Felicită-ţi învăţătorul de ziua lui

Va mai aduceţi aminte de învăţătorul care v-a pus prima dată stiloul în mâna? De blândeţea din glas sau atunci când va dojenea să scrieţi corect? Ei bine, astăzi, 5 iunie, în toată România se sărbătoreşte Ziua Învăţătorului.

desene pe asfalt

Activităţile propuse de către conducerea unei soli din Paşcani au cuprins şi dans, cântec, sport sau desene pe asfalt. Aşadar, pe parcursul a mai bine de o ora, prichindeii alături de cadrele didactice au răspuns pozitiv invitaţiei, iar curtea şcolii s-a umplut de micuţii dornici de distracţie.

ziua inv alecsa ecaterina

Cu o vechime de aproape de 40 de ani este doamna învăţătoare Alecsa Ecaterina. Pe mâna ei au trecut generaţii de elevi, care acum sunt oameni mari, aşezaţi la casa lor. Invadată de amintiri plăcute, cadrului didactic îi jucau ochii în lacrimi şi spune că a bifat cu brio trecerea la tehnologia din ziua de azi, pe care se pune accent în educaţia elevilor.

ziua inv marius grosu

Din cei 17 învăţători de la Liceul Teoretic “Miron Costin” din Paşcani unul este bărbat. Este vorba despre Marius Grosu. La cei 39 de ani ai săi are o experienţă bogată în învăţământ, reuşind să se descurce în faţă prichindeilor energici de aproape 20 de ani. Privit, la început de către micuţi, ca fiind autoritar, bărbatul combină cu uşurinţă metodele interactive cu cele tradiţionale.

Mai mult, cadrul didacic spune că a fost emoţionat până la lacrimi de către o fosta elevă, care a scris o compunere despre învăţător. “Copiii” lui, cei care încheie în câteva zile clasa I, au cuvinte frumoase despre el. – vezi in cadrul stirilor INFOBIT.

Ionica, elevă în clasa a IV a la acest liceu, a scris o poeziei doamnei învăţătoare, de rămas bun.

Şi preşedintele ţării, Klaus Iohannis transmite felicitări dascălilor cu ocazia Zilei Învăţătorului, arătând că aceştia pun în lumina talentul şi cunoaşterea celor mici.

Ziua Învăţătorului este sărbătorită în toate unităţile de învăţământ de stat, particulare şi confesionale din sistemul românesc, iar Ministerul Educaţiei şi alte instituţii abilitate ale statului acordă premii, distincţii, medalii şi titluri onorifice cadrelor didactice şi elevilor, pentru merite deosebite. De asemenea, în toate unităţile de învăţământ au loc manifestări menite să pună în valoare tradiţia şi împlinirile şcolii româneşti.
Ziua de 5 iunie poartă semnificaţia zilei de naştere a dascălului Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului modern românesc (5 iunie 1779 — 17 septembrie 1823).

PULSUL ZILEI

PSD Pașcani: Întrebările adresate primarului Marius Pintilie pe tema unor investiții locale amânate de ani de zile au fost ignorate de acesta

Întrebările adresate primarului Marius Pintilie pe tema unor investiții locale amânate de ani de zile au fost ignorate de acesta. Ieri, cu prilejul conferinței de presă organizate la sediul instituției, i-am adresat două întrebări primarului municipiului Pașcani, prin intermediul...

Ar putea crește salariile bugetarilor în 2027? Ce spune ministrul Manole

Noul ministru al Muncii, Florin Manole, a declarat că eventualele majorări ale salariilor bugetarilor depind de deciziile privind bugetul și de angajamentele asumate de România pentru menținerea deficitului sub control.Într-un interviu pentru Digi24, ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat...

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...
Paşcani
cer fragmentat
9 ° C
9 °
9 °
87%
3.3m/s
55%
lun
16 °
mar
13 °
mie
13 °
J
14 °
vin
11 °

Niciun articol afișat