Elevii de la „Unirea”, mentiune la concursul pentru atestarea produselor traditionale din Moldova

Facultatea de Zootehnie din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, a organizat sâmbătă, 24.03.2018 concursul ,,IDENTIFICARE ȘI ATESTARE DE PRODUSE TRADIȚIONALE DIN MOLDOVA”.

Evenimentul presupune promovarea și încurajarea consumului de produse alimentare românești realizate după rețete tradiționale. În același timp, se urmărește stimularea spiritului antreprenorial al elevilor și studenților prin valorificarea superioară a producțiilor agroalimentare obținute în fermele de mărime mică și medie din Moldova.


Concursul este dedicat elevilor și studenților din zona de nord-est a țării, care pot participa individual sau în echipă, coordonați de un cadru didactic și care trebuie sa realizeze un produs tradițional.


În cadrul concursului au fost înscrise 26 de produse, cu potențial de a fi atestate, ce au fost grupate pe două secțiuni: Preparate dulci și Preparate pe bază de carne, lapte, pește și legume.


Din parte Colegiului Tehnic C.F. „Unirea”, au participat două echipaje de elevi din clasa a X-a F. La secțiunea I, Preparate pe bază de carne, lapte, pește și legume, echipa formată din Vacaru George, Crîșmaru Mădălina și Roșu Paula, alături de doamna profesor Elefteriu Crina, au primit Mențiune pentru produsul prezentat, urdă moldovenească din lapte de capră. La secțiunea II, Preparate dulci, echipa formată din Parasca Cosmina, Brașovean Mihaela si Ștefan Denis, împreună cu doamna profesor Anicolaesei Alexandra, au primit Mențiune pentru produsul lor, cornulețe cu untură umplute cu nucă.
Sponsorul echipajelor a fost Atelierul de Gust Bun.  

 

Sursa Facebook Colegiul Tehnic CF UNIREA PASCANI

PULSUL ZILEI

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Durează doar trei zile, pe esplanada din zona Vale – FOTO

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Dacă vreți să vă pregătiți pentru masa de Paște cu produse de la producători locali sau să cumpărați creații populare cu specific acestei perioade atunci trebuie să știți că le găsiți pe...

Măsurile dispuse la nivelul județului Iași pentru o minivacanță în siguranță

ISU Iasi: Românii vor avea parte de o minivacanță de patru zile pentru a se bucura de Sărbătorile Pascale, prilej în care, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Mihail Sturdza” al Județului Iași vor monitoriza permanent situația ...

Daruri de Paște pentru familiile nevoiașe

Comunicat: Echipa PSD Pascani demonstrează, încă o dată, că nu lasă pe nimeni în urmă. Ca de fiecare dată, membrii organizației din Pașcani sunt alături de comunitate și sprijină persoanele vulnerabile, mai ales în preajma sărbătorilor. În acest an, au...

Surprize pentru copiii salariaților de la Electroputere VFU

Momente de neuitat pentru copiii salariaților de la ELectroputere VFU Pașcani. Au fost invitați sa participe la o întâlnire cu „Iepurașul de Paste” dar si cu un "doctor de suflete" care le-a vorbit despre importanțata acestei sărbători. „În mijlocul nostru...

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale – FOTO

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale. "În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, am reușit să aducem puțină bucurie și nădejde în casele beneficiarilor noștri, prin distribuirea de pachete cu produse alimentare. Mulțumiri speciale...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.5 ° C
6.5 °
6.5 °
76 %
7.5kmh
100 %
J
7 °
vin
8 °
S
11 °
D
10 °
lun
12 °

Niciun articol afișat