Escrocii roiesc ca muştele pe lângă casele de schimb valutar din Pascani

Escrocii vin şi vă propun un schimb valutar mult mai avantajos decât cel afişat. Ce se întâmplă după aceasta?

Poliţiştii din Paşcani se confruntă cu un val de escrocherii comise lângă casele de schimb valutar. După ce la sfârşitul săptămânii trecute un păşcănean a fost lovit şi apoi furat de 200 de euro, a venit rândul unui alt bărbat care a fost înşelat. Acesta voia să schimbe 1.000 de euro la o casă de schimb valutar din municipiul Paşcani, când a fost abordat de două persoane care i-au propus un schimb valutar mai avantajos, pe care l-a acceptat.

După ce a fost făcut schimbul, iar cei doi escroci s-au făcut nevăzuţi, victima a sesizat că îi lipseşte jumătate din sumă. „Mihai D., de 30 de ani, din comuna Sireţel, s-a prezentat la Poliţia Paşcani unde a sesizat faptul că a fost înşelat de suma de 2.400 lei, în urma unui schimb valutar neautorizat. Acesta a reclamat că s-a prezentat în jurul orei 8.30 la o casă de schimb valutar de pe strada Moldovei, cu intenţia de a schimba 1.000 de euro. Pe trotuarul din faţa casei de schimb valutar a fost acostat de un bărbat şi o femeie, care i-au propus un schimb avantajos. Partea vătămată a acceptat şi a efectuat schimbul pe stradă, iar ulterior a sesizat că, în loc de 4.400 de lei, cât i se propusese, avea numai 2.000 de lei“, a precizat Mădălin Ţăranu, comisar şef în cadrul Poliţiei. Oamenii legii au deschis dosar penal pentru infracţiunea de înşelăciune şi îi caută pe cei doi după descriere, pentru a răspunde penal.

Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Un nou corp de clădire va fi construit la Școala „Garabet Ibrăileanu” din Târgu Frumos. Anunțul primarului despre investiție

Veste bună la Târgu Frumos. Administrația locală a anunțat faptul că a fost semnat contractul de lucrări pentru un nou corp de clădire ce va fi construit la Școala „Garabet Ibrăileanu” din oraș. Anunțul primarului despre investiție: "Dragii mei, Vă informăm...

„Caravana emoțiilor”, la Liceul Tehnologic Economic Nicolae Iorga Pașcani – FOTO

Peste 50 de elevi coordonați de doamnele profesoare Gurzun Mariana, Boboc Anișoara și Negoescu Narcisa de la Liceul Tehnologic Economic „Nicolae Iorga”, Pașcani, au participat miercuri 25 martie 2026, la „Caravana emoțiilor”, desfășurând activități de educație nonformală și sănătate...

Elevii de la Liceul „Nicolae Iorga” Pașcani, le-au sărbătorit pe mame

Luna martie, considerată simbolic perioada renașterii și a reînnoirii, a fost marcată printr-o serie de activități speciale la Liceul Tehnologic Nicolae Iorga Pașcani. Elevii au pregătit momente artistice dedicate mamelor, într-un eveniment plin de emoție și recunoștință. Programul a inclus...

Hârlăul scapă de păcănele

Orașul Hârlău scapă de păcănele. Hotărârea a fost luată de majoritatea consilierilor locali, la propunerea primarului Radu Curcă, în ședința convocată pe 27 martie a.c. Din cei 16 consilieri, 14 au votat pentru interzicerea organizării și exploatării jocurilor de...

Fragmente de dronă descoperite în pădure la Valea Seacă. Originea, încă necunoscută

Situație neobișnuită semnalată miercuri seara, 25 martie, în zona împădurită de la Valea Seacă, unde un localnic a descoperit mai multe fragmente de la o dronă. Bărbatul a alertat imediat autoritățile, iar la fața locului s-au deplasat polițiști, alături de...

Un bloc în locul celei mai vechi școli din Pașcani? Propunerea primarului Pintilie i-a uimit pe consilierii județeni

Administrația locală din Pașcani intenționează să dărâme un monument istoric - școala nr. 1, printre cele mai vechi din municipiu, iar în locul ei să fie construit un bloc pentru cadrele medicale. Este doar o idee lansată chiar de primarul...

Recital de pricesne și cântece pascale, la Clubul Copiilor Pașcani, pe 2 aprilie

Clubul Copiilor din municipiul Pașcani vă invită în apropierea sărbătorilor pascale la un recital de pricesne și cântece pascale. Evenimentul va avea loc joi, 2 aprilie, de la ora 16:00 și este susținut de Grupul Vocal DOR, profesor coordonator...

Prognoza meteo de Paşte şi de Florii. Val de frig şi ploi de la sfârşitul lunii martie

Vremea schimbă foaia: în loc de primăvară, vin temperaturi de toamnă târzie, ba chiar iarnă prin unele locuri. Nici de Florii şi Paşte nu e mai bine. Frig şi ploi din belşug. După câteva zile de răsfăţ, soarele iese din...
Paşcani
cer acoperit de nori
14.8 ° C
14.8 °
14.8 °
47 %
6.3kmh
85 %
J
14 °
vin
14 °
S
16 °
D
12 °
lun
9 °

Niciun articol afișat