Farul Constanța are o pășcăneancă în lotul feminin. Diana Năcuță, un exemplu pentru alte tinere iubitoare de fotbal

Fotbalul l-a început la 6 ani, asta după ce tatăl, actualul deputat Sorin Năcuță, un împătimit al sportului, a luat-o la un meci pe stadion. Nu a înțeles la început despre ce este vorba însă curiozitatea și mai ales jocul a acaparat-o. Astfel că a decis să joace, să vadă cum e. De aici și până la construirea unei cariere nu a fost decât un pas … de minge.

Prin joacă cu copii de la bloc a început să își dorească tot mai mult să fie într-o echipă. L-a rugat pe tatăl ei să o înscrie. A jucat la fotbal în Pașcani la echipa masculină ca atacant, apoi mijlocaș stânga și fundaș stânga iar pentru că împlinise deja vârsta de 14 ani și nu i se mai dădea voie să facă parte din echipă, a fost nevoită să intre în fotbalul feminin.

Aici devenise portar pentru că nu mai era loc pentru alt post. A rămas pe acest post și acum, la Farul Constanța.

„Fiecare post are greutatea lui să spun dar mi se pare că este mult mai greu pe teren. Nu mi-a plăcut niciodată să alerg după minge. Mi-a plăcut să fiu o jucătoare de forță și să gândesc. În poartă este mult mai greu, dacă mingea trece de un atacant sau mijlocaș în spate mai sunt alte jucătoare. Dacă trece de portar în spate este tabela de marcaj și nu mai avem ce face”, a spus Diana Năcuță.

De anul trecut aceasta îmbracă tricoul Farului și spunea ea că este o experiență plăcută. „De mic copil am vrut să joc pentru Academia Hagi”, a mai spus Diana. Tânăra pășcăneancă urmează facultatea de sport și își dorește să își construiască o carieră în domeniu.

Sursa Jurnalul Regional 

PULSUL ZILEI

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...

Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor. Recomandări pentru a evita incendiile – VIDEO

În perioada Floriilor și în apropierea Sărbătorilor Pascale, pompierii din județul Iași sunt la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Zilnic, peste 160 de militari sunt la datorie, iar o parte dintre aceștia desfășoară controale și...

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...
Paşcani
cer senin
11.2 ° C
11.2 °
11.2 °
63 %
1.4kmh
10 %
S
11 °
D
20 °
lun
20 °
mar
11 °
mie
7 °

Niciun articol afișat