Elevii vor primi mere incepand cu primavara anului viitor

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Vesti bune pentru elevii din judetul Iasi. Pe langa corn si lapte, elevii vor primi din primavara anului viitor si fructe proaspete. Conform unui comunicat de presa trimis pe adresa redactiei noastre, Consiliul Judetean Iasi a demarat licitaţia privind furnizarea şi distribuţia merelor pentru elevii din Judeţul Iaşi în anul şcolar 2012 – 2013.

Data limita de depunere a ofertelor este de 4 februarie, ora 09:00, deschiderea acestora urmand a avea loc doua ore mai tarziu. Valoarea totală estimată a licitaţiei este de 1.731.624,17 lei, fără TVA. „Suntem printre primele judeţe din ţară care organizează această licitaţie. Anunţul va fi publicat şi în Jurnalul European al Uniunii Europene. În tot judeţul Iaşi vom avea aproape 80.000 de beneficiari, adică elevi din clasele I – VIII şi clasele pregătitoare. Maximul de mere distribuite va fi de circa 5,8 milioane. Fiecare măr va avea o greutate minimă de 100 de grame. Sper ca licitaţia să fie adjudecată cât mai repede pentru a putea oferi copiilor fructe cât mai multe zile”, a declarat dl. Cristian ADOMNIŢEI, Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

PULSUL ZILEI

Câteva gânduri după toate reacțiile din ultimele zile

Comunicat: Am ezitat dacă să scriu aceste rânduri, pentru că nu vreau să transform o decizie a Consiliului Local într-o dispută și cu atât mai puțin într-o frustrare personală. Respect decizia luată, chiar dacă nu sunt de acord cu...

Incendiu la o locuință și o anexă în localitatea Iorcani. O persoană a suferit arsuri – FOTO

ISU Iasi: La sosirea forțelor de intervenție la fața locului, incendiul se manifesta generalizat la o locuință – casă bătrânească – și la o anexă, pe o suprafață totală de aproximativ 150 de metri pătrați, existând posibilitatea propagării flăcărilor...

Mandatele conducerii de la salubritate vor fi prelungite

Mandatele membrilor Consiliului de Administrație a societății locale de salubritate si transport public din municipiul Pașcani ar urma să fie prelungite, în mod excepțional, cu cinci luni de zile.  Solicitarea a fost făcută in mod expres de Primăria municipiului Pașcani,...

Gabriela Nedelcu revine la conducerea Școlii Speciale Pașcani, după trei ani la Inspectoratul Școlar Iași

Schimbare la conducerea Școlii Gimnaziale Speciale din Pașcani. După trei ani petrecuți la Inspectoratul Școlar Județean Iași, Gabriela Nedelcu revine la conducerea unității de învățământ pe care a mai coordonat-o ani la rând. Decizia de revenire în funcția de director...

Gala Olimpicilor, vineri, la Pașcani. Sute de elevi și sportivi vor fi premiați 

Performanța elevilor și sportivilor din Pașcani pentru anul școlar trecut va fi, în sfârșit, premiată. Gala Olimpicilor va avea loc vineri, 4 septembrie, de la ora 11:00, în sala de spectacole a Casei de Cultură „Mihail Sadoveanu”. Pe scenă ar...

Copiii de la Grădinița nr. 3, gata de mutare. A fost găsită și soluția pentru transport

Mai sunt doar câteva zile până la începerea noului an școlar, iar pentru cei aproape 200 de copii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 din Pașcani, prima zi de școală va arăta diferit. Nu vor mai merge...

Manevrele care devin obligatorii la examenul auto. Senatul a adoptat proiectul de lege care schimbă regulile

Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care candidații la permisul de conducere categoria B vor fi obligați să efectueze, în timpul probei practice, mai multe manevre de bază, precum mersul cu spatele, întoarcerea, parcarea și oprirea. Proiectul...

„Suprataxare imorală” în cimitirul vechi. Noul regulament, suspiciuni de nelegalitate

Noi reacții din partea pășcănenilor privitor la taxele pentru locurile de veci în vechiul cimitir al municipiului. Odată cu aprobarea noului regulament al cimitirelor, municipalitatea a impus celor care dețin locuri de veci să achite două taxe anuale: una...

Trei bărbați reținuti la Hârlău în două zile. Toți cercetați pentru lovire și alte violențe

IPJ IASI: REȚINUT 24 DE ORE, PENTRU LOVIREA SAU ALTE VIOLENȚELa data de 1 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 46 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de...

Festival tradițional „Toamna în Pașcani”, în perioada 18-20 septembrie, în piațeta Primăriei

Municipiul Pașcani se pregătește de sărbătoare. În perioada 18 - 20 septembrie 2026, Piațeta din fața Primăriei Pașcani va găzdui o nouă ediție a festivalului tradițional „Toamnă în Pașcani”, un eveniment dedicat tradițiilor românești, gastronomiei autentice și folclorului. Timp de...
Paşcani
cer fragmentat
16.2 ° C
16.2 °
16.2 °
82%
1.2m/s
100%
J
27 °
vin
28 °
S
30 °
D
23 °
lun
23 °

Niciun articol afișat