Jucătorii importanți de la CSM accidentați. Meciuri jucate cu rezerve

Retur cu ghinion pentru fotbaliştii din Paşcani. Încă un meci pierdut în faţă celor de la Aerostar Bacău, scorul final, după cele 90 de minute de joc, fiind de 3 la 0.

S-a înscris în a două partidă, mai exact în minutele 50, 79 şi 89. Fotbaliştii care au dat gol în poartă formaţiei de fotbal CSM Paşcani sunt Emanuel Apostu, Vladimir Scânteie şi Cristian Matei, jucător care a fost desemnat şi omul meciului.

csm pascani bacau

S-au dat şi cartonaşe galbene, jucătorilor Alexandru Atanasoaiei în minutul 39 şi lui Emanuel Apostu în minutul 60. La jocul celor două formaţii au fost aproximativ o sută de spectatori ce au venit pe stadionul “Aerostar” Bacău.
Bogdan Mandric şeful Clubului Sportiv din Paşcani spune că motivul pentru care meciurile sunt pierdute pe bandă rulantă este acela că jucătorii principali sunt accidentaţi şi că se joacă cu rezerve.

Meciul a fost arbitrat de Mihai Safta (Iordacheanu) – Louis George Oprescu (Ploieşti), Paula Roxana Banaseanu (Câmpina).

Liga a 3-a, Seria 1, Etapă a 23-a:
Aerostar Bacău – CSM Paşcani 3-0
Cetatea Târgu Neamţ – SCM Petrotub Roman 2-1
Sporting Lieşti – Bucovina Pojorâta 1-2
FC Zagon – Ceahlăul II Piatră Neamţ 0-3
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 0-0
Bucovina Rădăuţi şi Ştiinţă Miroslava a stat.

CLASAMENT
1. (1) Ştiinţă Miroslava 19 15 1 3 36-14 +22 46p 16
2. (2) Bucovina Pojorâta 20 14 3 3 48-24 +24 45p 15
3. (3) Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 20 12 4 4 34-13 +21 40p 10
4. (4) Cetatea Târgu Neamţ 20 10 6 4 33-22 +11 36p 3
5. (5) Aerostar Bacău 20 11 2 7 30-25 +5 35p 5
6. (6) SCM Petrotub Roman 19 8 2 9 31-26 +5 26p -1
7. (8) AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 18 7 4 8 25-27 -2 25p -2
8. (7) Bucovina Rădăuţi 19 6 7 6 27-32 -5 25p -2
9. (9) CSM Paşcani 20 4 7 9 24-30 -6 19p -11
10. (10) Sporting Lieşti 19 3 3 13 20-41 -21 12p -18
11. (11) FC Zagon 19 2 4 13 15-45 -30 10p -20
12. (12) Ceahlăul II Piatră Neamţ 19 2 3 15 18-42 -24 9p -18
13. (13) FC Păpăuţi 0 0 0 0 0-0 0p 0

Etapă următoare (16 mai 2015):

Bucovina Rădăuţi – Ştiinţă Miroslava,

Ceahlăul II Piatră Neamţ – Sporting Lieşti,

CSM Paşcani – FC Zagon,

Petrotub RomAn – Aerostar Bacău,

AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – Cetatea Târgu Neamţ.

Bucovina Pojorâta stă.

PULSUL ZILEI

Un pacient de 102 ani a primit o nouă șansă la viață, la Spitalul de Urgență Pașcani. A fost operat de ocluzie intestinală –...

Un pacient de 102 ani a primit o nouă șansă la viață, la Spitalul de Urgență Pașcani. Bătrânul a fost operat de urgență de ocluzie intestinală și a fost salvat. El este cel mai vârstnic pacient din istoria statistică...

Fără apă, trei strazi din Târgu Frumos

În vederea realizării unor lucrări de investiții care constau în executarea unor legături la conducta de apă potabilă recent înlocuită, situată la intersecția străzilor Theodor Neculuță și Ecaterina Teodoroiu, lucrare ce face parte din Contractul nr. 141/02.06.2025, în ziua...

Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea

Primăvara astronomică începe oficial în fiecare an odată cu echinocțiul de primăvară, un fenomen spectaculos în care ziua și noaptea sunt aproape egale pe tot globul. În 2026, acest moment important va avea loc pe 20 martie, când Soarele...

Oscar 2026. One Battle After Another, marele câștigător al galei și record pentru Sean Penn. Lista completă a câştigătorilor

„One Battle After Another” a fost ales cel mai bun film la cea de-a 98-a ediţie a Premiilor Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe Cinematografice, câştigând şase statuete în total. „Sinners”, filmul cu cele mai multe nominalizări, a câştigat...

Google Maps a primit cea mai importantă actualizare din ultimii 10 ani. Ce presupune noua funcție „Ask Maps” și cum se creează hărți 3D...

Google a lansat recent o actualizare majoră pentru serviciul său de navigație și hărți, Google Maps, prin integrarea Gemini în cadrul platformei. Noile funcții AI, precum „Ask Maps” și funcțiile inteligente vor fi disponibile momentan doar în Statele Unite...

Elevii dau proba la Limba română în cadrul simulării Evaluării Naționale. Câte școli au anulat examenul

Elevii de clasa a VIII-a susțin luni proba la Limba română în cadrul simulării Evaluării Naționale. Anul acesta, simularea Evaluării Naționale nu se desfășoară în toate școlile, după ce sindicatele din domeniu au cerut profesorilor să nu participe la testări...

Google lansează un instrument de predicție a viiturilor bazat pe AI și Gemini

Google a anunțat dezvoltarea unui nou instrument de predicție a viiturilor, bazat pe inteligență artificială, care utilizează modele mari de limbaj pentru a anticipa apariția inundațiilor rapide în zonele urbane. Este pentru prima dată când compania folosește un model de...

VIDEO Autostrada Moldovei A7 Bacău – Pașcani. Mobilizare impresionantă a constructorului pe loturile de la Trifești la Pașcani, potrivit DRDP Iași

Mobilizare impresionantă a constructorului pe șantierul autostrăzii A7, Bacău – Pașcani, loturile 2-3, de la Trifești la Pașcani, anunță DRDP Iași, care a publicat noi imagini cu lucrările de pe aceste două loturi construite de UMB. „Peste 600 de...
Paşcani
cer senin
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
72 %
0.1kmh
3 %
lun
14 °
mar
13 °
mie
8 °
J
5 °
vin
5 °

Niciun articol afișat