Eforturi pentru modernizarea comunei Miroslovesti. Proiecte pentru şcoli şi dispensar

Planuri mari pentru dezvoltarea unei comune din preajma Paşcaniului. Aleşii locali încearcă să obţină fonduri pentru modernizarea şcolilor, a unui dispensar şi a unui cămin cultural. Totodată, se încearcă şi cumpărarea unei freze, necesară pentru deszăpezirea drumurilor. Deocamdată, totul este pe hârtie, urmând să fie realizate în momentul în care se vor primi finanţări.

Şcolile din satele Soci şi Verseni, din comuna Mirosloveşti, ar putea să fie modernizate. Consilierii locali au aprobat două proiecte de hotărâre în acest sens, în şedinţa de Consiliu de la sfârşitul lunii februarie. În cele două situaţii, unităţile de învăţământ necesită reabilitare de urgenţă. Acoperişurile sunt vechi şi sparte, sunt infiltraţii de apă sau chiar igrasie în unele săli de clasa.

Potrivit celor spuse de reprezentanţii administraţiei locale şi instalaţiile electrice sunt depăşite iar pe alocuri, sunt făcute improvizaţii. În urma unui control făcut de ISU Iaşi, au primit recomandări de a rezolva aceste probleme.

Proiectele vor fi depuse în curând pentru a obţine finanţări de la Guvern. La Şcoală Soci, devizul general are o valoarea de circa 1.100.000 de lei şi o cofinanţare de peste 80.000 lei de la bugetul local. Cam aceleaşi sume sunt şi pentru şcoală din Verseni.

S-a făcut proiect şi pentru modernizarea dispensarului uman din comună. La corpul A se va face o renovare exterioară iar corpul B va fi demolat, urmând să se construiască un imobil nou cu etaj. Valoarea investiţiei va fi de circa 1,4 milioane de lei.

Tot in aceeasi sedinta s-a discutat si despre achizitionarea unei freze pentru deszapezirea drumurilor din comuna.

PULSUL ZILEI

Incendiu puternic la o casă din Pârcovaci – FOTO

ISU IAȘI: Incendiu la o locuință în localitatea Pârcovaci – intervenție a pompierilor Astăzi, 23 martie, în urma unui apel primit prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, în Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iaşi, a fost anunţată producerea unui...

Înscrierile la creșă și grădiniță, în consultare publică. Vezi calendarul

Ministerul Educaţiei anunţă că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel antepreşcolar (creşă) pot fi înscrişi...

Spectacol caritabil pentru prietenii patrupezi, la Pașcani. S-au adunat donații de 3.500 de lei – VIDEO

Spectacol caritabil pentru prietenii patrupezi, la sfârșitul săptămânii trecute, la Casa de Cultură Pașcani. Asociația Axi Hope în parteneriat cu Apistovet Clinica Medical Veterinară, Roxana Roșu și Roxana Savin au organizat un eveniment cu scopul de a crește gradul...

Lansare de carte și expoziție, la final de săptămâna, la Ruginoasa

Eveniment cultural deosebit la Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Ruginoasa, la finalul acestei săptămâni, unde publicul este invitat la o lansare de carte dedicată patrimoniului tradițional moldovenesc. Sâmbătă, 28 martie, de la ora 11:00, va avea loc lansarea volumului...

Mai sunt câteva zile pentru reducerea de 10% la impozite. Primarul recunoaște șocul din luna ianuarie

Aglomerație la ghișeele pentru plata taxelor și impozitelor locale. Termenul limită pentru a putea beneficia de bonificația de 10% este sfârșitul lunii martie. Din acest motiv, atât persoanele fizice cât și societățile sunt interesate în aceste zile să își...

Primăria Pașcani cere ajutorul unei societăți pentru repararea unei străzi

Una dintre cele mai distruse străzi din municipiul Pașcani ar urma să fie reparată de o societate comercială, nu de Primărie. Este vorba despre strada Unirii pe tronsonul de la poarta 2 până la pod. După sezonul de iarnă, din...

Echipamentele din centralele termice vor ajunge la fier vechi

Echipamentele și instalațiile din centralele termice dezafectate de la Pașcani nu au prezentat interes pentru alte primării din țară. Administrația locală a lansat un anunț prin care și-au arătat disponibilitatea de a dona aceste echipamente pentru eliberarea centralelor. În această...

Scoateți sau nu păcănelele din Pașcani?

„Scoateți sau nu păcănelele din oraș?” Este întrebarea la care primarul din Pașcani, Marius Pintilie și consilierii locali, sunt somați să răspundă de urgență. Grupul Civic „În stradă” și Comunitatea Declic au trimis o solicitare oficială prin care cer...

Elevi din Pașcani și Todirești, premiați la Festivalul „Hai la teatru” de la Iași

La sfârșitul săptămânii trecute, sute de elevi au participat la Festivalul "Hai la teatru" ce a avut loc la Iași. Tineri talentați din zona Pașcaniului și-au adunat în palmaresul lor premii importante. De exemplu, liceenii de la "Miron Costin" din...

Zilele Școlii Iordache Cantacuzino Pașcani, în perioada 23-28 martie. Ce activități sunt pregătite

În această săptămână, Școala Gimnazială Iordache Cantacuzino din municipiul Pașcani, sărbătorește 63 de ani de existență. Instituția de învățământ a pregătit cinci zile de activități diverse care să marcheze sărbătoarea în rândul elevilor, profesorilor dar și a întregii comunități. Programul...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.8 ° C
12.8 °
12.8 °
44 %
2.1kmh
100 %
lun
13 °
mar
12 °
mie
14 °
J
15 °
vin
11 °

Niciun articol afișat