Pe 24 februarie romanii sarbatoresc Dragobetele. Ziua lui Dragobete, zeul tineretii, al veseliei si al iubirii are origini stravechi.
Dragobete este un personaj preluat de la vechii daci si transformat ulterior intr-un protector al tinerilor si patron al iubirii. Dragobete (numit si “Cap de primavara”, “Navalnicul” sau “Logodnicul Pasarilor”) este fiul babei Dochia. Dragobete a ramas pana in ziua de astazi ca simbolul suprem al dragostei autohtone.
“Dragobetele saruta fetele”
In vremuri de demult in aceasta zi de mare sarbatoare, tinerii imbracati in straie frumoase, cuvincioase obisnuiau sa se stranga in paduri si sa culeaga in buchetele cele dintai flori ale primaverii.
La ceasul pranzului, fetele porneau in fuga catre sat, iar baietii le fugareau, incercand sa le prinda si sa le dea un sarutat. Daca baiatul ii era drag fetei, aceasta se lasa prinsa, ulterior avand loc si sarutul considerat echivalent al logodnei si al inceputului iubirii intre cei doi. Inspre seara, logodna urma sa fie anuntata comunitatii satului si membrilor familiei.
Cei care participau la sarbatoare, respectand traditia, erau considerati a fi binecuvantati in acel an. Ei vor avea parte de belsug, fiind feriti in schimb de boli si febra. Conform anumitor superstitii din batrani, cei care nu sarbatoreau aceasta zi erau pedepsiti sa nu poata iubi in acel an. Acest obicei a dat nastere celebrei strigaturi sau amenintari glumete “Dragobetele saruta fetele !”.
Daca vremea era mohorata in aceasta zi, daca era foarte frig, ploua sau ningea, tinerii se strangeau intr-o casa “sa faca de Dragobete”, sa petreaca, sa lege prietenii, sa se tina de jocuri si ghidusii.