n urmă cu 25 de ani, în industria locală funcţionau 46 de întreprinderi care ofereau locuri de muncă pentru aproximativ 110.000 de ieşeni. La sfârşitul anului 2012, potrivit ultimelor date oficiale deţinute de Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Iaşi, în industria ieşeană mai lucrau doar 31.000 de persoane. Perioada postrevoluţionară a culminat cu o „devalizare“ a industriei la nivel naţional, în cele mai multe cazuri vinovate fiind unele personaje care, prin privatizarea coloşilor industriali comunişti, au urmărit să se îmbogăţească, şi nu să continue activitatea de producţie. Aşa se face că, din marile unităţi industriale ieşene, mare parte au fost rase de pe faţa pământului, iar cele care încă mai există asigură locuri de muncă pentru un număr de zece ori mai mic faţă de acum 25 de ani.
Pe toate domeniile de activitate, numărul de salariaţi din judeţ a scăzut cu peste 92.000 de persoane în ultimii 25 de ani, însă diferenţa este dată în cel mai mare procent de privatizările defectuoase din industrie. Trebuie să menţionăm că o scădere a numărului de angajaţi poate să apară şi în cazul unor sectoare care au rezistat şi unde progresul tehnologic a dus la o nevoie mai scăzută de resurse umane. Datele furnizate de DJS arată că în agricultură numărul salariaţilor a scăzut de la 18.000 la 3.500, în construcţii de la 20.000 la 10.000, iar în transporturi de la 17.000 la 7.000. În acelaşi timp, au fost înregistrate creşteri în domenii ca învăţământul, de la 16.000 la 18.000 de angajaţi, în comerţ (de la 14.000 la 24.000), în administraţia publică şi apărare (de la 2.800 la 5.300) sau în sănătate şi asistenţă socială (de la 12.000 la 16.000). Dacă defalcăm ramurile industriei, aproape în fiecare caz putem constata scăderi semnificative ale efectivului de personal. În industria alimentară, dispariţia unor întreprinderi ca fabrica de lapte „Lactis“, fabrica de ulei „Unirea“, fabrica de bere sau fabrica de sfeclă de zahăr „Nectarul“ a dus la scăderea angajaţilor de la 8.700 până la 3.100 de persoane. Totodată, numărul angajaţilor din industria confecţiilor şi tricotajelor a scăzut de la 29.000 de persoane în ’89 la puţin peste 5000 în 2013, după ce „Moldova Tricotaje“ a dispărut din peisaj, iar la actualele „Iaşitex“, „Te Rox Prod“ sau „Iasiconf“ lucrează de 10-15 ori mai puţini angajaţi. În domeniul chimiei şi al maselor plastice, numărul salariaţilor a scăzut de la 12.500 la 2.100 de angajaţi după ce „Moldoplast“ mai are 10 angajaţi, „Terom“ a dispărut, iar „Antibiotice“ are 1.000 de angajaţi mai puţin decât la sfârşitul revoluţiei. În metalurgie, în locul celor 4.300 de salariaţi de la „Tepro“ mai lucrează circa 1.200 de persoane, preponderent la „Arcelor Mittal“ şi „Technosteel“. Într-un alt domeniu important, al construcţiilor de maşini şi prelucrare a metalelor, numărul salariaţilor a scăzut de la 32.500 la 5.800, după ce Fortus mai are doar 600 de angajaţi, iar pe terenurile de la „Nicolina“ mai există doar o hală. „Diferenţe între cele două perioade se observă şi la DJS, în momentul în care centralizăm datele, la nivelul ramurilor industriale. Mai exact, dacă în ’89 centralizam date referitoare la producţia de oţel brut, care acum a scăzut considerabil, fire şi fibre sintetice despre care cred că nu mai există deloc. La ulei aveam 40.000 de tone în 1989, acum a dispărut fabrica de ulei. În schimb, s-au diversificat serviciile, comerţul, domeniul IT, şi primim date din această zonă, acesta a fost cursul timpului“, a declarat Gheorghe Chirilă, directorul DJS Iaşi.
„Siretul“, „Moldova Tricotaje“
În topul angajatorilor de dinainte de revoluţie urmează două mari fabrici de confecţii, „Siretul“ Paşcani şi „Moldova Tricotaje“. Cu peste 5.600 de angajaţi, „Siretul“ Paşcani a fost privatizată de omul de afaceri ieşean Viorel Roman care controlează şi în prezent fabrica în care mai lucrează doar 280 de angajaţi. Din 2010, firma se află în insolvenţă, iar în 2013 a dat semne de revenire, obţinând un profit de 80.000 lei. Cât despre „Moldova Tricotaje“, întreprinderea care asigura locuri de muncă pentru peste 4.500 de ieşeni înainte de revoluţie este acum rasă de pe faţa pământului. În 2003 a fost începută restructurarea fabricii, după privatizarea eşuată din ’95 a salariaţilor şi vestita afacere „Pijamaua“, prin care până în 2.000 s-au rulat în mod dubios sume importante între Casa de Asigurări de Sănătate condusă de Adrian Butucă şi directorul „Moldova Tricotaje“, Cristian Nichifor. În 2003, fabrica a fost „spartă“ în două, luând astfel naştere şi „Moldo Conf“. După nemulţumirile salariaţilor din 2005, Fiscul a început să vând bunurile, doi ani mai târziu firma intra în insolvenţă, iar în 2009 erau scoase la vânzare ultimele terenuri şi hale.