Festivalul Național de Folclor „Constantin Arvinte”, ediția a IV-a

Comunicat: Peste 100 de instrumentiști, 120 de dansatori și numeroși soliști vocali vor participa la Festivalul Național de Folclor „Constantin Arvinte”, ediția a IV-a, care va avea loc la Iași, în zilele de 23, 24 și 25 mai, pe scena cinematografului Victoria, Sala „Unirii”. Nume mari ale muzicii populare românești vor fi prezente la Iași, locul în care folclorul este la el acasă – Gelu Voicu, Traian Frâncu, Ciprian Roman, Ovidiu Olari, Dumitru Stoicănescu, Constantin Bahrin, Claudia Martinică, Andrei Balan, Simona Mazăre, Andrei Liță și mulți alții.

Programul festivalului a fost prezentat astăzi într-o conferință de presă susținută de managerul Ansamblului Artistic Profesionist „Constantin Arvinte”, Petre Șușu, președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, și soliștii ansamblului.

„Festivalul își propune să ofere un context de promovare scenică în manieră profesionistă a producțiilor artistice de dans și cântec popular românesc. În ediția din acest an, alături de Ansamblurile Folclorice Profesioniste Transilvania din Baia Mare și Drăgan Muntean din Deva, care au participat și în edițiile anterioare, vor urca pe scena festivalului pentru prima oară Ansamblurile Folclorice Profesioniste Timișul din Timisoara și Flacăra Prahovei din Ploiești. Va fi un regal de dans și cântec popular româmanesc, în care vor evolua peste 100 de instrumentiști, peste 120 de dansatori și 17 soliști vocali”, a declarat Petre Șușu, manager al Ansamblului Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” al Consiliului Județean Iași.

La rândul său, președintele Costel Alexe, a declarat: „Suntem mândri de Ansamblul Artistic Profesionist Constantin Arvinte și de realizările remarcabile ale echipei. Ansamblul a demonstrat că este un adevărat ambasador al folclorului nostru și că pasiunea pentru tradiție și artă este contagioasă. Sper că acest festival va continua să crească și să inspire noi generații să descopere și să îndrăgească frumusețea moștenirii noastre culturale. Din partea Consiliului Județean Iași va exista tot sprijinul pentru ca activitatea ansamblului să continue și să se dezvolte cât mai mult, întrucât acesta reprezintă astăzi cartea de vizită a județului, care ne reprezintă cu cinste peste tot în lume.”

Programul celor trei zile de festival:

Marți, 23 mai, orele 18:00-21:00 va avea loc un spectacol folcloric susținut de ansamblurile profesioniste de dans și cântec popular: Ansamblul Folcloric „Flacăra Prahovei” din Ploiești, Ansamblul Folcloric „Timișul” din Timișoara și Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” al CJ Iași, organizatorul festivalului. Tot marți pe scenă vor interpreta live și soliștii vocali: Gelu Voicu, Traian Frâncu, Adrian Deaconu, Ana Gabriela Coțe, Dumitru Stoicănescu, Constantin Bahrin, Claudia Martinică, Andrei Balan, Simona Mazăre și Andrei Liță.

Miercuri, 24 mai, orele 18:00-21:00 va avea loc un spectacol folcloric susținut de ansamblurile profesioniste de dans și cântec popular: Ansamblul Folcloric Profesionist „Drăgan Muntean” din Deva, Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” din Baia Mare și Ansamblul Folcloric „Busuiocul” din Bacău. Seara va fi încununată și de interpretările soliștilor vocali: Ciprian Roman, Ovidiu Olari,Georgiana Păduraru, Paula Florescu, Gabriela Ardusătan, Andreea Chițu și Diana Topan.

Joi, 25 mai, orele 19:00-21:00 va fi o seară de spectacol dedicată prelucrărilor folclorice și romanțe din creația Maestrului Constantin Arvinte. Pe scenă vor evolua: Orchestra Ansamblului Artistic Profesionist „Constantin Arvinte ” al CJ Iași, Dirijor Dumitru Lucaci alături de soliștii vocali ai ansamblului – Constantin Bahrin, Andrei Balan, Claudia Martinică, Andrei Liță și Simona Mazăre. Ediția din acest an se bucură și de prezența invitaților speciali, care vor încânta publicul de joi seara – Soprana Rodica Anghelescu din București, Cvartetul „Charism” din Iași și Corul de copii al Operei Naționale Române Iași.

Publicul este așteptat cu drag la un spectacol live de cântece și dansuri populare românești. Accesul la eveniment se face fie pe bază de invitație, fie pe bază de bilete – acestea pot fi ridicate inclusiv în ziua festivalului, la intrare. Prețul unui bilet este de 20 lei.

Organizatorii evenimentului sunt Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” al Consiliului Județean Iași, Consiliul Județean Iași, Primăria și Consiliul Local al Comunei Voinești. Partener principal: Primăria Municipiului Iași. Parteneri media: TVR 3 și Radio România Iași. Detalii despre eveniment se pot consulta consulta și pe pagina de facebook a ansamblului – https://www.facebook.com/profile.php?id=100057513096237.

PULSUL ZILEI

Duminica Floriilor: Cui trebuie să îi spui „La mulți ani” și ce semnifică sărbătoarea

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică Floriile, zi ce marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, deschide Săptămâna Mare şi este, totodată, ziua numelui pentru românii care poartă prenume de flori, precum Florin, Viorica sau Camelia. Sărbătoarea are loc în fiecare an...

Paștele Catolic și Reformat, sărbătorit cu discreție de aproape 1,4 milioane de credincioși din România: Cum se celebrează în funcție de rit și de...

Aproximativ 1,4 milioane de credincioși catolici și reformați sărbătoresc, duminică, Paștele. România este o țară majoritar ortodoxă, dar mozaicul său confesional este mai complex decât lasă să se vadă statistica dominantă. Catolicii reprezintă aproximativ 4-5% din populație, ceea ce...

2.800 de primari ar trebui să plece acasă. Aplicația care arată risipa din sistem și soluția pe care politicienii o ascund

Un politician a făcut o aplicație folosind datele oficiale ale statului, care există, dar sunt într-o dezordine descuranjantă, și inteligența artificială. Aplicația arată cum ar putea fi reformată România pentru binele cetățenilor și nu al politicienilor.   Aplicația arată cum ar putea...

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...
Paşcani
cer senin
9.4 ° C
9.4 °
9.4 °
73 %
1.6kmh
0 %
lun
21 °
mar
11 °
mie
7 °
J
5 °
vin
2 °

Niciun articol afișat