Expoziţie inedită la Palat: 200 ani de la Revoluţia greacă

Expoziţia „Personalităţi greceşti care au jucat un rol în istoria românilor, din antichitate până în zilele noastre” va putea fi vizitată începând de săptămâna viitoare la Palatul Culturii. Evenimentul expoziţional este pregătit de către Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, urmând ca lucrările să fie expuse în perioada 16 noiembre – 5 decembrie.

Vernisajul va avea loc marţi, 16 noiembrie, de la ora 11, în spaţiile Muzeului de Istorie, manifestarea fiind organizată de către Uniunea Elenă din România sub egida Ambasadei Greciei la Bucureşti.

Expoziţia itinerantă face parte dintr-o amplă suită de manifestări menite să celebreze împlinirea a 200 de ani de la Revoluţia greacă, eveniment care a avut ca finalitate crearea şi recunoaşterea statului grec independent modern. Expoziţia creionează portretele unor eleni care s-au integrat în comunităţile din spaţiul nord-pontic şi care au jucat un rol important în istoria noastră, prezentând astfel o istorie secvenţială a elenismului din România.

„În aceste secvenţe, vizitatorii îi vor regăsi pe Alexandru Macedon sau Apolodor din Damasc, dar şi alte personalităţi celebre care au fost în mod direct conectate cu oraşul Iaşi, precum Gheorghe Duca, Grigore al III-lea Ghica sau Alexandru Ipsilanti. Mai aproape de noi, în contemporaneitate, printre elenii de seamă care au marcat istoria românilor este amintită Regina Elena, mama regelui Mihai, fiica regelui Constantin I al Greciei”, subliniază reprezentanţii Palatului Culturii.

sursa zdi

PULSUL ZILEI

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.6 ° C
4.6 °
4.6 °
78 %
8kmh
91 %
mie
5 °
J
8 °
vin
9 °
S
11 °
D
15 °

Niciun articol afișat