Festivalul de datini si obiceiuri, Pascani 2012 – VIDEO

O noua editie a Festivalului de datini si obiceiuri s-a desfasurat astazi, 30 decembrie 2012, pe Esplanada din zona Vale. Desi, au fost invitate 16 formatii doar 12 s-au prezentat la editia din acest an.

Astfel, incepand cu ora 10.00, formatiile s-au adunat in fata Primariei Pascani pentru a ura autoritatile locale. De aici, alaiurile au plecat catre zona vale, cu aceasta ocazie debutand si parada mastilor prin Centrul Pascaniului.

Sute de pascaneni, s-au adunat pe Esplanada din zona Vale pentru a vedea traditiile pe care fiecare formatie le-a prezentat.

Cele 12 formatii participante anul acesta au fost: Ansamblul de Datini Strămoşeşti – Ciohorăni, Ansamblul Tudoreanca – Tudora, Roşiorii de la Hărmăneşti, Colindătorii de la Lunca Paşcani, Cerbul de la Heleşteni, Cerbul de la Vascani – Ruginoasa, Pluguşorul Mare de la Lunca Paşcani, Căiuţii şi Urşii de la Mogoşeşti Siret, Cerbul şi Calul de la Humosu – Sireţel, Banta lui Coroi – Sireţel, Pluguşorul cu Felinar – Tătăruşi, Pluguşorul Mic de la Lunca Paşcani.

Mentionam ca, fiecare formatie a fost premiata cu cate 50 lei/persoana iar transportul a fost decontat. Cei de la Lunca au fost transportati cu ajutorul celor de la RAGCL care le-a pus la dispozitie un autobuz.

 

PULSUL ZILEI

Luni, 25 mai, se deschide centrul de recoltare a sângelui la Pașcani

O investiție mult așteptată în municipiul Pașcani va fi inaugurată, luni, 25 mai. Este vorba despre centrul de recoltare a sângelui, în clădirea din piața agroalimentară din zona Deal. Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași, organizație care s-a ocupat de...

Ședința CL Hârlău. Un nou consilier depune jurământul

Legislativul orașului Hârlău este convocat în ședinta ordinară pe 28 mai, de la ora 12, în sala de festivități a Clubului Copiilor. Pe ordinea de zi sunt trecute 10 proiecte de hotărâre toate inițiate de primarul orașului, Radu Curca....

CL Pașcani, ședință pe 29 mai. Programele culturale pe ordinea pe zi – DOC

Legislativul pășcănean este convocat în ședință ordinară vineri, 29 mai, de la ora 9. Pe ordinea de zi sunt nouă proiecte de hotărâre, opt dintre ele inițiate de primarul municipiului, Marius Pintilie și unul de consilierul PSD, Vlad Macovei. Ședința...

Ziua Copilului va fi sărbătorită la Miroslovești cu personaje din basme și multă distracție pentru cei mici, pe 31 mai

Ziua Copilului va fi sărbătorită la Miroslovești cu personaje din basme și multă distracție pentru cei mici, pe 31 mai 2026, de la ora 14:00. Copiii sunt așteptați la parcul Hațas Grui unde administrația locală a pregătit multe suprize...

Controale rutiere la Pașcani. Zeci de șoferi au fost testați pentru alcool și alte substanțe

IPJ IASI: În ziua de 21 mai a.c., polițiștii Biroului Rutier Pașcani, împreună cu polițiștii de la structurile de ordine publică, au acționat pentru depistarea și sancționarea șoferilor care conduc vehicule sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Astfel, au...

Senatorul Lucian Rusu: Semnarea acordului SAFE confirmă încă o dată că România rămâne un partener credibil!

Semnarea acordului SAFE confirmă încă o dată că România rămâne un partener credibil, respectat și implicat activ în arhitectura europeană și euro-atlantică de securitate. În timp ce unii întrețin blocajul politic, Guvernul continuă să livreze rezultate concrete pentru securitatea și...

Finanțare nerambursabilă pentru proiectele din județ. Termenul limită de depunere a dosarelor 26 iunie 2026

Finanțare nerambursabilă pentru proiectele din județ. Termenul limită de depunere a dosarelor 26 iunie 2026 "Astăzi se deschide sesiunea de depunere a proiectelor finanțate de Consiliul Județean Iași în baza Legii 350/2005. În acest an, avem alocată suma de 2...

Programul Rabla 2026: Guvernul reduce aproape la jumătate sprijinul pentru mașinile electrice

Bugetul programului Rabla a fost aprobat de Guvern. Ajutorul oferit de stat pentru mașinile electrice scade de la 37 de mii de lei la 18.500. Pentru celelalte mașini, valoarea tichetelor rămâne neschimbată, între 10 și 15 mii de lei. În...

Iași/ Schimb de bune practici privind prevenirea corupției între DGA și SPIA din Republica Moldova, la Iași

C.P. Reprezentanți ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Iași, împreună cu reprezentanți ai Serviciului Protecție Internă și Anticorupție (SPIA) din Republica Moldova, au participat săptămâna trecută la o întâlnire de lucru organizată la sediul Școlii de Formare...
Paşcani
cer fragmentat
14.9 ° C
14.9 °
14.9 °
81%
6.1m/s
53%
S
23 °
D
22 °
lun
22 °
mar
25 °
mie
17 °

Niciun articol afișat