Festival de folclor cu participare internațională ”Drag mi-i cântecul și jocul”, la Pașcani

Sala de spectacole a ”Clubului Copiilor” din Pașcani a găzduit sâmbătă un festival de folclor cu participare internațională, aflat la a treia ediție, organizat cu succes de Colegiul Economic ”Nicolae Iorga” din localitate.
Evenimentul a debutat într-un mod emoționant și solemn, cu intonarea imnelor celor trei țări participante: România, Republica Moldova și Ucraina.

Secțiunile de concurs au fost introduse după discursurile organizatorilor și invitaților de seamă printr-un moment artistic deosebit, pregătit special de tineri iubitori de folclor. Au urmat cele 5 secțiuni de concurs unde copiii și tinerii de gimnaziu și liceu și-au prezentat calitățile artistice: Solist vocal, Solist instrumental, Grupuri vocale, Dansuri pupulare și Dansuri etnice.

Cei mai buni la categoria de dansuri, atât populare, cât și etnice au fost cei de la Ansamblul ”Doina” din Piatra Neamț, o echipă de succes, care au primit și un premiu de popularitate datorită prestației impecabile, atât în ceea ce privește ținuta scenică și coregrafia, cât și emoția transmisă publicului.

La secțiunile de interpretare s-au remarcat copii din județele Iași și Botoșani, dar și cei din Republica Moldova sau Ucraina, unul dintre premianții din Ungheni obținând locul I, cu o piesă deosebită compusă chiar de mama lui, care i-a fost alături și ca îndrumător în acest concurs.

Și participanții din Republica Moldova au fost la înălțime, deși s-au prezentat doar cu o parte a Ansamblului folcloric ”Perla”, fiind impresionați de ospitalitate și bogăția folclorică a evenimentului.

Au mai fost acordate premii speciale inedite, unul dintre ele fiind oferit celei mai micuțe participante, în vârstă de numai 8 ani, Sabrina Palamariu, membră a Ansamblului ”Perla” din Cernăuți. Invitații de peste hotare s-au bucurat de prezența la acest festival și speră să revină și în viitorii ani.

O prestație deosebită au avut și copii de la școala organizatoare, care au atras atenția spectatorilor prin două momente inedite de dans etnic german și aromân, pregătite de Mariana Botezatu, profesor al Colegiului Economic ”Nicolae Iorga” din Pașcani.

Juriul a fost compus din oameni de cultură cu experiență în domeniul folclorului, din Pașcani și din Moldova, precum directorul Centrului Cutural din Cernăuți, directorul Clubului Copiilor sau Mona Popovici, realizator de emisiuni tv la Tele M.

Sala arhiplină a instituției de cultură a răsunat ore întregi de acordurile folclorice ale numeroșilor participanți, iar evenimentul a fost un real succes atât pentru organizatori, cât și pentru toți cei care s-au bucurat de folclorul autentic. Mai menționăm că manifestația culturală a fost sprijinită de Protoeria Pașcani și de câțiva sponsori, premianții primind diplome și medalii pentru rezultatele lor.

PULSUL ZILEI

Întrebări și răspunsuri despre viața la bloc – VIDEO

Multe probleme, puține soluții privind viața la bloc, în Pașcani. Este concluzia care s-a desprins din întâlnirea care a avut loc în cursul zilei de joi, 2 aprilie 2026, la sediul Primăriei între edil și reprezentanții locatarilor. Primarul, Marius Pintilie,...

Pensionarii cu venituri mici vor primi ajutoare de două ori pe an: despre ce sume e vorba. Guvernul a dat undă verde pachetului social

Guvernul a adoptat, joi, pachetul de solidaritate care vine cu sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici, dar și pentru copiii cu dizabilități. Ajutoarele pentru pensii vor fi virate în două tranșe, în lunile mai și decembrie, fiind vorba...

O nouă petiție pentru interzicerea păcănelelor la Pașcani

Un nou demers pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc la Pașcani. După ce încercarea organizării unui referendum a eșuat prin boicotarea ședinței convocate de consilierii PSD, Adrian Șerban, un cetățean din Pașcani, a inițiat o petiție pe Declic.ro,...

Referendumul anti-păcănele la Pașcani, boicotat

Referendumul anti-păcănele la Pașcani nu va mai avea loc. Asta deoarece proiectul propus de consilierii PSD nu a putut fi supus aprobării legislativului local. Mai exact, ședința de îndată, convocată pe 02 aprilie a.c., de la ora 10:00, nu...

Pașcaniul, din nou în albastru: marș pentru conștientizarea autismului – FOTO/VIDEO

Pașcaniul s-a colorat în albastru joi, 2 aprilie, de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Zeci de copii, părinți și profesori au participat la Marșul Solidarității organizat de Școala Gimnazială Specială din municipiu, alături de mai mulți parteneri locali. Evenimentul...

PSD Pașcani: Primarul Marius Pintilie blochează posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc!

Primarul Marius Pintilie blochează, prin absența consilierilor PNL și AUR, demersul PSD Pașcani privind posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc în municipiul Pașcani‼️ Organizația PSD Pașcani își exprimă dezaprobarea față de blocarea ședinței de îndată a...

Casieria APAVITAL din Pașcani va fi închisă în perioada 06 – 22 aprilie 2026 (inclusiv)

💧 Casieria din Pașcani va fi închisă în perioada 06 - 22 aprilie 2026 (inclusiv) APAVITAL S.A. aduce la cunoștința utilizatorilor săi că în perioada 06 aprilie 2026 – 22 aprilie 2026 (inclusiv) casieria din Pașcani, str. Grădiniței nr. 25...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: "Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu avem nevoie. Aici s-a ajuns din cauza fostului Guvern PNL - USR care a distrus țară prin...

Bani restanți pentru profesori. Ministrul Educației anunță plata diferențelor salariale. Calendarul complet al plăților

Ministerul Educației anunță că a plătit 244 de milioane de lei pentru diferențe salariale și dobânzi aferente anului 2025, urmând ca plățile pentru 2026 să continue etapizat până la finalul anului. În paralel, sindicatele din învățământ acuză întârzieri și...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.4 ° C
11.4 °
11.4 °
83 %
4.1kmh
100 %
J
12 °
vin
12 °
S
13 °
D
17 °
lun
21 °

Niciun articol afișat