E oficial: Fermierii vor putea primi până la 3.000 de euro pentru fiecare hectar cultivat cu usturoi și până la 4.000 de euro pentru creșterea legumelor în sere

Legumicultorii care produc usturoi și cei care cultivă legume în spații protejate pot beneficia, în 2022, de o schemă de ajutor de minimis care va ajunge până la 3.000 de euro/ha, respectiv 4.000 de euro, conform unor hotărâri de Guvern oficializate joi, prin publicarea în Monitorul Oficial.

Potrivit celor două HG-uri apărute joi în Monitorul Oficial, fermierii vor putea primi o sumă de bani în funcție de tipul legumelor pe care le cultivă și în funcție de ciclul de producție în care se încadrează.

Astfel, potrivit HG 147/2022, cei care cultivă usturoi pot beneficia în 2022 de până la 3.000 de euro/ha, sumă ce se plătește în lei la cursul de schimb de 4,9475 lei.

Totodată, după cum stabilește HG 148/2022, fermierii care cultivă legume în sere vor putea primi sprijin financiar pentru culturi.

Ajutorul bănesc se acordă beneficiarilor pentru maximum două culturi, respectiv o singură cultură în ciclul I de producție/1.000 mp și/sau o singură cultură în ciclul II de producție/1.000mp. În ciclul I, valorificarea se face în perioada 1 martie – 10 iunie, iar în ciclul II, valorificarea se face în perioada 15 octombrie – 9 decembrie.

Pot primi sprijin de la stat, cu condiția unei producții minime, legumicultorii care produc:

  • tomate (3.000 kg/ 1.000 mp);
  • ardei gras și/ sau lung-kapia (2.000 kg/ 1.000 mp);
  • castraveți (4.000 kg/ 1.000 mp);
  • fasole păstăi (1.500 kg/ 1.000 mp);
  • salată (10.000 plante/ 1.000 mp);
  • spanac (1.000 kg/ 1.000 mp);
  • ceapă verde (100.000 bulbi/ plante/ 1.000 mp).

Valoarea maximă a sprijinului financiar pentru cele două cicluri de producție poate ajunge până la 4.000 de euro/ beneficiar, și anume:

  • 3.000 de euro/ cultură în Ciclul I/ 1.000mp/ beneficiar;
  • 1.000 de euro/ cultură în Ciclul II/ 1.000mp/ beneficiar.

Sursa avocatnet.ro

PULSUL ZILEI

Primăriile care închid sălile de jocuri vor primi bani pentru școli. Unde se aplică

Alfred Simonis propune acordarea de fonduri pentru educație primăriilor care elimină sălile de jocuri de noroc, ca măsură de sprijin pentru comunități. Un președinte de Consiliu Județean propune ca primăriile care decid să închidă sălile de jocuri de noroc să...

Un bărbat din Iași se aruncă în fața mașinilor, pe trecerea de pietoni, pentru a șantaja șoferii. Oamenii l-au reclamat imediat la poliție

Un bărbat din Iași s-a gândit la o metodă ingenioasă de a face bani, astfel că acesta se aruncă, pe trecerea de pietoni, în fața mașinilor pentru a cere despăgubiri de la șoferi. Acesta avea alături de el și...

Un important investitor belgian intră în forță pe piața din Iași: cumpără un parc industrial într-o tranzacție de peste 20 milioane de euro

Grupul belgian WDP – Warehouses De Pauw, unul dintre cei mai activi investitori în spații logistice din România, intră pe piața din județul Iași prin preluarea parcului industrial dezvoltat și controlat de grupul Proinvest, condus de omul de afaceri...

Posturile pe care profesorii se pot angaja în școli vor fi reactualizate miercuri, 8 aprilie, ca urmare a etapelor de mobilitate / Calendarul concursului...

Miercuri, 8 aprilie, lista posturilor pe care profesorii se pot angaja în școli va fi reactualizată, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Menționăm că lista urmează să fie mai fie actualizată în perioada următoare. „a) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate...

Romalimenta anunţă un nou val de scumpiri la alimente după Paște: „Nu avem altă soluție”

Prețurile alimentelor au înregistrat o creștere de aproximativ 10% în primele luni ale acestui an față de aceeași perioadă din 2025, iar după sărbătorile pascale sunt așteptate noi majorări, avertizează Aurel Popescu, președintele Federației Patronale Române din Industria Alimentară...

Statul vrea banii românilor. Titluri de stat Tezaur. De ce dobânzi pot beneficia cetățenii care investesc

Românii pot investi din nou în titlurile de stat Tezaur, în perioada 6 aprilie – 8 mai 2026, beneficiind de dobânzi anuale de până la 7,50% și de un regim fiscal avantajos, cu venituri neimpozabile și acces facil atât...

A început Săptămâna Patimilor 2026: Preotul explică ce tradiții și obiceiuri trebuie să respecte credincioșii în Lunea Mare

Creștinii ortodocși marchează luni, 6 aprilie 2026, începutul Săptămânii Patimilor, prin Lunea Mare, o zi dedicată pregătirii spirituale înaintea Învierii Domnului. În biserici au loc slujbe speciale, denii și rugăciuni solemne, care au rolul de a aprofunda semnificația jertfei...

Harta roșie a turismului în primele două luni ale anului 2026. Iașul, în scădere cu 6%, Rediul la egalitate cu Pașcaniul

Turismul din Iași a început anul 2026 sub semnul scăderii. În primele două luni, județul a pierdut 6% dintre vizitatori comparativ cu perioada similară din 2025, potrivit datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică, analizate de ZDI. Deși municipiul...

Duminica Floriilor: Cui trebuie să îi spui „La mulți ani” și ce semnifică sărbătoarea

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică Floriile, zi ce marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, deschide Săptămâna Mare şi este, totodată, ziua numelui pentru românii care poartă prenume de flori, precum Florin, Viorica sau Camelia. Sărbătoarea are loc în fiecare an...

Paștele Catolic și Reformat, sărbătorit cu discreție de aproape 1,4 milioane de credincioși din România: Cum se celebrează în funcție de rit și de...

Aproximativ 1,4 milioane de credincioși catolici și reformați sărbătoresc, duminică, Paștele. România este o țară majoritar ortodoxă, dar mozaicul său confesional este mai complex decât lasă să se vadă statistica dominantă. Catolicii reprezintă aproximativ 4-5% din populație, ceea ce...
Paşcani
cer senin
16 ° C
16 °
16 °
63 %
3.7kmh
9 %
lun
22 °
mar
13 °
mie
8 °
J
5 °
vin
6 °

Niciun articol afișat