Era să moară în beci, intoxicat cu dioxid de carbon

Era să moară în beci, intoxicat cu dioxid de carbon

 “Mustul face victime”. Era să-și găsească sfârșitul în beciul gospodăriei după ce, băut fiind, s-a împiedicat pe scări și a rămas blocat minute bune până să fie găsit de familie. Pompierii și medicii au fost solicitați la fața locului prin 112 pentru a fi salvat. Acum, bărbatul se află internat în spital, sub supravegherea medicilor. Aceștia recomandă mare atenție la munca în gospodărie, fiind și cazuri care s-au terminat cu deces.

Vinul afla în plin proces de fermentație, de cele mai multe ori în beci, face și în acest an victime. De această dată, un bărbat în vârstă de 68 ani a rămas blocat în beci, după ce, într-o clipă de neatenție s-a dezechilibrat și a căzut pe scări. A rămas acolo până a fost găsit de membrii familiei care au solicitat ajutor specializat.

La fața locului s-au deplasat, pe lângă echipajul medical de la Serviciul de Ambulanță Pașcani, și unul de la Pompieri pentru a scoate victima din beci, aceasta fiind găsită în stare de inconștiență din cauza intoxicației cu monoxid de carbon. În urma intervenției medicale, victima și-a revenit, starea ei fiind stabilă.

„S-a dirijat de urgență un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanță din Pașcani la locul solicitării. Aici a fost găsit un bărbat de 68 ani care a fost extras din beci de un echipaj de Pompeiri. Pacientul prezenta numeroase edeme produse în urma căzăturii, dar și hipotermie, etilism acut, aflat inițial  în comă gradul doi. Evoluția stării de sănătate în urma intervenției medicilor a fost una favorabilă, victima fiind transportată la CPU Pașcani pentru investigații de specialitate.”a declarat Nicolai Pralea, purtătorul de cuvânt al SAJ Iași.

Întâmplarea a avut loc luni, 09 octombrie, la orele amiezii, în satul Verșeni din comuna Miroslovești.

În acest context, specialiștii vin cu câteva sfaturi ce trebuie urmate de cetățeni în perioada fermentării vinului.

Astfel, nu este recomandată aflarea pe perioade lungi  în beciurile unde există recipiente cu vin în proces de fermentare, mai ales dacă beciurile nu sunt dotate cu sisteme de ventilare. Drept acțiuni de verificare a nivelului de concentrație cu vapori periculoși, atunci când mergeți în beci, e recomandat să aprindeți o lumânare. Astfel poate fi verificat nivelul de oxigen, în dependență de durata de ardere a lumânării.

Mai mult, este recomandat ca procesul de fermentare să fie făcut în încăperi deschise sau cu ventilare, iar atunci când presupunem că în beci există persoane care necesită ajutor, este recomandat să fie chemate echipe speciale, fără să ne punem viața în pericol.

 

PULSUL ZILEI

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.9 ° C
4.9 °
4.9 °
86 %
5.2kmh
100 %
J
9 °
vin
8 °
S
11 °
D
14 °
lun
11 °

Niciun articol afișat