Legea eutanasierii câinilor maidanezi a fost ADOPTATĂ. Ce ar trebui făcut cu câinii fără stăpân din Paşcani?

Legea privind eutanasierea maidanezilor a fost adoptată de deputaţi, marţi, cu 266 de voturi. Câinii fără stăpâni vor fi eutanasiaţi dacă nu sunt adoptaţi în 14 zile. Cei care pierd câinii vor avea la dispoziţie şapte zile să îi revendice din adăposturi.

Legea maidanezilor
– la începutul anului 2012, CCR a stabilit că doar maidanezii agresivi şi periculoşi pot fi eutanasiaţi
– legea fost contestată la Curtea Constituţională de USL
– USL a semnat cu Federaţia pentru Protecţia Animalelor un protocol prin care se angaja să promoveze interzicerea eutanasierii câinilor comunitari
– protocolul expiră în 2020
Ce modificări aduce noua lege a maidanezilor
– câinii maidanezi vor fi duşi în adăposturile speciale ale fiecărei primării
– autorităţile locale pot să ţină câinii în adăposturi, dar nu mai puţin de 14 zile
– după 14 zile, patrupedele vor putea fi eutanasiate
 * legea nu hotărăşte expres soluţia eutanasierii
– în primele 7 zile, câinii vor putea fi revendicaţi de eventualii stăpâni care i-au pierdut

– în următoarele 7 zile, câinii vor fi revendicaţi sau adoptaţi de alte persoane

Amendamente adoptate la legea maidanezilor
Articolul 6 va avea următorul cuprins:
„Art.6. – (1) Eutanasierea câinilor se efectuează numai de către un medic veterinar de liberă practică, organizat în condiţiile legii, conform prevederilor cuprinse în anexa nr.3.
(2) Se interzice uciderea câinilor de către alte persoane decât cele prevăzute în
prezenta ordonanţă de urgenţă sau prin alte metode decât eutanasierea.”
Art. 7 (1) În termenul prevăzut la art. 4 alin. (1) câinii capturaţi şi înregistraţi în evidenţele adăposturilor pot fi revendicaţi sau adoptaţi după cum urmează:
a) în primele 7 zile lucrătoare de la data înregistrării în evidenţele adăposturilor, câinii pot fi revendicaţi de către proprietari;
b) după expirarea termenului prevăzut la lit. a) şi până la expirarea termenului de 14 zile lucrătoare, câinii pot fi revendicaţi sau adoptaţi de
către persoane fizice sau juridice, din ţară sau străinătate, în condiţiile legii.
c) revendicarea şi adopţia sunt gratuite;
(2)Câinii nerevendicaţi sau neadoptaţi vor fi eutanasiaţi, în baza unei decizii emise de către o persoană împuternicită în acest sens de către primar, în termenul stabilit prin această decizie.
Termenul va fi stabilit avându-se în vedere capacităţile de cazare şi disponibilităţile bugetare. Acest termen poate fi modificat motivat.
(3) Decizia de eutanasiere se emite pentru fiecare câine în parte, după ce se constată că au fost parcurse toate etapele prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.
(4) Până la îndeplinirea procedurii de eutanasiere, câinii pot fi revendicaţi sau adoptaţi.
(5) Cheltuielile necesare aducerii la îndeplinire a procedurilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se suportă din bugetul
local şi/sau din alte surse.
Eutanasierea câinilor se realizează conform Ghidului pentru eutanasierea animalelor, aprobat de către Colegiul Medicilor Veterinari.

PULSUL ZILEI

Lucian RUSU: Inteligența artificială riscă să creeze o nouă formă de excluziune socială

Inteligența artificială ar putea genera o nouă formă de inegalitate în societate, nu doar între cei care au acces la tehnologie și cei care nu au, ci mai ales între cei care o folosesc pentru a gândi mai bine...

ANUNT

NUNȚ PUBLIC S.C. EUROTRUCK DAS S.R.L., cu sediul social în mun. Pașcani, str. Despina Doamna nr. 16, camera 1, jud. Iași, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizației de Mediu nr. 225/28.11.2019 (Rev. 3 din 24.02.2026), pentru...

Cum se transformă salariul în puncte de pensie. Formula de calcul și exemple pentru veniturile din 2026

Venitul obținut în fiecare lună de muncă se reflectă în viitoarea pensie publică printr-un punctaj stabilit pe baza salariului brut pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale. Determinarea acestuia presupune raportarea la un indicator prevăzut de lege și,...

Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Se toarnă asfalt în apropiere de nodul rutier Roman-Sud. În ce stadiu au ajuns lucrările

Lucrările la lotul 1 Săucești – Trifești al Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani avansează, constructorii desfășurând noi operațiuni de așternere a mixturilor asfaltice în apropierea nodului rutier Roman-Sud. Potrivit DRDP Iași, stadiul fizic al proiectului a ajuns la 77%,...

Tânăr de 19 ani din Ruginoasa și-a prins mâna într-o tocătoare. A fost operat timp de 12 ore la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Ruginoasa, a ajuns miercuri, 11 noiembrie 2026, la Unitatea de Primiri Urgențe, după ce și-a prins mâna într-o tocătoare. Echipa medicală a decis transferul direct la Spitalul Clinic Județean de...

Mașina din conducta de apă: Apavital cere constructorului de la Deleni și o berlină 4×4 de 367 de cai-putere. După zece întrebări ale firmelor,...

Apavital cere firmei care va extinde rețeaua de apă din comuna Deleni să livreze și o berlină 4×4 de cel puțin 367 de cai-putere. Mașina stă în documentația unei licitații de 2,64 milioane de lei fără TVA, publicată în...

Cererea de finanțare de 200.000 de lei: Primăria Ruginoasa plătește de 20 de ori mai mult decât alte 14 comune pentru același serviciu, la...

Primăria Ruginoasa a dat pe 2 noiembrie, fără licitație, 200.000 de lei firmei Pro Consulting Expert pentru o cerere de finanțare. Aceeași firmă a întocmit în ultimul an cereri de finanțare pentru alte 14 comune, de fiecare dată cu...

Viața devine tot mai scumpă pentru români

Rata anuală a inflației a ajuns la 6,94% în luna octombrie 2026, continuând să crească pentru a doua lună consecutivă. Cele mai mari scumpiri se resimt la carburanți, dar nici alimentele și serviciile nu au fost ocolite de majorările...

Program național pentru tinerii care nu muncesc și nu studiază. Guvernul vrea să-i readucă în școli și pe piața muncii

Guvernul vrea să lanseze un program național prin care tinerii care nu urmează cursuri și nu au un loc de muncă să fie sprijiniți să revină în educație, să învețe o meserie și să se angajeze. Inițiativa face parte...

Un fost profesor se judecă cu școala la care a predat din cauza zgomotului pe care-l fac elevii. „Oricine dorește poate intra în curtea...

Un fost profesor se judecă cu școala la care a predat. Locuiește gard în gard cu școala și susține că larma constantă l-a dus la capătul răbdării. S-ar fi îmbolnăvit de ulcer și aritmie cardiacă, iar demersurile făcute încă...
Paşcani
cer fragmentat
19.7 ° C
19.7 °
19.7 °
66%
3.9m/s
100%
vin
21 °
S
9 °
D
7 °
lun
10 °
mar
13 °

Niciun articol afișat