Festival de datini și obiceiuri de iarnă, în Mica Bucovină-Tătăruși – FOTO-VIDEO

Mica Bucovina – comuna Tatarusi, a rasunat ieri de colindatori si uratori veniti la cea de-a XXI-a editie a Festivalului de Datini si Obiceiuri de Iarna. Formatiile au mers in parada pe ulitele satului iar apoi au evoluat pe terasa Centrului Cultural “Alexandru Vasiliu”. A fost un spectacol de neuitat, cu alaiuri de poveste, colinde traditionale si la final, un foc de artificii care a transformat localitatea intr-un loc desprins din basme.


In cea de-a treia zi de Craciun, comuna Tatarusi si-a deschis portile pentru un festival de poveste, cu obiceiuri si traditii ca odinioara. Cea de-a XXI-a editie a avut loc pe terasa Centrului Cultural “Alexandru Vasiliu”. Deschiderea a fost facuta de autoritatile locale si invitati din comunele apropiate.

Plugusorul cu felinar, malanca de la Iorcani, grupuri de colindatori, ursul de la Tatarusi si plugusorul celor mici au dat startul manifestarilor.

Au urmat apoi alaiuri din Tudora, Dolhestii Mici sau Helesteni, fiecare cu traditiile si obiceiurile lor. Aproape ca in fiecare an, pe scena a urcat si Ansamblul de datini si obiceiuri de iarna, de la Miroslovesti. Sirul formatiilor a fost urmat de fanfara de la Dolhesti.

In partea a doua a festivalului a avut loc un concert de colinde. Madalina Avadanei, Andreea Oniceanu, Georgiana Rosu, Codruta Filip, Cristi Iordachioaia si Ionut Sarbu le-au incalzit sufletele tatarusenilor.

Un grandios foc de artificii a incheiat sarbatoarea din Mica Bucovina.

PULSUL ZILEI

Guvernul pregătește sancțiuni ferme pentru violența în școli și măsuri împotriva radicalizării elevilor

Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că Executivul finalizează un plan integrat pentru creșterea siguranței în unitățile de învățământ, pe baza măsurilor discutate de instituțiile responsabile și a propunerilor formulate de reprezentanții sistemului de educație. Documentul va stabili responsabilități...

Testare gratuită a glicemiei, la Pașcani, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului

Diabetul poate evolua ani la rând fără simptome evidente, iar multe persoane ajung să descopere boala abia după apariția unor complicații. Pentru a încuraja depistarea timpurie, Clinica Bella Praxis din Pașcani organizează o campanie de testare gratuită a glicemiei,...

TESTARE GRATUITĂ A GLICEMIEI – 14 NOIEMBRIE | ZIUA MONDIALĂ A DIABETULUI

Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, Clinica BELLA PRAXIS vă oferă posibilitatea de a beneficia de testarea gratuită a glicemiei, în următorul interval: 14–21 noiembrie, între orele 10:00 și 14:00. Tema Zilei Mondiale a Diabetului pentru perioada 2026–2027 pune accent pe...

Tinerii din ATOR Pașcani organizează Priveghere în cinstea Sfântului Apostol Filip la Biserica Sfânta Vineri din Vale

Tinerii din ATOR Pașcani organizează Priveghere în cinstea Sfântului Apostol Filip la Biserica Sfânta Vineri din Vale. "Doamne ajută! 🙏📖 Tinerii din ATOR Pașcani organizează Priveghere în cinstea Sfântului Apostol Filip, slujbă ce va fi săvârșită de un sobor de...

Acțiuni de prevenire în școlile din Târgu Frumos. Polițiștii au discutat cu elevii și părinții

Polițiștii și jandarmii au desfășurat, timp de două zile, acțiuni pentru creșterea siguranței în școlile din Târgu Frumos. Elevii au participat la activități de prevenire a bullyingului, consumului de droguri și altor comportamente de risc, iar oamenii legii au...

Trei comune verificate de polițiștii pășcăneni

IPJ Iasi: ORDINE ȘI SIGURANȚĂ ÎN COMUNITATEÎn ziua de 11 noiembrie a.c., polițiștii Secției nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa, împreună cu polițiștii Biroului Rutier Pașcani și ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au organizat o acțiune de tip BLITZ,...

UMB nu a primit acceptul să înceapă proiectarea autostrăzii Pașcani – Suceava dintr-un motiv incredibil!

* deși există un contract semnat, finanțarea SAFE nu are încă un titlu bugetar care să permită emiterea ordinului de începere! * deblocarea depinde acum de Ministerul Finanțelor și de Guvern La mai bine de șase luni de la semnarea...

Farmacii la tot pasul în orașe, niciuna în 486 de comune. Cum supraviețuiesc românii din localitățile fără acces la medicamente

Sute de mii de români care locuiesc în mediul rural nu au acces la medicamente și tratament, pentru că nu au nici măcar o farmacie în localitate. Potrivit unui studiu recent, în 486 de comune nu există nicio farmacie....

O nouă amânare la Tg Frumos-Lețcani, judecătorii au cerut timp pentru motivarea deciziei intermediare

Curtea de Apel București (CAB) a amânat continuarea procesului în cazul tronsonului de autostrada Târgu Frumos – Lețcani, parte din A8, până pe 9 decembrie. „Pentru a se motiva decizia intermediară şi a se lua cunoştinţă de aceasta”, se...

ANRE aprobă noi reguli pentru prosumatori. Este vizată și plata energiei electrice produse şi livrate în reţea

Prosumatorii vor beneficia de reguli mai clare şi mai flexibile pentru valorificarea energiei electrice produse şi livrate în reţea, în urma aprobării noii metodologii privind comercializarea, facturarea, decontarea şi alocarea valorică multi-loc, a anunţat, marţi, Autoritatea Naţională de Reglementare...
Paşcani
ploaie ușoară
10.8 ° C
10.8 °
10.8 °
94%
1.6m/s
25%
J
12 °
vin
22 °
S
9 °
D
7 °
lun
9 °

Niciun articol afișat