Factură uriașă la apă. Cum poți evita să fii în această situație

Atenție la consumurile mari de apă înregistrate pe apometrele celor care locuiesc la case. De cele mai multe ori, poate fi vorba despre avarii care duc la pierderi de apă și costuri uriașe pe factură. În ultima perioadă zeci de astfel de cazuri au fost înregistrate cu reclamații la APAVITAL Iași.

Unul dintre ele este din comuna Hălăucești. Un cetățean a primit o factură la apă și canalizare în valoare de 16.500 de lei. Nu este vorba de consumul pe un an de zile, ci din ultimele luni, aproape 1.100 de metri cubi de apă.

Gospodarul susține că nu a consumat această apă și a contestat factura. Mai mult, el a solicitat verificarea apometrului la APAVITAL.

Specialiștii au constatat că aparatul de măsură este în regulă. Reprezentanții APAVITAL cred că ar putea fi vorba despre o avarie pe conducta de apă de la apometru până în casă, în urma căreia s-a scurs în pământ peste o mie de metri cubi de apă, problemă care ar fi fost rezolvată între timp.

Cetățeanul din Hălăucești caută acum o soluție, fie anularea facturii, fie posibilitatea plății în rate, facilitate care i-a fost refuzată până acum. El susține că țeava nu a fost spartă și nici nu a fost reparată între timp.

Astfel de avarie i se poate întâmpla oricui și nu pot fi detectate ușor de către cei care locuiesc la case. Singura modalitate este verificarea din când în când a consumului pe apometru, dar pentru mulți dintre beneficiari accesul în cămine este greu. Reprezentații Apavital recomandă că atunci când constatați cantități mari de apă pe factură să verificați neapărat instalațiile.

Problema poate fi rezolvată și altfel cu echipamente de ultimă generație. Este vorba de niște apometre cu SIM-uri 4G care pot fi citite de la distanță. Ele au capacitatea de a detecta consumurile neîntrerupte de apă cu ar fi pierderile și transmit avertismente atât operatorului de apă cât și beneficiarului. Astfel de echipamente au început să fie montate deja în Iași și Roman de către Apavital. La Pașcani, va începe montarea lor peste câțiva ani de zile, după expirarea apometrelor care au fost puse atunci când operatorul a preluat furnizarea.

 

Menționăm că prețul apei în județul Iași este de 19,88 de lei pentru un metru cub de apă și canalizare, printre cele mai mari din țară. Ultima majorare a fost la începutul acestui an și este deja contestată în instanță de unii beneficiari.

PULSUL ZILEI

Întrebări și răspunsuri despre viața la bloc – VIDEO

Multe probleme, puține soluții privind viața la bloc, în Pașcani. Este concluzia care s-a desprins din întâlnirea care a avut loc în cursul zilei de joi, 2 aprilie 2026, la sediul Primăriei între edil și reprezentanții locatarilor. Primarul, Marius Pintilie,...

Pensionarii cu venituri mici vor primi ajutoare de două ori pe an: despre ce sume e vorba. Guvernul a dat undă verde pachetului social

Guvernul a adoptat, joi, pachetul de solidaritate care vine cu sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici, dar și pentru copiii cu dizabilități. Ajutoarele pentru pensii vor fi virate în două tranșe, în lunile mai și decembrie, fiind vorba...

O nouă petiție pentru interzicerea păcănelelor la Pașcani

Un nou demers pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc la Pașcani. După ce încercarea organizării unui referendum a eșuat prin boicotarea ședinței convocate de consilierii PSD, Adrian Șerban, un cetățean din Pașcani, a inițiat o petiție pe Declic.ro,...

Referendumul anti-păcănele la Pașcani, boicotat

Referendumul anti-păcănele la Pașcani nu va mai avea loc. Asta deoarece proiectul propus de consilierii PSD nu a putut fi supus aprobării legislativului local. Mai exact, ședința de îndată, convocată pe 02 aprilie a.c., de la ora 10:00, nu...

Pașcaniul, din nou în albastru: marș pentru conștientizarea autismului – FOTO/VIDEO

Pașcaniul s-a colorat în albastru joi, 2 aprilie, de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Zeci de copii, părinți și profesori au participat la Marșul Solidarității organizat de Școala Gimnazială Specială din municipiu, alături de mai mulți parteneri locali. Evenimentul...

PSD Pașcani: Primarul Marius Pintilie blochează posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc!

Primarul Marius Pintilie blochează, prin absența consilierilor PNL și AUR, demersul PSD Pașcani privind posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc în municipiul Pașcani‼️ Organizația PSD Pașcani își exprimă dezaprobarea față de blocarea ședinței de îndată a...

Casieria APAVITAL din Pașcani va fi închisă în perioada 06 – 22 aprilie 2026 (inclusiv)

💧 Casieria din Pașcani va fi închisă în perioada 06 - 22 aprilie 2026 (inclusiv) APAVITAL S.A. aduce la cunoștința utilizatorilor săi că în perioada 06 aprilie 2026 – 22 aprilie 2026 (inclusiv) casieria din Pașcani, str. Grădiniței nr. 25...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: "Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu avem nevoie. Aici s-a ajuns din cauza fostului Guvern PNL - USR care a distrus țară prin...

Bani restanți pentru profesori. Ministrul Educației anunță plata diferențelor salariale. Calendarul complet al plăților

Ministerul Educației anunță că a plătit 244 de milioane de lei pentru diferențe salariale și dobânzi aferente anului 2025, urmând ca plățile pentru 2026 să continue etapizat până la finalul anului. În paralel, sindicatele din învățământ acuză întârzieri și...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
9.9 °
9.9 °
89 %
2.3kmh
100 %
vin
14 °
S
14 °
D
16 °
lun
21 °
mar
7 °

Niciun articol afișat