EON Pascani isi muta centrul pentru relatii cu clientii in fostul sediu al Distrigaz

In urma numeroaselor reclamatii venite din partea cetatenilor, din cauza aglomeratiei si a cozilor imense la ghisee, EON Pascani isi muta birourile pentru relatii cu publicul intr-o alta locatie, mai mare. Este vorba despre fostul sediu al Distrigaz, de pe strada Ceferistilor. Acolo au fost amenajate sase ghisee si un sistem modern de plata si informare. Noua locatie va fi deschisa incepand din 22 august, între orele 09.00 şi 17.00, respectiv vineri, în intervalul orar 08.00 – 16.00.

“Din 22 august, Centrul de Relaţii Clienţi din Paşcani va funcţiona pe str. Ceferiştilor nr. 13, şi va fi deschis de luni până joi, între orele 09.00 şi 17.00, respectiv vineri, în intervalul orar 08.00 – 16.00.

Locaţia este uşor accesibilă, iar interacţiunea cu clienţii este facilitată prin intermediul unui număr de şase ghişee unde, cu ajutorul agenţilor specializaţi, pot fi soluţionate diverse operaţiuni: încheiere sau modificare de contracte de furnizare, a gazelor naturale şi a energiei electrice, clienţii pot primi informaţii despre conţinutul facturilor, accesul la sistemul de distribuţie, consultanţă privind tarifele sau modalităţile de plată şi alte informaţii utile.

În centrul modern amenajat şi spaţios, compania pune la dispoziţia clienţilor o serie de informaţii de interes general despre activitatea de furnizare a energiei, cuprinse în broşuri şi pliante sau prin intermediul unui monitor digital care oferă acces direct clienţilor către detalii legate de derularea contractelor (facturi, termene de plată, istoric de consum etc.).

Suplimentar, Centrul de Relaţii cu Clienţii este dotat cu un sistem de gestiune a fluxului de clienţi (ticketing), ceea ce permite reducerea timpului de aşteptare prin direcţionarea clienţilor într-un mod optim către agenţi.

În judeţul Iaşi, pe lângă centrul din Paşcani, clienţii E.ON mai sunt deserviţi prin intermediul Centrului de Relaţii Clienţi din municipiul Iaşi, şi, începând din 1 iunie a.c., prin punctul de informare de la Hârlău (miercurea, între orele 9.00-15.00).

Ca alternativă la deplasarea la Centrele de Relaţii, consumatorii pot accesa cu încredere unul dintre următoarele canale de comunicare:

• telefonic, apelând Centrul de Servicii Clienţi de luni până vineri între orele 08.00 şi 20.00, la numerele 0800 800 366 şi 0800 800 900, apelabile gratuit, din orice reţea de telefonie sau 0265 200 366, apelabil la tarif normal, din toate reţelele de telefonie;
• prin e-mail, la adresa: [email protected];
• prin fax, la numărul: 0265 200 367;
• prin poştă, la O.P.1, C.P. 10 Târgu Mureş;
• prin intermediul contului E.ON Myline

Portalul www.myline-eon.ro permite accesul la factura electronică, transmiterea indexului autocitit al contoarelor de gaze naturale şi energie electrică (în cazul în care clientul a optat pentru acest serviciu), modificarea rapidă a programului de consum pentru gazele naturale şi energie electrică, vizualizarea termenelor în care este necesară efectuarea reviziilor sau verificărilor tehnice periodice ale instalaţiilor de utilizare gaze naturale, precum şi informaţii referitoare la istoricul de consum individual.

În ultimii ani, în contextul creşterii numărului de consumatori casnici şi a unor cerinţe specifice ale acestora, o atenţie deosebită a fost acordată dezvoltării canalelor de încasare şi a diversificării acestora. Astfel, la acest moment, plata facturilor poate fi efectuată prin accesarea canalelor oferite de partenerii noştri: BRD, ING Bank, Banca Transilvania, UniCredit Bank, Banca Carpatica, CreditCoop, Raiffeisen Bank, Payzone, PayPoint, Rompay Solutions, un-doi Centru de plăți, Westaco, ZebraPay și M-Pesa.” se arata intr-un comunicat de presa al Departamentului deComunicare Corporatistă E.ON România.

PULSUL ZILEI

Întrebări și răspunsuri despre viața la bloc – VIDEO

Multe probleme, puține soluții privind viața la bloc, în Pașcani. Este concluzia care s-a desprins din întâlnirea care a avut loc în cursul zilei de joi, 2 aprilie 2026, la sediul Primăriei între edil și reprezentanții locatarilor. Primarul, Marius Pintilie,...

Pensionarii cu venituri mici vor primi ajutoare de două ori pe an: despre ce sume e vorba. Guvernul a dat undă verde pachetului social

Guvernul a adoptat, joi, pachetul de solidaritate care vine cu sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici, dar și pentru copiii cu dizabilități. Ajutoarele pentru pensii vor fi virate în două tranșe, în lunile mai și decembrie, fiind vorba...

O nouă petiție pentru interzicerea păcănelelor la Pașcani

Un nou demers pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc la Pașcani. După ce încercarea organizării unui referendum a eșuat prin boicotarea ședinței convocate de consilierii PSD, Adrian Șerban, un cetățean din Pașcani, a inițiat o petiție pe Declic.ro,...

Referendumul anti-păcănele la Pașcani, boicotat

Referendumul anti-păcănele la Pașcani nu va mai avea loc. Asta deoarece proiectul propus de consilierii PSD nu a putut fi supus aprobării legislativului local. Mai exact, ședința de îndată, convocată pe 02 aprilie a.c., de la ora 10:00, nu...

Pașcaniul, din nou în albastru: marș pentru conștientizarea autismului – FOTO/VIDEO

Pașcaniul s-a colorat în albastru joi, 2 aprilie, de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Zeci de copii, părinți și profesori au participat la Marșul Solidarității organizat de Școala Gimnazială Specială din municipiu, alături de mai mulți parteneri locali. Evenimentul...

PSD Pașcani: Primarul Marius Pintilie blochează posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc!

Primarul Marius Pintilie blochează, prin absența consilierilor PNL și AUR, demersul PSD Pașcani privind posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc în municipiul Pașcani‼️ Organizația PSD Pașcani își exprimă dezaprobarea față de blocarea ședinței de îndată a...

Casieria APAVITAL din Pașcani va fi închisă în perioada 06 – 22 aprilie 2026 (inclusiv)

💧 Casieria din Pașcani va fi închisă în perioada 06 - 22 aprilie 2026 (inclusiv) APAVITAL S.A. aduce la cunoștința utilizatorilor săi că în perioada 06 aprilie 2026 – 22 aprilie 2026 (inclusiv) casieria din Pașcani, str. Grădiniței nr. 25...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: "Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu avem nevoie. Aici s-a ajuns din cauza fostului Guvern PNL - USR care a distrus țară prin...

Bani restanți pentru profesori. Ministrul Educației anunță plata diferențelor salariale. Calendarul complet al plăților

Ministerul Educației anunță că a plătit 244 de milioane de lei pentru diferențe salariale și dobânzi aferente anului 2025, urmând ca plățile pentru 2026 să continue etapizat până la finalul anului. În paralel, sindicatele din învățământ acuză întârzieri și...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.4 ° C
10.4 °
10.4 °
89 %
3.6kmh
100 %
J
10 °
vin
14 °
S
14 °
D
16 °
lun
21 °

Niciun articol afișat