Dunele fosilizate vechi de peste 150.000 de ani care ar putea da indicii despre Potopul lui Noe din Biblie

În deșertul Al Wathba din Abu Dhabi, dunele fosilizate, vechi de 150.000 de ani, au devenit o atracție turistică. Dar de ele sunt interesați și cercetătorii, care spun că aceste neobișnute forme de relief ar putea oferi indicii despre Potopul lui Noe, care este pomenit atât în Biblie, cât și în Torah și Coran, relatează CNN.

Thomas Steuber, profesor la Departamentul de Știință al Universității Khalifa din Abu Dhabi, a petrecut o mare parte din lockdownul cauzat de COVID studiind dunele.

„Este o poveste destul de complexă”, spune Steuber pentru CNN.

Steuber spune că dunele au fost create de ciclurile de ere glaciare și perioade mai calde care au avut loc în perioada cuprinsă între 200.000 și 7.000 de ani în urmă. Nivelul oceanelor a scăzut atunci când apa înghețată s-a acumulat în calotele polare și, în aceste perioade mai secetoase, dunele s-au format pe măsură ce nisipul a fost purtat de vânt.

Când gheața s-a topit, ceea ce a condus la un mediu mai umed, pânza freatică s-a ridicat în ceea ce este acum Abu Dhabi, iar umiditatea a reacționat cu carbonatul de calciu din nisip stabilizându-l și formând un fel de ciment, care a fost mai apoi șlefuit de vânt în formele ciudate pe care le vedem astăzi.

Steuber spune că dunele fosile, care s-au format în mai multe zone din Emiratele Arabe Unite și pot fi găsite și în India, Arabia Saudită și Bahamas, au avut probabil nevoie de mii de ani să se formeze. Dar, în ciuda protecției oficiale oferite acum în Abu Dhabi, eroziunea care le-a dat forma unică va duce în cele din urmă la dispariția lor.

Unele dintre ele sunt destul de masive, dar în cele din urmă vântul le va distruge. Sunt în esență pietre, dar uneori le poți sparge cu mâinile. Este un material destul de slab”, explică el.

Continuarea pe digi24.ro

PULSUL ZILEI

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.9 ° C
4.9 °
4.9 °
86 %
5.2kmh
100 %
J
9 °
vin
8 °
S
11 °
D
14 °
lun
11 °

Niciun articol afișat