Firmele vor fi puse să suporte diferenţa de contribuţii pentru angajaţii part-time

”Angajaţilor part-time li se va reţine CAS şi CASS doar la nivelul venitului realizat, chiar dacă acesta va fi mai mic decât salariul minim pe economie, iar diferenţa va fi suportată de instituţia bugetară angajatoare sau de către angajatorul privat”, susţine premierul Dăncilă.

Premierul Viorica Dăncilă a precizat, la începutul şedinţei de Guvern de ieri, că va fi adoptată o OUG de corectare a Codului Fiscal, astfel că în cazul contractelor part-time angajatul va plăti impozit raportat la venit, iar restul va fi suportat de angajator. În privinţa angajaţilor scutiţi de impozit până acum, precum cei din IT şi din cercetare, aceştia vor beneficia în continuare de scutiri, cu condiţia ca angajatorul să nu-şi fi diminuat totalul cheltuielilor de personal faţă de luna precedentă.

”Astăzi vom adopta o serie de măsuri pentru menţinerea venitului lunar net cel puţin la nivelul lunii decembrie 2017 pentru angajaţii din sectorul privat care beneficiază de scutiri de impozit pe venitul realizat. Avem patru categorii: angajaţii din IT, angajaţii pe cercetare, dezvoltare, inovare, persoane care desfăşoară activităţi sezoniere şi salariaţii cu dizabilităţi încadraţi cu handicap grav sau accentuat”, a precizat Dăncilă. Ea a spus că, pentru aceste categorii, statul îşi va asuma plata unei părţi din contribuţia de asigurări sociale de sănătate printr-un mecanism simplificat. ”De această facilitate vor beneficia angajaţii ai căror angajatori nu au reuşit din resurse proprii să menţină nivelul salarial la nivelul lunii decembrie 2017 şi care totodată nu şi-au diminuat totalul cheltuielilor de personal faţă de luna precedentă”, a precizat premierul. Viorica Dăncilă a menţionat că o altă prevedere asigură cel puţin menţinerea nivelului net pentru angajaţii din sistemul public, dar şi privat care lucrează part-time.

”Mai exact, începând cu luna ianuarie 2018, angajaţilor part-time li se va reţine CAS şi CASS doar la nivelul venitului realizat, chiar dacă acesta va fi mai mic decât salariul minim pe economie, iar diferenţa va fi suportată, în numele angajatului, de instituţia bugetară angajatoare sau de către angajatorul privat”, a explicat ea. Ordonanţa vizează şi şomerii şi celelalte categorii de salariaţi care se află în perioada de concediu medical şi beneficiază de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, pentru care baza de calcul a contribuţiilor sociale va fi redusă de la valoarea reprezentând 35% din salariul mediu brut, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din concediul medical la venitul efectiv realizat.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.4 ° C
4.4 °
4.4 °
77 %
7.4kmh
85 %
J
8 °
vin
9 °
S
11 °
D
15 °
lun
9 °

Niciun articol afișat