pe plan extern, în relaţiile cu clienţii, m-a ajutat că sunt femeie, am avut un capital de încredere în plus. Veneam dintr-o ţară cu grad mare de risc şi am obţinut totuşi credite de milioane de euro.”
Doina Cepalis deţine grupul de firme Te-Rox, ce produce scaune auto pentru copii, cea mai mare parte a businessului mergând la export. Scaunul auto pentru copii a purtat-o pe Doina Cepalis din nordul Moldovei în toată lumea: produsele made in Romania ajung astăzi în peste 50 de ţări. Grupul Te-Rox este format din trei companii ce administrează un total de patru unităţi de producţie în trei judeţe, Neamţ, Iaşi şi Botoşani.