Festivalul Național de Științe, la Pașcani și Târgu Frumos – FOTO

Piațeta Primăriei Pașcani a găzduit joi, 3 octombrie, timp de mai multe ore, caravana Festivalului Național de Științe.

Elevii au avut ocazia să participe la ateliere interactive și să ia parte la experimente științifice captivante, ghidați de cercetători și experți pasionați din domeniile STEAM! Copiii au descoperit lucruri interesante din știința într-un mod practic și distractiv.

Curiozitatea i-a purtat pe la toate standurile organizate de școlilele din municipiul Pașcani, dar și de către coordonatorii evenimentului. Echipa Liceului Tehnologic Mihai Busuioc a făcut parte din atelierul de “Sustenabilitate”.

La Astronomie, cei interesati au putut vedea soarele printr-un echipament modern, iar la Biologie sau Chimie diferite experimente.

Caravana a fost miercuri, 2 octombrie și la Târgu Frumos, în sala de sport de la Liceul Teoretic Ion Neculce. Acest festival unic a creat o punte între comunitatea științifică și cei peste 1000 de elevi participanți, alături de profesorii lor, promovând inovația și curiozitatea științifică.

Comunitatea RSF este alcătuită din peste 150 de mentori, specialiști și cercetători ai domeniilor STEAM din diaspora academică și din țară.

Scopul evenimentului ce se desfășoară în mai multe orașe din țară este de a promova educația științelor prin metode non-formale, dedicate publicului larg, de a construi o punte de legătură dintre diaspora științifică și contextul educațional din România și a oferi astfel modele de succes și orientare în carieră tinerilor.

 

PULSUL ZILEI

Duminica Floriilor: Cui trebuie să îi spui „La mulți ani” și ce semnifică sărbătoarea

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică Floriile, zi ce marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, deschide Săptămâna Mare şi este, totodată, ziua numelui pentru românii care poartă prenume de flori, precum Florin, Viorica sau Camelia. Sărbătoarea are loc în fiecare an...

Paștele Catolic și Reformat, sărbătorit cu discreție de aproape 1,4 milioane de credincioși din România: Cum se celebrează în funcție de rit și de...

Aproximativ 1,4 milioane de credincioși catolici și reformați sărbătoresc, duminică, Paștele. România este o țară majoritar ortodoxă, dar mozaicul său confesional este mai complex decât lasă să se vadă statistica dominantă. Catolicii reprezintă aproximativ 4-5% din populație, ceea ce...

2.800 de primari ar trebui să plece acasă. Aplicația care arată risipa din sistem și soluția pe care politicienii o ascund

Un politician a făcut o aplicație folosind datele oficiale ale statului, care există, dar sunt într-o dezordine descuranjantă, și inteligența artificială. Aplicația arată cum ar putea fi reformată România pentru binele cetățenilor și nu al politicienilor.   Aplicația arată cum ar putea...

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...
Paşcani
cer senin
8.1 ° C
8.1 °
8.1 °
76 %
1.7kmh
0 %
lun
22 °
mar
11 °
mie
8 °
J
6 °
vin
4 °

Niciun articol afișat