Electroputere VFU Paşcani vrea un credit curent mai consistent

Gruia Stoica intenţionează mutarea acţiunilor fostei societăţi REMAR Paşcani pe sistemul alternativ al Bursei de Valori Bucureşti (BVB). O decizie va fi luată la Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) Electroputere VFU Paşcani de pe 12 august 2015.
Iniţial, la începutul acestui an, într-o şedinţă a acţionarilor societăţii se hotărâse ca acţiunile emise să nu fie tranzacţionate pe o piaţă reglementată, respectiv în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare. Tot în luna august, acţionarii vor decide dacă va fi majorată de la 1,4 milioane lei la valoarea de 6 milioane lei facilitatea de credit contractată de societate de la Banca Transilvania, în condiţiile de creditare ale instituţiei bancare. Acest credit va fi garantat, între altele, cu un contract de ipotecă mobiliară asupra încasărilor cu soldului contului curent şi subconturilor deschise de Electroputere VFU Paşcani la Banca Transilvania.
De asemenea, societatea va garanta creditul prin cesiunea asupra creanţelor rezultate din relaţia contractuală stabilită între Electroputere VFU cu CFR Călători SA prin contractul de prestări servicii din martie 2015 şi a altor contracte viitoare. Pentru majorarea creditului până la valoarea de 6 milioane lei va fi oferit băncii şi un bilet la ordin, în alb, se arată în convocatorul AGA din august 2015, publicat în format electronic pe pagina BVB. Fostul REMAR Paşcani a adus anul trecut pierderi de aproape 24 milioane lei în „buzunarul“ afaceristului Gruia Stoica, iar afacerile societăţii s-au diminuat cu mai bine de 60 de procente faţă de 2013.
Continuarea pe ziaruldeiasi.ro.

PULSUL ZILEI

Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume

Comunicat: Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume. Mount Sidley este ultima etapă a unui proiect rar în alpinismul mondial, cele mai inalte 7 varfuri vulcanice de pe cele 7 continente...

Primăria Pașcani distribuie cartele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate

Comunicat: Primăria Municipiului Pașcani informează cetățenii că persoanele care au depus declarația fiscală pentru taxa specială de salubrizare pot ridica cartelele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate. 📅 Perioada de distribuire: 16 martie – 30 aprilie 2026
📍 Locul: sediul Primăriei Municipiului...

Școală nouă în comuna Lespezi

În comuna lespezi va fi construită o școală nouă. Anunțul a fost făcut chiar de primarul localității, Lucian Marcu, într-o postare pe rețelele de socializare. "O victorie pentru educație: Construim o școală nouă în Lespezi! Dragi locuitori ai comunei Lespezi, Vin astăzi...

Campania de sănătate ajunge în municipiul Pașcani

  Comunicat: În perioada 16–30 martie 2026, Crucea Roșie Română, împreună cu Crucea Roșie Română – Filiala Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pașcani, desfășoară în municipiul Pașcani campania de sănătate „Healthy Communities”, dedicată tuturor locuitorilor din comunitate, cu accent...

Proiect de lege pentru eliberarea câinilor din lanț. Ce riscă cei care țin animalele legate

Un proiect de lege depus recent în Parlament propune schimbări importante în modul în care câinii pot fi ținuți în curți și gospodării, vizând în special o practică larg răspândită în mediul rural și anume: ținerea animalelor în lanț. Concret,...

Cel mai romantic oraș din Europa nu este Paris sau Veneția. Ce destinație a câștigat titlul

Cel mai romantic oraș din Europa este Madrid, capitala Spaniei, potrivit unui studiu realizat de compania aeriană Icelandair, conform Express. Cercetătorii au analizat date din zeci de orașe europene, luând în calcul viața de noapte, populația de celibatari, gradul de incluziune...

Guvernul a adoptat bugetul pentru 2026. Crește salariul minim de la 1 iulie

Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de joi seară toate actele de pe agendă, inclusiv legea bugetului de stat pentru anul 2026 și hotărârea privind creșterea salariului minim. Tot astăzi a fost aprobată și prelungirea schemei de sprijin pentru...

Cum va fi vremea de Paștele ortodox. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 16 martie - 13 aprilie. Potrivit ANM, vom avea temperaturi ușor mai ridicate decât normalul în prima parte a perioadei și precipitații deficitare în mai multe regiuni. Estimările acoperă...

INCENDIU DE VEGETAȚIE, CU PAGUBE, LA BLĂGEȘTI

Incendiu de proporții în suburbia Blăgești din Pașcani. Miercuri seară, în jurul orei 19:30, au fost mistuite de flăcări 30 de hectare de vegetație și un hectar de pădure de salcâm. Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la...
Paşcani
cer senin
14.5 ° C
14.5 °
14.5 °
32 %
5.3kmh
8 %
vin
14 °
S
11 °
D
11 °
lun
12 °
mar
13 °

Niciun articol afișat