Elevii din Iași încheie vineri, 13 februarie, modulul 3 de studiu. Pe 14 februarie începe vacanța mobilă, cunoscută drept „vacanța de schi”, care se încheie pe 22 februarie.
Cursurile vor fi reluate luni, 23 februarie, odată cu debutul modulului 4, care se va desfășura timp de șase săptămâni, până pe 3 aprilie. Ulterior, elevii vor intra în vacanța de primăvară.
Calendarul anului școlar 2025-2026
- Modulul 1:de luni, 8 septembrie, până vineri, 24 octombrie;
- Vacanța de toamnă:de sâmbătă, 25 octombrie, până duminică, 2 noiembrie;
- Modulul 2: de luni, 3 noiembrie, până vineri, 19 decembrie;
- Vacanța de iarnă:de sâmbătă, 20 decembrie, până miercuri, 7 ianuarie;
- Modulul 3:de joi, 8 ianuarie, până vineri, 13 februarie;
- Vacanța mobilă(de schi): de sâmbătă, 14 februarie, până duminică, 22 februarie;
- Modulul 4: de luni, 23 februarie, până vineri, 3 aprilie;
- Vacanța de primăvară:de sâmbătă, 4 aprilie, până marți, 14 aprilie;
- Modulul 5:de miercuri, 15 aprilie, până vineri, 19 iunie;
- Vacanța de vară: de sâmbătă, 20 iunie, până duminică, 6 septembrie;
Anul școlar va avea 36 de săptămâni. Excepții în durata anului școlar sunt pentru elevii din clasele a VIII-a și a XII-a/a XIII-a, după cum urmează:
- Clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă: 34 de săptămâni, finalizate pe 5 iunie 2026.
- Clasa a VIII-a: 35 de săptămâni, finalizate pe 12 iunie 2026.
- Învățământ tehnologic și profesional: 37 de săptămâni, finalizate pe 26 iunie 2026.
