„În ziua de 24 aprilie 2026, la ora 14.00, se va deschide expoziția „O poveste despre noi”, un proiect care reflectă sensibilitatea și creativitatea elevilor Școlii Gimnaziale Vânători. Prin aceste lucrări, copiii nu doar creează, ci își spun propria poveste, cu sinceritate și emoție.
Pentru noi, ca școală, este o dovadă că educația înseamnă și formarea sufletului, nu doar a minții. Mulțumesc elevilor și doamnei profesor dr. Bratu Mihaela care i-a îndrumat cu dragoste și pasiune, fiind de altfel și coordonatorul expoziției. De asemenea, aduc mulțumiri și partenerilor noștri, respectiv Casa de Cultura Pașcani, Primăria Vânători, pentru implicare și pentru că, împreună, reușim să aducem arta mai aproape de comunitate.”
Director, prof. Maria-Adina Grivolea
Pentru noi, ca școală, este o dovadă că educația înseamnă și formarea sufletului, nu doar a minții. Mulțumesc elevilor și doamnei profesor dr. Bratu Mihaela care i-a îndrumat cu dragoste și pasiune, fiind de altfel și coordonatorul expoziției. De asemenea, aduc mulțumiri și partenerilor noștri, respectiv Casa de Cultura Pașcani, Primăria Vânători, pentru implicare și pentru că, împreună, reușim să aducem arta mai aproape de comunitate.”
Director, prof. Maria-Adina Grivolea
Elvețianul Jean William Fritz Piaget, unul dintre cei mai importanți psihologi ai secolului XX, a demonstrat în urma studiilor efectuate că „dezvoltarea copilului este un proces activ de construcție a cunoașterii, în care desenul devine o formă autentică de reprezentare a lumii interioare” (The Child’s Conception of The World)Plecând de la această premisă, am construit „O poveste despre noi” împreună cu elevi selectați din clasele V-VIII din Școala Gimnazială Vânători comuna Vânători jud. Iași(și din structurile Crivești și Hârtoape) Povestea plastică concepută și finalizată în Modulul IV, 2026 vine în atenția publicului larg cu o abordare plastică și grafică inedită(în ceea ce privește conceptul)ce are la bază libertatea copiilor de exprimare artistică și nevoia de a transmite privitorilor emoțiile lor printr-un dialog intre:formă și culoare, linii și puncte plastice ce converg spre ritmuri plastice sensibile și expresive. „O poveste despre noi” căpătă valoare de discurs narativ. Fiecare linie, formă, pată de culoare sau alegerea unui subiect, a unei idei sub formă de joc, sau a unei întâmplări, anunță înscrierea unei compoziții cu încărcătură emoțională în registre bine delimitate de gândirea creatoare a copilului. Povestea plastică creată astfel ne prezintă universul interior al copilului, percepția lui asupra lumii înconjurătoare, nevoia de explorare a spațiului interior și exterior. Așadar, această EXPOZIȚIE DE PICTURĂ ȘI GRAFICĂ ne invită prin intermediul artei la un dialog sincer, la o reflecție despre :emoții, identitate, valori culturale, inteligența creatoare a copiilor care rezidă în sinceritate, în libertatea gestului pur al fiecărui copil și redescoperirea nu numai a frumuseții universului copiilor dar și a propriului nostru limbaj tainic interior adesea uitat!
Mulțumesc gazdei noastre Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” – Pașcani, Director dna Calistru Daniela, d-nei Director, Prof. Maria-Grivolea a Școlii Gimnaziale Vânători pentru sprijinul constant în toate demersurile artistice, Primăriei comunei Vânători partenerilor :bitTv, ATV, JR, JURNAL REGIONAL, NewsPascani și nu în ultimul rând elevilor participanți la acest eveniment deosebit și tuturor invitaților!
Prof. Educație plastică, Doctor în Arte Vizuale, MIHAELA BRATU” se arată în comunicatul de presă transmis de Casa de Cultură Pașcani.
