Școala începe pe 10 septembrie. Structura anului şcolar 2018-2019 se modifică

Școala începe pe 10 septembrie. Structura anului şcolar 2018-2019 se modifică

Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, a decis ca, în anul şcolar 2018-2019, cursurile să înceapă pe 10 septembrie, iar vacanţa de iarnă să dureze trei săptămâni, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN). Anul școlar se va încheia pe 15 iunie 2019.

Decizia a fost luată în urma unei şedinţe a Comisiei de Dialog Social (CDS) în cadrul căreia au fost dezbătute o serie de proiecte ce urmează a fi aprobate în perioada următoare, principalul subiect aflat pe ordinea de zi fiind draftul ordinului de ministru privind structura anului şcolar 2018-2019.

„Ascultând argumentele tuturor părţilor, ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, a decis ca, în anul şcolar 2018-2019, cursurile să înceapă în data de 10 septembrie, iar vacanţa de iarnă să fie de 3 săptămâni”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei Naţionale.

Astfel, cele trei saptamani din vacanță de iarnă rămân în componența anului școlar, în timp ce vacanță de primăvară începe pe 20 aprilie. Anul școlar 2018-2019 va avea 34 de săptămâni, cu începere în 10 septembrie și finalizare în 15 iunie 2019.

STRUCTURĂ AN ȘCOLAR 2018-2019

 Începerea școlii: pe 10 septembrie 2018. Închiderea școlilor: pe 15 iunie 2019
 Semestrul I: 10 septembrie 2018-1 februarie 2019
Semestrul al II-lea: 11 februarie 2019-14 iunie 2019
Vacanță de iarnă: 22 decembrie 2018-13 ianuarie 2019
Vacanță intersemetriala: 2 februarie 2019-10 februarie 2019
 Vacanță de primăvară: 20 aprilie 2019-5 mai 2019

Pe agenda sedintei au mai fost incluse, pentru informare, proiectul metodologiei si calendarului de inscriere a copiilor in invatamantul primar pentru anul scolar 2018-2019 si proiectul de metodologie de acordare a gradatiei de merit.

Partenerii sociali ai MEN au fost invitati sa transmita in decurs de o saptamana observatii si propuneri pe marginea celor doua documente. Acestea vor fi analizate in comisiile tehnice si, ulterior, in urmatoarea sedinta a Comisiei de Dialog Social. Punctele de vedere si sugestiile care se vor propune in urma acestui demers consultativ vor putea fi incluse in variantele finale ale documentelor anterior mentionate.

PULSUL ZILEI

Miercurea Mare. Ce este complet interzis pe 8 aprilie. Preotul avertizează: „Ar putea aduce necazuri în gospodărie”

Miercurea Mare, marcată pe 8 aprilie, ocupă un loc central în rânduiala liturgică a Săptămânii Patimilor, fiind dedicată rugăciunii, postului și reflecției. În tradiția ortodoxă, ziua evidențiază contrastul dintre pocăință și trădare: două atitudini care definesc parcursul spiritual al...

Sarea, cel mai mare dușman de la masa de Paște al persoanelor cu probleme cardiovasculare. Sfaturi utile de la cardiologul ieșean Ovidiu Mitu

Masa de Paște, bogată în preparate tradiționale, poate deveni o provocare pentru pacienții cu afecțiuni cardiovasculare, mai ales atunci când consumul de sare scapă de sub control. Medicii atrag atenția că, dincolo de excesele alimentare obișnuite în această perioadă,...

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN "Ziua Mondială a Sănătății marchează astăzi, 07.04.2026, un moment deosebit pentru spitalul nostru! În această zi importantă, a fost...

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului – FOTO

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului - FOTO "A doua ediție a Atelierului Gastronomic al Parohiei Feredeni 🍞✨ Dacă anul trecut, la prima ediție, am pregătit cozonaci 🥐, anul acesta ne-am...

Expoziție de pictură și grafică realizată de elevi de la Școala Gimnazială Vânători, la Casa de Cultura Pașcani. Deschiderea va avea loc pe 24...

"În ziua de 24 aprilie 2026, la ora 14.00, se va deschide expoziția „O poveste despre noi”, un proiect care reflectă sensibilitatea și creativitatea elevilor Școlii Gimnaziale Vânători. Prin aceste lucrări, copiii nu doar creează, ci își spun propria...

Săptămâna Patimilor 2026: Recomandările preotului pentru Marțea Mare. Ce este de rău augur în această zi

Creștinii ortodocși marchează marți, 7 aprilie 2026, Marțea Mare, cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de „Marțea Seacă”, o zi dedicată pregătirii sufletești pentru Învierea Domnului. Semnificația acestei zile este legată de pilda celor zece fecioare, care simbolizează...

Copil de 5 ani, găsit de jandarmii din Târgu Frumos după ce a plecat singur spre parc

Un copil de doar 5 ani, care plecase singur de acasă cu gândul să ajungă în parc, a fost găsit de jandarmii din Târgu Frumos, la aproape doi kilometri distanță. Micutul a fost observat de doi jandarmi aflați în patrulare,...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.1 ° C
4.1 °
4.1 °
78 %
8.4kmh
100 %
mie
9 °
J
7 °
vin
6 °
S
11 °
D
12 °

Niciun articol afișat