Educație în limba engleză pentru prichindei, la Hîrlău. Școala particulară ”Happy Stars” și-a redeschis porțile

Grădinița ”Happy Stars” din Hârlău și-a deschis porțile astăzi pentru prichindeii care abia așteptau să se termine vacanța, pentru a reîncepe cursurile.
happy grADI
Încă din prima zi a lunii septembrie, cei mici au avut parte de o primire deosebită, fiind organizate pentru ei activități interactive, astfel încât reîntoarcerea în cadrul școlar să fie una cât mai plăcută.

Micuții de la această școală de nivel preșcolar și primar au aici posibilitatea să studieze în limba engleză de la o vârstă fragedă, iar părinții sunt încântați de educația primită de copiii lor prin metode moderne, în condiții optime și cu ajutorul unui personal pregătit pe măsură.
GRAAADI
Școala particulară, înființată în 2011 la Hârlău, oferă copiilor pe lângă cursurile obișnuite din programa de învățământ predate aici în limba engleză și alte activități atractive care urmăresc dezvoltarea armonioasă a potențialului fiecărui copil prin cursuri de pian, limba spaniolă sau chiar limba germană, începând din acest an.

Instituția are în prezent 3 grupe de grădiniță(mică,mijlocie și mare) fiecare dintre ele având maxim 12 copii, astfel încât educatorii și profesorii lor să aibă suficient timp și atenție pentru fiecare în parte.
copii gradinita
Din acest an, la nivelul acestei școli particulare din Hârlău vor fi și 2 grupe de învățământ primar, o clasă pregătitoare și o clasa I, urmând ca treptat clasele de să fie completate prin micuții care vor continua tot aici educația primită în anii de grădiniță, în limba engleză.

Precizăm că aici copiii pot urma fie un program normal, până la ora 12, fie o formă de program prelungit completată cu activități educative și recreative până la cel târziu ora 18.00, iar costul maxim lunar al acestor servicii nu depășește suma de 550 de lei pe lună.

PULSUL ZILEI

Deputatul Bogdan Cojocaru: Două tragedii l-au convins pe PNL-istul Alexe să pună piatră pe un drum județean

300.000 lei - atât costă repararea drumului județean pe care s-au împotmolit ambulanțele. A fost nevoie de două tragedii pentru ca președintele Consiliului Județean, liberalul Costel Alexe, să le acorde atenție și locuitorilor satului Bojila. Suma de 308.000 lei...

„MAI Digital”: Românii vor putea obține documente importante fără să mai meargă la ghișeu. Ce servicii publice sunt vizate

Ministerul Afacerilor Interne a demarat proiectul „MAI Digital”, o inițiativă menită să accelereze modernizarea serviciilor publice și să reducă birocrația prin digitalizarea interacțiunii dintre cetățeni și instituțiile statului. Prin intermediul noilor platforme electronice, utilizatorii vor putea depune cereri, transmite...

Sesiune de instruire anticorupţie cu polițiștii din Târgu Frumos

Sesiune de instruire anticorupţie cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iaşi. În ziua de 09 februarie 2026, ofițerii de prevenire ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi au desfăşurat o activitate de instruire anticorupție cu...

Senatorul Lucian Rusu: Securitatea României nu este negociabilă!

Astăzi am votat în Parlament o decizie importantă pentru siguranța țării noastre. În calitate de senator, am fost unul dintre parlamentarii care au avut acces la documentele clasificate privind echipamentele și aeronavele care vor ajunge în România. După analizarea acestor...

Consultare publică privind trenurile de navetă, la Târgu Frumos

Aveți sau nu nevoie, în continuare, de trenurile de navetă? Aceasta este întrebarea adresată de CFR Călători cetățenilor din Târgu Frumos, în cadrul unei consultări publice desfășurate pe rețelele de socializare. În funcție de răspunsurile primite, o parte din...

PATRU MEDALII PENTRU PERFORMANȚE SPORTIVE

Două medalii de argint și două de bronz la Campionatul Național de Qwan-Ki-Doo, proba lupte. Au fost obținute de patru echipe de juniori de la Clubul Long-Ho Pașcani. Evenimentul a avut loc la Bacău acum două săptămâni de zile....

TÂNĂR REȚINUT PENTRU COMPORTAMENT AGRESIV

Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost arestat de polițiștii pașcăneni pentru loviri și comportament agresiv. Evenimentul a avut loc în cursul zilei de 10 martie a.c. A doua zi a fost dus la Parchetul de pe...

PRIMARUL ȘI OPOZIȚIA – SCRISORI DESPRE TAXE ȘI IMPOZITE, LA HÂRLAU

Dezbateri aprinse între putere și opoziție în orașul Hârlău privind taxele și impozitele locale. Printr-o scrisoare adresată primarului Radu Curcă, consilierii liberali au solicitat edilului o analiză de impact și inițierea de urgență a unui proiect de hotărâre a...

DEZBATERE PUBLICĂ PRIVIND REGLEMENTAREA ACTIVITĂȚII SĂLILOR DE JOCURI DE NOROC

Dezbatere publică privind reglementarea activității sălilor cu jocuri de noroc pe raza municipiului Pașcani. Dezbaterile sunt programate pe 16 martie a.c., în sala de seminarii a Primăriei Pașcani, la inițiativa primarului Marius Pintilie. Sunt invitați să participe reprezentanți ai instituțiilor...

PERCHEZIȚII LA PRIMĂRIA SIREȚEL ÎN LEGĂTURĂ CU AJUTOARELE SOCIALE

Scandal la Primăria din comuna Sirețel privitor la acordarea unor ajutoare sociale. În urma unor reclamații, în cursul zilei de astăzi, polițiști de la IPJ Iași au făcut o percheziție la sediul instituției, la cererea unui procuror și cu...
Paşcani
cer senin
10.8 ° C
10.8 °
10.8 °
64 %
3.2kmh
3 %
J
15 °
vin
13 °
S
12 °
D
11 °
lun
12 °

Niciun articol afișat