Facilitati pentru plata restentelor la inchirieri si concesiuni

Vesti bune pentru pascanenii care au restante la bugetul local, la plata concesiunilor si inchirierilor de terenuri sau locuinte. Legislativul local a aprobat o procedura pentru esalonarea la plata si stergerea penalitatilor si majorarilor de intarzaiere, in sedinta ordinara din 30 mai a.c.
Pana acum, astfel de facilitati au fost acordate doar chiriasilor de la blocurile ANL dar in proiectul propus de primarul Marius Pintilie au fost inclusi si restantierii care au datorii pentru concesiunea sau inchirierea terenurilor aflate in proprietatea publica sa privata a municipiului.
Propunerea a fost aprobata de majoritatea consilierilor pascaneneni, desi administratia locala nu a prezentat o situatie cu restantierii si sumele datorate bugetului local.

Consilierul Mihai `Dediu a atras atentia ca se creaza un precedent periculos si ca nu ar fi o masura echitabila fata de cei care isi achita la timp taxele si impozitele locale.
De asemenea consilierul Sorin Olariu a solicitat lamuriri privind termenile de plata si de ce nu au fost reziliate contractele celor care nu au mai platit de luni sau ani de zile chiriile sau concesiunile.
In acelasi context sefa Serviciului de Finante Locale a precizat ca in majoritatea cazurilor sunt restante mai vechi, pentru care au fost deschise actiuni in instanta.

Conform hotararii, cei care isi vor achita toate datoriile vor fi scutiti de la plata penalitatilor si majorarilor de intarzaiere. Cei care nu pot sa o faca si au restante mai mari de 2000 lei beneficiaza de esalonarea datoriilor pe o perioada de maxim cinci ani de zile, in functie de suma datorata. Trebuie depusa o cerere in maxim 60 de zile de la data publicarii hotararii si va fi incheiata o conventie de plata, al carui grafic de rambursare va fi stabilit in maxim 180 de zile calendaristice.

PULSUL ZILEI

Incendiu puternic la o casă din Pârcovaci – FOTO

ISU IAȘI: Incendiu la o locuință în localitatea Pârcovaci – intervenție a pompierilor Astăzi, 23 martie, în urma unui apel primit prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, în Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iaşi, a fost anunţată producerea unui...

Înscrierile la creșă și grădiniță, în consultare publică. Vezi calendarul

Ministerul Educaţiei anunţă că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel antepreşcolar (creşă) pot fi înscrişi...

Spectacol caritabil pentru prietenii patrupezi, la Pașcani. S-au adunat donații de 3.500 de lei – VIDEO

Spectacol caritabil pentru prietenii patrupezi, la sfârșitul săptămânii trecute, la Casa de Cultură Pașcani. Asociația Axi Hope în parteneriat cu Apistovet Clinica Medical Veterinară, Roxana Roșu și Roxana Savin au organizat un eveniment cu scopul de a crește gradul...

Lansare de carte și expoziție, la final de săptămâna, la Ruginoasa

Eveniment cultural deosebit la Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Ruginoasa, la finalul acestei săptămâni, unde publicul este invitat la o lansare de carte dedicată patrimoniului tradițional moldovenesc. Sâmbătă, 28 martie, de la ora 11:00, va avea loc lansarea volumului...

Mai sunt câteva zile pentru reducerea de 10% la impozite. Primarul recunoaște șocul din luna ianuarie

Aglomerație la ghișeele pentru plata taxelor și impozitelor locale. Termenul limită pentru a putea beneficia de bonificația de 10% este sfârșitul lunii martie. Din acest motiv, atât persoanele fizice cât și societățile sunt interesate în aceste zile să își...

Primăria Pașcani cere ajutorul unei societăți pentru repararea unei străzi

Una dintre cele mai distruse străzi din municipiul Pașcani ar urma să fie reparată de o societate comercială, nu de Primărie. Este vorba despre strada Unirii pe tronsonul de la poarta 2 până la pod. După sezonul de iarnă, din...

Echipamentele din centralele termice vor ajunge la fier vechi

Echipamentele și instalațiile din centralele termice dezafectate de la Pașcani nu au prezentat interes pentru alte primării din țară. Administrația locală a lansat un anunț prin care și-au arătat disponibilitatea de a dona aceste echipamente pentru eliberarea centralelor. În această...

Senatorul Lucian Rusu: România are nevoie de acțiuni ferme pentru a proteja cetățenii și economia!

Am atras atenția și în alte ieșiri publice asupra accelerării prețurilor la carburanți și am subliniat constant că sunt necesare măsuri rapide pentru a stopa acest fenomen. În acest context, măsurile propuse de Guvern reprezintă un pas important: limitarea adaosului...

Scoateți sau nu păcănelele din Pașcani?

„Scoateți sau nu păcănelele din oraș?” Este întrebarea la care primarul din Pașcani, Marius Pintilie și consilierii locali, sunt somați să răspundă de urgență. Grupul Civic „În stradă” și Comunitatea Declic au trimis o solicitare oficială prin care cer...

Elevi din Pașcani și Todirești, premiați la Festivalul „Hai la teatru” de la Iași

La sfârșitul săptămânii trecute, sute de elevi au participat la Festivalul "Hai la teatru" ce a avut loc la Iași. Tineri talentați din zona Pașcaniului și-au adunat în palmaresul lor premii importante. De exemplu, liceenii de la "Miron Costin" din...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.8 ° C
6.8 °
6.8 °
61 %
1.2kmh
100 %
mar
15 °
mie
14 °
J
15 °
vin
13 °
S
10 °

Niciun articol afișat