joi, septembrie 4, 2025
31 C
Paşcani
Login

Festival de muzică la Pașcani. Aria Music Fest în perioada 13-14 septembrie 2025

Eveniment cultural dedicat tinerelor talente la mijlocul lunii septembrie în municipiul Pașcani. Școala de muzică Aria Academy organizează prima ediție a festivalului Aria Music Fest, în perioada 13-14 septembrie, împreună cu Roxana Roșu și Casa de Cultură Mihail Sadoveanu.

Vor participa circa 150 de concurenți, cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, din diferite zone ale țării.

Vor fi două secțiuni, muzică ușoară și instrumente clasice și muzică populară și instrumente populare. Juriul este format din specialiști și artiști de renume. La muzică ușoară vor fi conf. univ. dr. Mihaela Gârlea, compozitorul Claudiu Bulete și artiștii Alex Maxim și Rianna Rusu, iar la muzică populară, conf. univ. dr. Ciprian Chițu, compozitorul, Răzvan Mitoceanu și artiștii, Ancuța Corlățan și Silvia Zagoreanu.

Premiile sunt consistente: 1000 de lei trofeele pe secțiuni și 500 de lei trofeele pe categorii de vârstă.

Informații suplimentare despre festival pot fi obținute de pe paginile de Facebook ale organizatorilor.

Recomandări