back to top
vineri, februarie 20, 2026
0.8 C
Paşcani

Factura la energie va scădea cu până la 10% în 2013

Factura la energie va scădea cu până la 7 – 10 procente până la sfârşitul anului, a declarat, joi, într-o conferinţă de specialitate, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, potrivit AGERPRES.
„Unele măsuri pe care le-am luat mai ales în domeniul certificatelor verzi nu au fost foarte bine primite sau prietenoase mai ales în partea investitorilor în acest domeniu dar asta ne aduce o scădere a facturii începând de la 1 iulie, desigur, după calculele estimative primare, cele pe care ni le-a furnizat ANRE (Autoritatea Naţională pentru Reglementare în domeniul Energiei n.r.), undeva la 4,75%. După părerea mea, până la sfârşitul anului factura va scădea cu până la 7 – 8 – 10 procente”, a spus Niţă.

Potrivit acestuia, eficienţa economică priveşte şi sectoarele hidro, nuclear şi gaze naturale.

„Toate trebuie să se încadreze în ceea ce cere piaţa. Cine nu se încadrează evident că, aşa cum prevăd regulile economiei de piaţă, va muri. Rezistă numai cel care este eficient. Datoria noastră ca politică energetică este de a produce cât mai ieftin şi a de a asigura securitatea energetică a ţării. Lucrul acesta va reieşi, probabil, din noua strategie energetică, pe care o pregătim, o să o scoatem la licitaţie, se cheamă faza de pregătire a caietului de sarcini şi sperăm ca aceasta ne va da direcţiile pe următorii 20-25 de ani. Întreaga strategie nu va mai fi o realitate spre producţie de energie ci spre piaţa de energie”, a explicat Niţă.

Acesta a mai afirmat că vechea strategie era îndreptată mai mult spre producţia de energie.

„Acum avem producţie şi nu avem piaţă. A scăzut şi consumul din păcate şi cel casnic şi industrial ceea ce înseamnă că trebuie să ne reorientăm gândirea spre următorii 20-25 ani pentru a vedea care sunt soluţiile cele mai bune pentru a putea să producem energie multă şi ieftină sau cât cere piaţa. Aceste interconectări ne creează mari probleme în exportul de energie, neavând interconectări nici în Sud, nici în Est, nici în Vest sau la capacităţi foarte mici. De exemplu, nu putem să exportăm energia produsă suplimentar în momentul de faţă. Ne gândim foarte serios la investiţii spre Moldova. Avem de finalizat cu Ungaria, cu Bulgaria trebuie să încercăm să ne interconectăm şi aşa mai departe”, a explicat ministrul delegat pentru Energie.

Prezent la eveniment, Niculae Havrileţ, preşedintele ANRE, a arătat că este posibilă o scădere a preţului final la energie de 7-8% până la finele anului.

„Legea care amână, translatează un număr de certificate verzi, permite ca preţul final la energia electrică să scadă, la primele calcule ne-a ieşit 4-5%, dar având în vedere că şi evoluţia certificatelor verzi ca valoare este în scădere, 37 – 38 euro, eu cred că putem să vorbim de o scădere a preţului final de 7 – 8%. O să vedem, acest lucru este în evoluţie. O să vedem spre finalul acestuia an. Se va putea observa după 2-3 luni de aplicare şi în funcţie de evoluţia consumului, dar noi considerăm că se va putea atinge această ţintă de micşorare a preţului la energia electrică”, a explicat şeful ANRE.
Potrivit acestuia, programul de liberalizare care a început anul trecut a fost unul dintre punctele forte ale acordului recent încheiat cu instituţiile financiare internaţionale, fiind realizate toate punctele din program.

Potrivit ANRE, valoarea facturii la energia electrică va scădea, în medie, cu 5% din luna august, în urma amânării acordării de către stat a unui număr de certificate verzi pentru producătorii de energie regenerabilă precum şi a scăderii cu 1,3% a preţului la energia electrică livrată consumatorilor finali.

Directorul Direcţiei de comunicare, cooperare şi relaţia cu Parlamentul din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Marius Vladu, a arătat, recent, pentru AGERPRES, că valoarea facturii poate scădea în medie cu 4% datorită amânării tranzacţionării certificatelor verzi, dar procentul poate fi mai mare în funcţie de fluctuaţia preţului energiei de pe OPCOM.

Ordonanţa de urgenţă pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile a fost adoptată, recent, de Guvern. Potrivit actului normativ, recuperarea certificatelor verzi se va realiza începând cu 31 martie 2017, pentru centralele hidro şi solare, respectiv de la 1 ianuarie 2018 pentru centralele eoliene.

De asemenea, a fost amânată temporar, începând cu 1 iulie 2013, acordarea unui număr de certificate verzi pentru fiecare 1 MWh produs de centrale electrice hidro noi cu puteri electrice instalate mai mici sau egale cu 10 MW (un certificat verde) de centrale eoliene (un certificat verde), respectiv de centrale electrice solare (două certificate verzi).

Ordonanţa mai prevede limitarea acreditării centralelor/grupurilor electrice pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi până la nivelul total anual al capacităţilor instalate în centrale electrice de producere a energiei electrice din surse regenerabile, care este stabilit în Planul Naţional de Acţiune în Domeniul Energiei Regenerabile (PNAER).

Conform actului normativ, investiţiile vor fi monitorizate de ANRE semestrial, ceea ce va permite aplicarea imediată a mecanismului de ajustare a supracompensării. Tranzacţionarea certificatelor verzi se va face direct între producători şi furnizori, transparent.

ANRE va fi obligat să reglementeze prin cote anuale cantitatea de energie electrică din surse regenerabile, care se va prelua în Sistemul Electroenergetic Naţional.

PULSUL ZILEI

Lista contractelor din banii pășcănenilor. Cele „secrete” sunt la cabinetul primarului? -DOC

La solicitarea BIT TV, Primăria Pașcani a publicat lista contractelor încheiate anul trecut pentru achiziția de bunuri și servicii. Deși solicitarea prevedea ca toate contractele să fie trecute în tabel, Primăria a publicat doar o parte din ele, iar cele...

Înscrieri la cursuri pentru viitorii ambulanțieri.  Certificatul, esențial pentru angajare

O nouă oportunitate pentru cei care își doresc un loc de muncă în sistemul medical de urgență. Serviciul de Ambulanță Județean Iași organizează, în perioada martie–aprilie 2026, cursuri de formare profesională pentru ambulanțieri, necesare pentru ocuparea viitoarelor posturi de...

Anchetă extinsă în cazul profesorului din Siretel: este acuzat de racolare de minori în scopuri sexuale

Profesorul din comuna Sirețel arestat la domiciliu pentru agresiune sexuală asupra unui minor, este cercetat și pentru racolare de minori în scopuri sexuale în formă continuată. Dosarul a fost publicat pe portalul Judecătoriei Pașcani miercuri, 18 februarie 2026. Anchetatorii au...

Ședință de Consiliu Local la Hârlău, joi, 26 februarie

Consiliul Local al orașului Hârlău se va întruni în ședință ordinară joi, 26 februarie 2026, începând cu ora 12:00, în sala de festivități a Clubului Copiilor. Pe ordinea de zi sunt 10 proiecte de hotărâre inițiate de primarul orașului, Radu...

Trei persoane prinse în flagrant cu droguri în Târgu Frumos – FOTO

Trei persoane au fost prinse în flagrant cu droguri de mare risc asupra lor în Târgu Frumos, în noaptea de 18 februarie, în jurul orei două, de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii...

DESZĂPEZIREA ȘI COMUNICAREA LA PAȘCANI

Câteva cuvinte despre deszăpezirea și comunicarea/dezbaterile pe acest subiect după două zile de ninsoare. Am văzut sute de mesaje de nemulțumire din partea pășcănenilor, unele chiar la postarea primarului! Asta arată, fără niciun dubiu, că toate acțiunile societății de salubritate...

Deputatul Sorin Năcuță: România accelerează modernizarea Armatei!

Marți, 17 februarie, în cadrul Comisiei pentru Apărare din Camera Deputaților, am analizat împreună cu Ministrul Apărării, Radu-Daniel Miruță, și cu Șeful Statului Major al Apărării, gen. Gheorghiță Vlad, stadiul Programului SAFE și noile priorități de înzestrare ale Armatei...

Cupa Moldovei la handbal, categoria J4, pe 7 martie în sala de sport Lespezi

Eveniment sportiv la început de primăvara la Lespezi. Pe 7 martie, în sala de sport, va avea loc Cupa Moldovei la Handbal. "🏆 CUPA MOLDOVEI LA HANDBAL – J4 📅 7 MARTIE 📍 SALA DE SPORT LESPEZI Pentru prima dată în istoria comunei...

Concert caritabil „Împreună pentru prietenii patrupezi”, la Pașcani

Asociația AxiHope Pașcani împreună cu Clinica Veterinară Apistovet organizează cea de-a doua ediție a concertului caritabil "Împreună pentru prietenii patrupezi", la Pașcani. "Iată că a sosit momentul și celei de a II a ediții a Spectacolului Caritabil "Impreună pentru prietenii...

Climatologii nu exclud un nou episod cu ninsori și viscol: „Iarna încă nu s-a terminat. Și martie este o lună capricioasă”

După cel mai sever episod de iarnă din acest an, ninsorile se retrag din țara noastră. În zilele următoare precipitațiile vor fi puține, dar se vor înregistra diferențe mari de temperatură. În vestul țării termometrele vor arăta 14 grade...
Paşcani
cer acoperit de nori
1.2 ° C
1.2 °
1.2 °
91 %
6.2kmh
100 %
vin
1 °
S
-2 °
D
4 °
lun
6 °
mar
7 °

Niciun articol afișat