Ei sunt oamenii lăsați pe stradă. Primăria Pașcani încă nu le-a pus la dispoziție adăposturi

Îl vezi zi de zi și poate chiar și astăzi ai trecut pe lângă ei, fără să acorzi prea multă importanță.Ei sunt oamenii fără adăpost din Pașcani care caută o privire caldă și așteaptă o mână de ajutor întinsă, bucurându-se pentru orice gest din partea oamenilor, fie că este o masă caldă sau o haină mai groasă pentru nopțile tot mai reci din ultima perioadă.

Acesta este și cazul celor doi bărbați pe care i-am găsit astăzi stând lângă Banca CEC din zona Vale a municipiului. Ambii au depus cereri de acordare a unor locuințe sociale la primăria Pașcani, dar situația este încă una incertă. Deși în ultimul răspuns oficial de pe 7 octombrie 2021,  primarul Marius Pintilie promitea că în termen de două-trei săptămâni ar urma să fie racordate la utilități și ulterior date în folosință containerele din zona CFR, în rândul reprezentanților primăriei este tăcere. Între timp, neputința oamenilor care își duc traiul printre picioarele trecătorilor sau adăpostiți pe unde pot devine tot mai grăitoare.

Bărbatul cu ochi albaștri, în vârstă de 40 de ani explică ce înseamnă fiecare zi trăită pe străzi. Au trecut deja trei săptămâni de când așteaptă să se găsească și pentru el un loc pe care îl poate numi acasă. Spune că nu a fost niciodată ocolit de greutăți. Încă de mic se luptă cu soarta și povestește cu lacrimi în ochi cum a crescut la un centru de plasament, iar de mai mulți ani de zile trăiește de pe o zi pe altă.

A dormit în frig, sub cerul liber și cel mai greu i-a fost peste noapte mai ales că au fost perioade în care temperaturile au coborât simțitor. Se bucură de razele soarelui care-i dezmorțesc corpul și este recunoscător că acum are papuci noi, o pereche de ghete primită de la un om cu suflet mare.

Temperaturile scăzute au începu deja să facă victime în rândul oamenilor fără adăpost. La Pașcani, luna trecută, pe data de 15 octombrie, un bărbat care adesea era văzut dormind pe băncile din zona Judecătoriei a murit. El a fost îngropat de administrația locală deoarece nimeni nu s-a interesat de soarta lui.

PULSUL ZILEI

Vânătoare de ouă și ateliere pentru cei mici, în apropierea sărbătorilor

In timp ce gospodinele sunt prinse cu pregătirile pentru sărbătorile pascale, cei mici s-au distrat la maxim la sfârșitul săptămânii trecute la o vânătoare de ouă. Restaurantul Grande Castell din apropierea municipiului Pașcani a organizat sâmbătă, 4 aprilie, o...

A început Săptămâna Patimilor. Ce semnificație au zilele și ce tradiții respectă credincioșii

După Duminica Floriilor, credincioșii ortodocși au intrat în Săptămâna Patimilor, perioada cea mai importantă dinaintea Paștelui. Sunt zile în care accentul cade pe liniște, rugăciune și pregătirea sufletească pentru Înviere. În această perioadă, BIT TV va difuza în fiecare...

Primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu, va fi condus pe ultimul drum marți

Comunitatea din Stolniceni-Prăjescu se pregătește să își ia rămas-bun de la primarul Costel Hugianu, care s-a stins din viață la vârsta de 64 de ani, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, în urma unor probleme medicale. Ceremonia de înmormântare...

Expoziție de icoane deschisă din Lunea Mare, 6 aprilie, la Casa de Cultură Pașcani. Expun elevii de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel...

Expoziție de icoane deschisă din Lunea Mare, 6 aprilie, la Casa de Cultură Pașcani. Expun elevii de la Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" - Iași. "Vă invităm în perioada 6 aprilie - 04 mai 2026 să vizitați expoziția...

Cum vor circula autobuzele de Paște

În prima zi de Paște, autobuzele societății pășcănene de transport public nu vor circula pe niciun traseu, deoarece toți șoferii au zi liberă. De asemenea, în zilele de vineri, 10 aprilie, sâmbătă, 11 aprilie, și a doua zi de...

Pașcaniul, șanse mari pentru interzicerea jocurilor de noroc

După dezbateri intense și mii de comentarii postate pe rețelele de socializare, Pașcaniul ar putea scăpa de păcănele. Proiectul propus de primarul Marius Pintilie pentru menținerea activităților sălilor de jocuri de noroc și mutarea lor la periferia municipiului ar...

Sărbători Pascale la Tătăruși, în Bucovina Mică, cu spectacole în zilele de 12 și 13 aprilie. Invitați de seamă și voie bună, la Centrul...

Administrația locală din comuna Tătăruși invită cetățenii la concerte de Paște. În prima și a doua zi din sărbătorile pascale, 12 și 13 aprilie, la Centrul Cultural Alexandru Vasiliu, de la ora 17:00, numeroși artiști vor aduce voia bună...

Finala concursului „Muguri de cântec românesc” a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești – Vânători

Finala concursului "Muguri de cântec românesc" a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești - Vânători "𝑴𝒖𝒈𝒖𝒓𝒊𝒊 𝒄𝒂̂𝒏𝒕𝒆𝒄𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒓𝒐𝒎𝒂̂𝒏𝒆𝒔𝒄 𝒂𝒖 𝒊̂𝒎𝒃𝒐𝒃𝒐𝒄𝒊𝒕 𝒅𝒆 𝑭𝒍𝒐𝒓𝒊𝒊 Astăzi a avut loc finala concursului „Muguri de cântec românesc”, un...

Primăriile care închid sălile de jocuri vor primi bani pentru școli. Unde se aplică

Alfred Simonis propune acordarea de fonduri pentru educație primăriilor care elimină sălile de jocuri de noroc, ca măsură de sprijin pentru comunități. Un președinte de Consiliu Județean propune ca primăriile care decid să închidă sălile de jocuri de noroc să...

Un bărbat din Iași se aruncă în fața mașinilor, pe trecerea de pietoni, pentru a șantaja șoferii. Oamenii l-au reclamat imediat la poliție

Un bărbat din Iași s-a gândit la o metodă ingenioasă de a face bani, astfel că acesta se aruncă, pe trecerea de pietoni, în fața mașinilor pentru a cere despăgubiri de la șoferi. Acesta avea alături de el și...
Paşcani
ploaie moderată
6.1 ° C
6.1 °
6.1 °
75 %
4.9kmh
100 %
mar
14 °
mie
8 °
J
6 °
vin
5 °
S
5 °

Niciun articol afișat