În fiecare an în data de 24 februarie românii sărbătoresc ziua iubirii, Dragobetele. Lucrurile nu au fost mereu așa, iar pe vremea când Dragobete era numit şi Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor, era un zeu tânăr al dacilor, sărbătorit în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Transilvania la o dată fixă în fiecare an. Data varia de la o zonă la alta, între 24 februarie şi 28 februarie, 1 martie şi 25 martie. Dragobete era considerat patronul dragostei şi al bunei dispoziţii pe meleagurile româneşti.
În unele tradiţii este considerat Cap de primăvară, Cap de vară, fiu al Baba Dochia şi cumnat al eroului vegetaţional Lăzărică. Dragobtele este identificat cu Cupidon, zeul dragostei din mitologia romană şi cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă.
Dragobetele cap de primăvară era divinitatea populară sinonimă cu sărbătoarea de Dragobete celebrată la 1 martie, deschizătorul primăverii, patronul dragostei şi bunei dispoziţii pe plaiurile româneşti în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea.
La Dragobete, păsările nemigratoare se strâng în stoluri, ciripesc, se împerechează şi încep să-şi construiască cuiburile. Păsările neîmperecheate în ziua de Dragobete, se spune că rămâneau fără pui până în aceeași zi a anului viitor.
Asemănător păsărilor, cuvântul grecesc „pasare” însemnând „mesaj al cerului”, fetele şi băieţii trebuiau să se întâlnească pentru a fi îndrăgostiţi pe parcursul întregului an. Cei care nu se întâlneau cu un prieten în ziua de Dragobete se spune că nu era iubiți tot anul.
Dacă timpul era favorabil, fetele şi băieţii se adunau în cete şi ieşeau la pădure chiuind, pentru a culege primele flori ale primăverii. Din zăpada netopită până la Dragobete fetele şi nevestele tinere din Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi Transilvania făceau rezerve de apă cu care se spălau în anumite zile ale anului, pentru păstrarea frumuseţii.
Fetele ignorate de băieţi în ziua de Dragobete, le acuzau pe celelalte că au făcut farmece la Atanasii (17 şi 18 ianuarie), pentru a-i atrage pe băieţi. Această zi, potrivit tradiţiei, era propice farmecelor pentru alungarea iubirii dintre tineri.
Etnograful Marcel Lutic de la Muzeul de Etnografie al Moldovei a prezentat etimologia acestei sărbători populare, considerând că majoritatea denumirilor ei provin de la „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, sărbătoare religioasă celebrată pe 23 februarie care în slavă se numește Glavo-Obretenia.
Românii au adaptat-o, astfel apărând sub diverse nume („Vobritenia”, „Rogobete”, „Bragobete”, „Bragovete”) în perioada Evului mediu, până când s-a impus în unele zone (sudul și sud-estul României) ca Dragobete.
Această explicație este data și de „Micul dicționar academic”, care atestă folosirea cuvântului din anul 1774. „E foarte posibil ca la forma actuală să se fi ajuns prin confuzii paronimice, etimologie populară, prin apropierea compusului slav de cuvinte cunoscute din familia lui drag și prin reinterpretarea lui ca nume propriu de persoană; în acest caz, «zeul» s-a născut pornind de la un nume”, a afirmat Rodica Safiu de la România literară. N.A. Constantinescu, în „Dicționar onomastic românesc”, 1963, tratează cuvântul „DRAGOBETE” la articolul despre „drag” (cu temă slavă) și ca substantiv comun, însemnând „gândăcel de culoare arămie, verde-deschis pe spate, cu puncte albe pe fiecare elitră”, cunoscută și sub numele de „târtăriță” sau „repede” (Cicindela campestris).
În „Dicționarul etimologic al limbii române”, Al. Ciorănescu propune ca etimon, cu rezerve, cuvântul sârb „drugobrat” ce se traduce prin „cumnat”. Alte teorii expuse de Lutic, consideră proveniența numelui de la cuvintele din slava veche „dragu” și „biti”, care s-ar traduce prin „a fi drag” sau de la cuvintele dacice „trago” – țap și „pede” – picioare, acestea transformându-se, în timp, în drago, respectiv bete: „În paranteză fie spus, credem ca dacii au avut o divinitate celebrată în această perioadă a anului, divinitate al cărei nume nu ni s-a păstrat, după cum multe alte nume ale divinităților dacice nu ne mai sunt cunoscute”
Ziua de DRAGOBETE cade în fiecare an pe 24 februarie și este asociată nu doar cu iubirea, ci și cu începutul primăverii, începutul unui an mai bun din punct de vedere sentimental. De DRAGOBETE există fel de fel de superstiții și tradiții, în care unele persoane încă mai cred cu tărie și în ziua de azi.
Spălarea părului cu zăpadă
În popor, se spune că de DRAGOBETE fetele strângeau zăpadă și o topeau, pentru a se spăla cu apa obținută pe cap și pe față. În acest fel, se mențineau frumoase tot anul și băieții le remarcau mai repede. În zonele rurale, fetele foloseau apa din zăpada de DRAGOBETE pentru a face diferite farmece prin care să-și atragă ursiții.
Sărutul eternității
În unele zone din țară, superstiția de DRAGOBETE spune că îndrăgostiții trebuie neapărat să se sărute în această zi, dacă vor să rămână împreună cât mai mult timp. De fapt, tot de DRAGOBETE, îndrăgostiții fac o logodnă neoficială, prin care își jură iubire veșnică. Acest lucru îi ajută să fie împreună pe viață.
Ziua distracției și a veseliei
De DRAGOBETE , tradiția spune că nimeni nu trebuie să fie trist sau să plângă, deoarece așa va fi tot anul și va atrage ghinioanele asupra lui. În schimb, trebuie să petreacă și să se veselască, pentru ca tot anul să îi meargă bine și să aibă parte de voie bună.