back to top
joi, ianuarie 1, 2026
-3.3 C
Paşcani
Login

Elevii vor să schimbe structura anului școlar

Elevii vor să schimbe structura anului școlar

Elevii au un cuvânt de spus și mai ales au fapte de dovedit. Reprezentanții Consiliilor Elevilor din România și-au dat întâlnire zilele trecute unde au discutat despre cum ar trebui să arate structura anului școlar, lipsa manualelor dar și despre organizarea transparentă și riguroasă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și inspector școlar. Din partea județului Iași au participat și elevi pășcăneni, unul dintre ei fiind ales în funcția de secretar executiv al departamentului de educație și comunicare – relații externe.

În perioada 3-6 februarie 2017, reprezentanții elevilor s-au întrunit în cadrul celei de-a XXII-a Adunări Generale a Consiliului Național al Elevilor la Râmnicu Vâlcea pentru a dezbate subiectele actuale de interes general privind învățământul preuniversitar din România, au organizat alegerile pentru viitoarea conducere a unicei structuri reprezentative a elevilor la nivel național și au întocmit un raport privind starea sistemului de învățământ din perspectiva elevilor.

Adunarea Generală a adoptat o poziție prin care solicită ca vacanța de vară să înceapă pe 1 iunie, iar anul școlar pe 1 septembrie. Reprezentanții elevilor propun această modificare pentru a echivala numărul de săptămâni ale semestrelor, astfel încât vacanța de iarnă să fie extinsă cu o săptămână. Aceștia opinează că schimbarea ar fi bine-venită în contextul sărbătorilor legale din această perioadă, cât și eventualelor condiții meteorologice nefavorabile întâlnite pâna acum, care pot fi evitate pentru a nu cauza ulterior probleme ce pot afecta buna desfășurare a actului educațional.

Alte discuții esențiale au făcut referire la situația problematică a manualelor școlare, rămase încă neactualizate.

Amintim că de astăzi, 13 febraurie a început al doilea semestru, iar anul şcolar 2016-2017 are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 169 de zile lucrătoare.

PULSUL ZILEI

Parohul de la Sodomeni a încetat din viață

Doliu în suburbia Sodomeni - Pașcani.Preotul paroh al localitătii, Mihai Dascălu a încetat din viață. Era în vărstă de 60 de ani și cu probleme de sănătate. „Cu adâncă durere în suflet, vă aducem la cunoștință că astăzi, 1 ianuarie...

Zile libere 2026. De câte minivacanţe vor avea parte românii în noul an

În 2026, românii vor beneficia de mai multe zile libere. Sunt 17 zile libere legale, dintre care 12 cad în timpul săptămânii, ceea ce înseamnă șanse reale de pauze extinse de la muncă și școală, mai ales dacă sunt combinate...

Ce se scumpește din 1 ianuarie. Lista accizelor și taxelor ce intră în vigoare

De la 1 ianuarie 2026, România aplică un nou val de majorări de accize pentru băuturile alcoolice, țigăti și carburanți, fiind a doua creștere într-un interval de șase luni, după ajustările intrate în vigoare în vara lui 2025, conform...

Cine a fost Sfântul Vasile cel Mare, sărbătorit la 1 ianuarie. Tradiția spune să verși vin pe masă și să spargi un pahar alb

Prima mare sărbătoare a anului îl cinstește pe Sfântul Vasile, apărătorul creştinilor, „păzitor de duhurile rele“. În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, tradiţia spune este bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia...

Horoscopul anului 2026 – Ce zodii vor avea un an bun?

Se anunță un an interesant pentru toate zodiile. Astrologul Anca Stoica ne aduce previziunile pentru anul 2026- prin ce vor trece toate cele 12 zodii? Cine va avea un an bun și cine va fi mai puțin favorizat? BERBEC Anul 2026...

Revelion 2026: Cele mai frumoase mesaje și felicitări de trimis prin SMS, WhatsApp sau Facebook în noaptea dintre ani

Anul 2025 este pe terminate și privim cu speranță spre noul an, anul 2026, care ne bate la ușă. Pentru că se apropie Anul Nou și 2025 este deja pe sfârșite, iată ce mesaje și felicitări le poți trimite rudelor,...

Superstiţii de Revelion. Ce pun românii pe masă şi în buzunar ca să aibă noroc, bani şi sănătate în 2026

Ne pregătim pentru noaptea dintre ani şi e momentul perfect să ne asigurăm că avem tot ce ne trebuie: nu este vorba de decor, local sau rochia de gală, ci de "garanţia" unui an viitor prosper şi norocos. Superstiţiile ne spun...

Mascații de la Ruginoasa, opriți de jandarmi. A fost folosit spray lacrimogen – FOTO/VIDEO

Ajunul Anului Nou a adus din nou tensiune pe străzile comunei Ruginoasa, unde tradiționala întâlnire a cetelor de mascați din zonele Vale și Deal a degenerat în incidente care au necesitat intervenția fermă a forțelor de ordine. Încă de...

Deputatul Bogdan Cojocaru: La final de an, când privim în urmă cu recunoștință și înainte cu speranță, gândurile mele se îndreaptă către voi —...

Dragi ieșeni, Dragi prieteni, La final de an, când privim în urmă cu recunoștință și înainte cu speranță, gândurile mele se îndreaptă către voi — oamenii acestui județ. 📍Iașul nu înseamnă doar străzi, instituții sau istorie, ci mai ales oameni: părinți,...

Niciun articol afișat