back to top
duminică, februarie 22, 2026
4.4 C
Paşcani

Dr. Vasile Cepoi, şeful DSP: Suntem la un pas de a ne trata bolnavii la poarta spitalului

Dr. Vasile Cepoi crede că scenariul în care se poate muri aşteptând un loc la Terapie Intensivă nu e departe. Ambulanţa e sufocată de solicitări care se prelungesc foarte mult, cu bolnavi în maşini aşteptând un eliberarea unui pat. „Să dea Dumnezeu să nu ne blocăm. Într-adevăr este foarte greu, foarte greu”, a spus dr. Simona Ivaşcu, managerul SAJ Iaşi.

Presiune maximă pe reţeaua sanitară ieşeană. Ieri, dimineaţă, erau patru bolnavi COVID în stare gravă care aşteptau un loc la ATI. La ora prânzului, mai multe ambulanţe cu pacienţi COVID blocau curtea Spitalului de Boli Infecţioase, în aşteptarea ca aceştia să fie consulaţi şi eventual internaţi. Dar unde? Nicăieri nu mai erau locuri. “Suntem la un pas de a ne trata bolnavii în stradă. Nu mai avem soluţii!”, spune Vasile Cepoi, directorul Direcţiei Sanitare Iaşi.

Ora 14, curtea Spitalului de Boli Infecţioase. După cum urlă sirenele, una după alta, aşa poţi număra bolnavii de COVID 19 care trec de poarta spitalului. Aproape la fel de repede ies pentru că nu sunt locuri. “În momentul acesta, avem şase ambulanţe cu bolnavi care aşteaptă la Infecţioase pentru a fi consultaţi. În funcţie de diagnosticul pus de medic, pacientul va rămâne fie la Infecţioase, fie este transportat la CFR sau Recuperare, dar locurile am înţeles că sunt foarte puţine. Spre exemplu, Recuperarea mai are câteva, dar acelea sunt pentru cei care au nevoie de oxigen. Să sperăm că nu ne vom bloca, că nu putem aştepta cu pacienţii la nesfârşit în ambulanţe pentru că atunci cu cei de la domiciliu care sunt gravi ce facem? Să dea Dumnezeu să nu ne blocăm. Într-adevăr este foarte greu, foarte greu”, a spus dr. Simona Ivaşcu, managerul SAJ Iaşi.

La Dispeceratul SAJ, puţine apeluri anunţă externări de la secţiile COVID, ceea ce înseamnă că nu se prea eliberează locuri în spitale. “Da, se externează mai greu pentru că toţi pacienţii vin foarte târziu la spital, toţi cu nevoi medii şi mari de oxigen. Se agravează evoluţia lor în secţie. Dacă se eliberează un loc în ATI, este ocupat imediat de un alt pacient din secţia de confirmaţi. Ieri, de exemplu, pentru prima dată nu am reuşit să transferăm vreun pacient din UPU la ATI”, a subliniat Vasile Cepoi. La Spitalul „Sfântul Spiridon” trei pacienţi erau pe ventilaţie mecanică, şase pe oxigen, în aşteptarea rezultatului la testul RT-PCR. „Per total, unitatea dispune de 14 locuri pe medicală COVID şi 10 pe ATI COVID, în condiţiile în care zilnic în UPU avem 150 de pacienţi de alte patologii care aşteaptă. Toţi sunt testaţi. Situaţia este foarte volatilă, se schimbă de la un moment la altul”, a subliniat prof.dr. Diana Cimpoeşu, coordonator UPU/SMURD Iaşi. Autorităţile locale sanitare recunosc că sunt depăşite de situaţie.

„Probabil că îi vom mai ţine o perioadă în UPU după care… Problema care se pune este că, dacă vin alte cazuri, şi cu COVID şi fără COVID, va fi foarte greu de preluat. Încercăm să vedem dacă putem suplimenta numărul de paturi ATI la Spitalul Spiridon, măcar pentru patologiile non-COVID, în secţiile de Chirurgie, împrumutând ventilatoare şi monitoare de la Spitalul Leţcani. E vorba de 4-5 paturi în plus, dacă reuşim să le facem. Pentru ATI COVID, nu mai avem nicio soluţie. Dar având în vedere presiunea de pe UPU, trebuie să găsim soluţii pentru cei non-COVID”, a mai declarat Vasile Cepoi. Şi secţia COVID a Spitalului de Pneumoftiziologie este la capacitate maximă. Dacă este externat un bolnav după negativare, în câteva minute un altul îi ia locul.

“Toată lumea se întreabă, cum de nu s-a întâmplat nimic peste vară. Să ne aducem aminte de episodul 2020, când în Italia şi Spania erau 7.000-8.000 de cazuri pe zi, iar la noi erau puţin sub 300 şi România intra în lockdown. În acelaşi fel, virusul a fost dus în toate ţările şi a strânit un val epidemic. Din nefericire, sistemul medical românesc nu poate acţiona atât de repede la o astfel de agresivitate a virusului, cum de altfel nu au putut reacţiona nici sistemele de sănătate din alte ţări. Încurajăm în continuare cu tărie populaţia să evalueze foarte bine sursele de informaţie, să-şi evalueze şi să-şi cântărească absolut toate opţiunile şi atunci când decid să se vaccineze sau să nu se vaccineze, să fie siguri că această decizie este luată în deplina conştientizare a tuturor aspectelor şi în deplină cunoştinţă de cauză”, a spus Radu Crişan Dabija, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie.

Previziunile sunt sumbre iar soluţiile pe perioadă scurtă de timp par a fi epuizate. Spitalul de la Leţcani pare a fi o soluţie, iar prorietarii dau chipurile asigurări că, din punct de vedere tehnic este pregătit să intre cu 80 de paturi ATI de pe 1 octombrie. Surse din cadrul autorităţilor locale au declarat însă că, în acest moment, de la unitatea mobilă ar lipsi stocatorul de oxigen care ar urma să fie adus. Când? Nu se ştie. Ce va urma în aceste condiţii? “Practic, ne apropiem de scenariul în care se poate muri la poarta spitalului. Nu suntem încă aici. Eu sper să mai găsim resurse, dar sper că şi populaţia conştientizează ce se întâmplă, faptul că suntem la limită atât ca şi capacitate de internare cât şi din punct de vedere al corpului medical, iar acest lucru este cauzat de nerespectarea normelor sanitare de prevenţie care sunt răscunoscute”, a conchis Vasile Cepoi.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Deputatul Sorin Năcuță: Inițiativă legislativă pentru recunoașterea adeverințelor de venit emise în baza fișelor de evidență a salariilor

În urma sesizărilor primite la Cabinetul Parlamentar, din partea cetățenilor din județul Iași, am inițiat, împreună cu doamna deputat Raluca Turcan, un demers legislativ de modificare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, pentru a corecta o...

Situație disperată la Căminul Remar Pașcani. Acoperișul este distrus, iar oamenilor le plouă în locuințe. Cine îi ajută? – FOTO/VIDEO

Situație disperată la Căminului Remar Pașcani. Acoperișul este distrus iar multor oameni care stau la ultimul etaj le plouă în camere. Imagini și informații în acest sens au fost postate de Iuliana Niculiță, pe grupul Donații Pașcani, cu rugăminte...

Mitropolitul Visarion Puiu, comemorat la Pașcani – FOTO

Sâmbătă, 21 februarie 2026, un sobor de preoți l-au comemorat pe mitropolitul Visarion Puiu, născut la Pașcani. Evenimentul a început cu oficierea Sfintei Liturghii în Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, lăcașul de cult situat la mică distanță de locul în care...

Cum e să fii mamă la 52 de ani: caz de la Iași. Fenomenul nașterilor după 45 de ani crește constant și abrupt în...

România ultimului deceniu arată o schimbare discretă, dar clară: tot mai multe femei devin mame după 45 de ani, iar în 2024 un număr record de femei trecute de 50 de ani și-au împlinit visul de a deveni mame....

Spectacol cu sala plină la Târgu Frumos, în apropierea zilei de Dragobete – VIDEO

Sala de spectacole de la Casa de Cultură Garabet Ibrăileanu din Târgu Frumos a fost plină de spectatori, vineri seară, 20 februarie, la concertul folcloric organizat cu ocazia sărbătorii de Dragobete. Membrii Ansamblului Profesionist Constantin Arvinte al Consiliului Județean Iași...

Sprijinul de 50 lei/lună pentru energie electrică, prelungit până la finalul lui 2026: câți români beneficiază

Măsura de compensare pentru consumatorii vulnerabili de energie electrică continuă până la 31 decembrie 2026, anunță Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Până în prezent, aproape 725.000 de cereri au fost validate dintr-un total de peste un milion...

Joburi sigure în România: Cele mai căutate locuri de muncă pe care inteligența artificială nu le poate înlocui, potrivit specialiștilor

Pe măsură ce inteligența artificială și automatizarea își fac tot mai simțită prezența pe piața muncii, multe meserii tradiționale par amenințate. Realitatea însă arată o altă fațetă: în sectoare precum construcțiile, ospitalitatea, serviciile sau mentenanța, lipsa de personal calificat...

Când și cu cât ar putea crește pensiile. Variantele care pot fi aplicate

Pensiile ar fi trebuit indexate încă de luna trecută, dar guvernanții au renunțat la această măsură din cauza cheltuielilor și-așa foarte mari, care au majorat substanțial deficitul bugetar. Însă ministrul Muncii, Florin Manole a afirmat recent că indexarea pensiilor...

Elevii din Iași revin la cursuri pe 23 februarie: se încheie vacanța de schi și începe modulul 4

Vacanța mobilă, cunoscută drept vacanța de schi, se încheie duminică, 22 februarie. Elevii din județul Iași revin la școală luni, 23 februarie, odată cu începerea modulului 4 de studiu. După șase săptămâni de școală, elevii vor intra în vacanța de...

Luni începe Postul Paștelui: credincioșii sunt îndemnați să practice iertarea, milostenia, cumpătarea și faptele bune

Credincioșii ortodocși intră, începând de luni, în Postul Paștelui, considerat cel mai lung și mai aspru post din cursul anului bisericesc. Această perioadă de pregătire spirituală precede sărbătoarea Învierii Domnului și durează 40 de zile, la care se adaugă...
Paşcani
nori împrăștiați
3.5 ° C
3.5 °
3.5 °
82 %
1kmh
29 %
D
4 °
lun
6 °
mar
5 °
mie
4 °
J
3 °

Niciun articol afișat