Final de Bacalaureat. Absolvenţii de liceu au scăpat de emoţii

Absolvenţii de liceu au scăpat de emoţii. Astăzi a fost ultima proba, cea de alegere a profilului, din cadrul examenului de Bacalaureat. Elevii au avut de ales din peste zece discipline, dintre care Geografie, Biologie sau Informatică. La centrul de examen, de la Colegiul “Mihail Sadoveanu”, candidaţii au fost optimişti şi speră la note bune.

S-a terminat sesiunea de vara din cadrul examenului de Bacalaureat. Astăzi, aproape 5.000 de candidate din tot judeţul Iaşi, au susţinut proba scrisă la alegere a profilului şi specializării. La Colegiul “Mihail Sadoveanu”, din Paşcani, elevii au răsuflat uşuraţi când au ieşit din examen.

Majoritatea au spus că subiectele au fost uşoare şi speră la note mari, care să le asigure locul la facultatea dorită.

S-a dat examenul scris la 11 discipline, printre care Geografie, Economie, Filosofie sau Logică. Unele discipline au fost studiate doar în primii doi ani de liceu, motiv pentru care elevii au trebuit să revină asupra materiei.
Subiectele şi baremul de corectare le puteţi vedea aici.
Menţionăm că afişarea primelor rezultate va avea loc pe dată de 5 iulie (până la ora 16:00). În aceeaşi zi, se pot face contestaţii, dar nu mai târziu de ora 20.00, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 10 iulie.

Potrivit MEN, pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probelor scrise şi notă 5 la fiecare dintre acestea, precum şi obţinerea mediei 6, cel puţin, la probele scrise.

PULSUL ZILEI

Bugetarii fără creșteri în 2026: salariile și sporurile rămân la nivelul anului trecut

Autoritățile încearcă să limiteze creșterea cheltuielilor bugetare într-un context în care finanțele publice sunt supuse unor presiuni ridicate Guvernul intenționează să mențină în 2026 nivelul actual al salariilor și al sporurilor din sectorul public, potrivit expunerii de motive care însoțește...

Probleme cu apa pe unele străzi din Pașcani. La Târgu-Frumos va fi întreruptă furnizarea întrerupe pe 12 martie

Apa a fost întreruptă din nou la Pașcani, de aceasta dată în câteva cartiere, din seara de 9 martie, de la ora 22:30. Măsura a fost luată din cauza unor „multiple avarii apărute la conductele de distribuție a apei...

AJUSTĂRI DE TAXE. VOT PENTRU TRANSPORTUL PUBLIC

Consilierii locali din orașul Târgu Frumos au fost convocați de primar în ședință extraordinară pentru a diminua unele taxe și impozite locale. Dezbaterile au avut loc marți, 10 martie, de la ora 13:00. Mai exact, au fost reduse la...

Elevi ai Liceului „Miron Costin” Pașcani, calificați în Finala Națională a Concursului European EU-CONEXUS

Comunicat: Echipa 4Real de la Liceul Teoretic „Miron Costin” din Pașcani s-a calificat în Finala Națională a Concursului European EU-CONEXUS „Think Smart, Create Green” 2026, competiție dedicată elevilor care propun soluții inovatoare pentru dezvoltarea sustenabilă a comunităților. Echipa este alcătuită...

Câți bani a atras Primăria Pașcani din fonduri europene?

  La ultima conferință de presă, un pășcănean care urmărea transmisia pe canalul de Facebook al BIT TV l-a întrebat pe primar dacă a auzit de fonduri europene, în contextul în care edilul s-a plâns că nu sunt bani la...

Românii pot investi din nou în titluri de stat TEZAUR. Dobânzi de până la 7% și venituri neimpozabile

Ministerul Finanțelor a lansat luni, 9 martie, o nouă ediție a Programului TEZAUR, prin care statul se împrumută de la populație prin titluri de stat destinate persoanelor fizice. Programul se desfășoară până pe 3 aprilie 2026 și oferă dobânzi...

Consilierii pășcăneni, în ședință de urgență. La Târgu Frumos sunt diminuate taxele și impozitele locale

Legislativul pășcănean este întrunit în ședință extraordinară pe 10 martie a.c., de la ora 10.00. Pe ordinea de zi este un singur proiect de hotărâre de modificare/completare a unei hotărâri cu privire la dotarea cu mobilier, materiale didactice și...

Șoferii își pot afla acum istoricul de amenzi și numărul de puncte de penalizare. Serviciul e valabil de pe 6 martie 2026

Poliția Română anunță noi funcționalități pe platforma digitală a Ministerul Afacerilor Interne, care permit șoferilor să consulte online starea dreptului de a conduce și numărul punctelor de penalizare, în secțiunea „Istoric de sancțiuni la regimul circulației”. Cum pot fi verificate...

Ce se întâmplă cu vremea în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo până pe 23 martie pentru fiecare regiune a țării

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, valabilă între 9 - 23 martie. Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă în majoritatea regiunilor țării, cu maxime ce pot...

Când și cu ce bani vor fi extinse rețelele de canalizare? Zeci de străzi cu deversări necontrolate

Administrația locală din Pașcani nu va aloca în acest an niciun leu de la bugetul local pentru extinderea rețelelor de canalizare. În momentul de față, din cele 231 de străzi, pe 94 nu sunt deloc conducte de canalizare, mai...
Paşcani
cer senin
17.4 ° C
17.4 °
17.4 °
23 %
5.5kmh
7 %
mar
17 °
mie
15 °
J
14 °
vin
14 °
S
12 °

Niciun articol afișat