Dreptul la Banking: Despre responsabilite și risc în accesarea unui credit bancar

La începutul acestui an, românii aveau de rambursat credite de peste 150 miliarde lei.

Pentru sute de mii de familii din această țară, rata la credit poate fi o sursă lunară de stres, care se întinde, uneori, pe ani de zile. Ai zice că nimeni nu ia un credit de plăcere, ci doar că n-are încotro – dar, ce să vezi, în realitate multe împrumuturi încă sunt cerute impulsiv, fără cântărirea tuturor îndatoririlor și riscurilor implicate, iar asta provoacă apoi multă nefericire.

Nu trebuie să fie așa.

Creditul trebuie privit ca un instrument foarte puternic. Folosit corect, ne poate face viața mai bună. Folosit în mod greșit, poate provoca răni grave.

Un credit nu e un venit, ci o datorie. Banii pe care-i primești de la bancă îți rezolvă o problemă, dar nu sunt gratis. Ei îți creează obligații, de obicei pentru ani de zile, iar nerespectarea lor vine cu costuri mari.

Iată 5 reguli simple pe care trebuie să le respecți când te pregătești să iei un credit.

Întreabă-te dacă ai nevoie cu adevărat de banii respectivi. Una e să n-ai un acoperiș deasupra capului, alta e să visezi la o mașină mai scumpă. Nu te lăsa dominat de dorințe, fii cerebral și străduiește-te să-ți înțelegi corect adevăratele necesități.

Întreabă-te dacă ceea ce cumperi cu împrumut îți va aduce, de fapt, cheltuieli suplimentare. O mașină luată pe credit costă în plus față de rata lunară: benzină, service, asigurări, șamd, iar toate aceste cheltuieli tot tu va trebui să le achiți. Dacă o vei folosi doar ca să te plimbi cu ea, noua ta mașină va fi consumatoare din resursele tale. Dacă, în schimb, o vei folosi pentru taximetrie, să zicem, ea va fi o sursă de venituri, iar creditul reprezintă sursa de finanțare a unui activ ce va genera venituri.

Întreabă-te nu cât de mult poți lua împrumut de la bancă, ci cât de mult poți plăti lunar, an după an, ca să rambursezi împrumutul respectiv. Un duș rece pentru orice intenție impulsivă este să pui deoparte, câteva luni la rând, banii de rată, ca să verifici dacă poți să-ți asumi această disciplină. Nu-ți place? Acum gândește-te că va trebui să faci asta o viață, în unele cazuri.

Întreabă-te dacă ai o rezervă de avarie. Unele credite, cum ar fi cele ipotecare, se acordă pentru decenii la rând – adică pentru o perioadă suficient de lungă ca să prinzi una-două recesiuni, poate un șomaj sau alte cheltuieli neprevăzute semnificative. Pregătește-te din timp pentru aceste momente – dacă nu vor apărea, cu atât mai bine, la finalul creditului vei rămâne cu o sumă frumușică pusă deja deoparte.

În fine, dacă ai trecut prin aceste etape și ai răspunsurile corecte, întreabă-te dacă ai ales cea mai bună ofertă pentru creditul tău. Sunt multe bănci și ai dreptul să primești răspunsuri pentru toate întrebările tale legate de îndatorirea pe care ți-o asumi când semnezi un contract de credit.

Dar ce faci când, din păcate, nu mai poți plăti creditul pe care l-ai luat? Despre soluțiile acestei probleme serioase, în episodul următor.

Sursa Europa FM

PULSUL ZILEI

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...

Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor. Recomandări pentru a evita incendiile – VIDEO

În perioada Floriilor și în apropierea Sărbătorilor Pascale, pompierii din județul Iași sunt la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Zilnic, peste 160 de militari sunt la datorie, iar o parte dintre aceștia desfășoară controale și...

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
10.6 °
82 %
6.4kmh
100 %
S
19 °
D
16 °
lun
22 °
mar
13 °
mie
7 °

Niciun articol afișat