Factura la apă, o data pe lună și la sate/suburbii

APAVITAL S.A. va trece la citirea și facturarea lunară a consumului de apă începând cu 1 ianuarie 2026. Anunțul se adresează utilizatorilor care locuiesc la case, În sate si suburbii, acolo unde in momentul de fata citirea si facturarea se face o data la doua luni de zile. Măsura va fi lăută la solicitarea cetățenilor pentru monitorizarea mai bună a consumurilor si plăților.

Reprezentanții operatorului de apa si canalizare susțin ca in acest fel vor putea fi evitate acumularea restanțelor precum si aplicarea din timp a măsurilor de prevenție financiară.

Mentionam ca citirea si facturarea lunara a apei se aplica deja pentru utilizatorii din zona urbană.

ANUNT

Societatea APAVITAL S.A. aduce la cunoștința utilizatorilor serviciului public de alimentare cu apă și canalizare că, începând cu data de 1 ianuarie 2026, citirea contoarelor de apă se va realiza lunar, iar facturile vor fi emise și transmise cu aceeași periodicitate.
Această măsură a fost adoptată ca răspuns la solicitările utilizatorilor, având drept scop optimizarea procesului de monitorizare a consumului și a plăților, precum și alinierea la practicile curente ale altor furnizori de servicii publice esențiale.
Deși implementarea acestei modificări implică costuri suplimentare pentru operator, beneficiile pentru utilizatori sunt semnificative, contribuind la o mai bună gestionare a consumului de apă, un control financiar sporit și o relație contractuală mai transparentă între operator și utilizator.
Adoptarea sistemului de facturare lunară aduce o serie de beneficii semnificative pentru utilizatori.
Avantajele implementării facturării lunare sunt următoarele:
• Asigurarea unei monitorizări continue și eficiente a consumului. Facturarea lunară permite urmărirea consumului de apă, facilitând identificarea rapidă a eventualelor pierderi sau consumuri neobișnuite.
• Administrarea eficientă a bugetului personal. Prin primirea lunară a facturilor, utilizatorii pot planifica mai ușor cheltuielile și pot menține un control mai bun asupra fluxului financiar al gospodăriei.
• Prevenirea și controlul eficient al eventualelor datorii, pentru o gestionare financiară sigură și echilibrată. Plata lunară a consumului real contribuie la evitarea acumulării sumelor restante și permite aplicarea din timp a măsurilor de prevenție financiară.
• Crearea unui cadru financiar echilibrat și benefic. Facturarea lunară asigură un flux de numerar constant, diminuând riscul de dezechilibre financiare atât pentru operator, cât și pentru utilizatori.
• Simplificarea procesului de transmitere a indexului. Eliminarea obligativității transmiterii indexului doar în anumite luni (pare sau impare) reduce complexitatea procesului și minimizează riscul apariției erorilor de raportare.
• Claritate și stabilitate în fiecare decizie. Implementarea acestui sistem contribuie la imbunățirea relațiilor contractuale dintre operator și utilizator, oferind o metodologie de citire și facturare mai clară și mai previzibilă.
• Proceduri simplificate și eficiente, care facilitează interacțiunea și satisfacția utilizatorului. Facturarea lunară permite o gestionare mai precisă a datelor de consum prin emiterea facturilor exacte, primite la timp, simplificând astfel plata și monitorizarea cheltuielilor.
APAVITAL va continua să dezvolte și să diversifice serviciile oferite utilizatorilor, utilizând toate instrumentele și resursele disponibile.

PULSUL ZILEI

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...

Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor. Recomandări pentru a evita incendiile – VIDEO

În perioada Floriilor și în apropierea Sărbătorilor Pascale, pompierii din județul Iași sunt la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Zilnic, peste 160 de militari sunt la datorie, iar o parte dintre aceștia desfășoară controale și...

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...
Paşcani
cer senin
11.2 ° C
11.2 °
11.2 °
63 %
1.4kmh
10 %
S
11 °
D
20 °
lun
20 °
mar
11 °
mie
7 °

Niciun articol afișat