Echipamentele și instalațiile din centralele termice dezafectate de la Pașcani nu au prezentat interes pentru alte primării din țară. Administrația locală a lansat un anunț prin care și-au arătat disponibilitatea de a dona aceste echipamente pentru eliberarea centralelor.
În această situație Primăria Pașcani va fi nevoită să caseze echipamentele și să le dea la fier vechi. În momentul de față se așteaptă clarificări în legătura cu identificarea separată a patrimoniului.
Primarul, Marius Pintilie, a explicat că acestea au fost cuprinse împreună cu clădirea în registrele de inventar.
După ce vor fi eliberate centralele termice, urmează să fie date spre folosință. Câteva dintre ele vor fi transformate in ateliere pentru societatea locală de salubritate și transport, altele în săli de sport pentru unele școli din Pașcani.
Mentionam ca la Pașcani au functionat 11 centrale termice in cadrul regiei locale de termoficare. RAGCL a intrat in faliment in anul 2018 si a incetat activitatea de producție de agent termic. De atunci pana in prezent centralele au rămas nefolosite.
