Andreea Lupu, o mamă în vârstă de 35 de ani, ne dezvăluie care este secretul celei mai fericite familii din Iași, cum a reușit să se bucure de lucrurile mici, fără să se plângă de lipsuri și să crească cei șapte copii pe care i-a educat în mod deosebit.
Banii nu sunt pe primul loc și nici nu vor fi vreodată, însă dragostea pentru Dumnezeu, munca și respectul unul față de celălalt sunt principiile după care se ghidează familia Lupu. Trăiesc în comuna Valea Seacă, satul Topile. Au o gospodărie mare și o grădină pe care o lucrează permanent.
Andreea Paula Lupu lucrează din greu, are două locuri de muncă, o gospodărie de pus la punct și copiii de îngrijit, la care se mai adaugă și faptul că este însărcinată cu al șaptelea. Cu toate acestea, găsește timp pentru a face ceea ce-i place și pentru a câștiga un ban în plus.