Donaţie importantă din partea unei biserici din Paşcani pentru credincioşii parohiei. Săptămâna trecute în zona Vale a municipiului mai multe echipe de voluntari au împărţit, acasă, 10 000 de măşti pentru protecţia de noul coronavirus.
Acţiunea a fost pusă la cale de preotul Costel Olariu de la Biserica Sfânta Vineri. Majoritatea voluntarilor sunt tineri, membri ai unor asociaţii caritabile.
Donaţii de măşti au fost făcute şi de Magazinul Sophia. Ele sunt produse chiar de salariaţii unităţii. Astfel Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi a primit 2000 de bucăţi, Primăria Motca, 50, Primăria Paşcani 20, iar la Spitalul de Urgenţă Paşcani 100 de bucăţi.
Menţionăm că unitatea medicală a mai primit, tot din donaţii 400 de măşti din partea societatii Viosand SRL şi încă 500 de bucăţi de la Te- Rox SRL.