Fotbaliștii de la Ruginoasa în probă la Academia lui Hagi

Fotbaliștii de la Ruginoasa în probă la Academia lui Hagi

Câțiva jucători de fotbal de la Unirea 2006 Ruginoasa au fost văzuți și selectați să meargă pentru probe la Academia lui Hagi din Constanța. Ei se află de câteva zile acolo și au toată încrederea că vor impresiona prin condiția fizică, pase și jocul din teren. Prichindeii au făcut figură frumoasă la competițiile naționale, acolo de unde s-au întors cu premii și primii în clasament.

Materialul video în cadrul știrilor INFOBIT.

În comuna Ruginoasa există o pepinieră de fotbaliști. Ambițioși și cu planuri mari pentru viitor, Vlăduț și Răzvan sunt doar doi dintre sportivii ce au impresionat în competițiile naționale. Așadar, ei au fost chemați într-o perioadă de probă la una dintre cele mai bune Academii de fotbal din Romania, a lui Gheorghe Hagi. Astfel, pe parcursul a cinci zile, ei vor fi testați medical dar mai ales sportiv prin diferite probe de viteză, scheme de joc dar și mișcarea de pe teren.

Despre cum văd cei doi jucatori de fotbal din Ruginoasa zilele petrecute acolo și mai ales de ce își doresc să rămână la Constanța ne spun chiar ei, într-un interviu acordat pentru BIT TV. Chiar dacă au 11, respectiv 12 ani, Vlăduț și Răzvan își văd deja o carieră în fotbal, în țară dar și la echipele mari din Europa.

Au și idoli, unul dintre ei fiind chiar cel mai mare jucător de fotbal din România, Gheorghe Hagi dar și Paul Pogba ce joacă la Manchester United.

Prichindeii s-au format după o muncă de mai bine de patru ani la echipa din Ruginoasa prin antrenamentul cu Constantin Cernăuțeanu. Vlăduț Bălășel și Răzvan Dinu nu sunt singurii luați în vizorul celor de la Academie, prin directorul Mihai Stere.

La plecarea din Ruginoasa, părinții celor doi prichindei au fost prezenți. Cu ochii în lacrimi, mama lui Vlăduț speră să i se îndeplinească visul copilului chiar dacă acest lucru implică mult sacrificiu.

Echipa de fotbal din Ruginoasa are mai multe campionate câștigate, la categoria lor de vârstă, dar si cupe, trofee sau jucători declarați cei mai buni în cadrul competițiilor.

Academia Gheorghe Hagi este o investiție privată a celui mai bun fotbalist român din toate timpurile. Centrul îndrumă peste 300 de copii spre marea performanță.

PULSUL ZILEI

Incendiu puternic la o casă din Pârcovaci – FOTO

ISU IAȘI: Incendiu la o locuință în localitatea Pârcovaci – intervenție a pompierilor Astăzi, 23 martie, în urma unui apel primit prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, în Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iaşi, a fost anunţată producerea unui...

Înscrierile la creșă și grădiniță, în consultare publică. Vezi calendarul

Ministerul Educaţiei anunţă că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel antepreşcolar (creşă) pot fi înscrişi...

Spectacol caritabil pentru prietenii patrupezi, la Pașcani. S-au adunat donații de 3.500 de lei – VIDEO

Spectacol caritabil pentru prietenii patrupezi, la sfârșitul săptămânii trecute, la Casa de Cultură Pașcani. Asociația Axi Hope în parteneriat cu Apistovet Clinica Medical Veterinară, Roxana Roșu și Roxana Savin au organizat un eveniment cu scopul de a crește gradul...

Lansare de carte și expoziție, la final de săptămâna, la Ruginoasa

Eveniment cultural deosebit la Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Ruginoasa, la finalul acestei săptămâni, unde publicul este invitat la o lansare de carte dedicată patrimoniului tradițional moldovenesc. Sâmbătă, 28 martie, de la ora 11:00, va avea loc lansarea volumului...

Mai sunt câteva zile pentru reducerea de 10% la impozite. Primarul recunoaște șocul din luna ianuarie

Aglomerație la ghișeele pentru plata taxelor și impozitelor locale. Termenul limită pentru a putea beneficia de bonificația de 10% este sfârșitul lunii martie. Din acest motiv, atât persoanele fizice cât și societățile sunt interesate în aceste zile să își...

Primăria Pașcani cere ajutorul unei societăți pentru repararea unei străzi

Una dintre cele mai distruse străzi din municipiul Pașcani ar urma să fie reparată de o societate comercială, nu de Primărie. Este vorba despre strada Unirii pe tronsonul de la poarta 2 până la pod. După sezonul de iarnă, din...

Echipamentele din centralele termice vor ajunge la fier vechi

Echipamentele și instalațiile din centralele termice dezafectate de la Pașcani nu au prezentat interes pentru alte primării din țară. Administrația locală a lansat un anunț prin care și-au arătat disponibilitatea de a dona aceste echipamente pentru eliberarea centralelor. În această...

Senatorul Lucian Rusu: România are nevoie de acțiuni ferme pentru a proteja cetățenii și economia!

Am atras atenția și în alte ieșiri publice asupra accelerării prețurilor la carburanți și am subliniat constant că sunt necesare măsuri rapide pentru a stopa acest fenomen. În acest context, măsurile propuse de Guvern reprezintă un pas important: limitarea adaosului...

Scoateți sau nu păcănelele din Pașcani?

„Scoateți sau nu păcănelele din oraș?” Este întrebarea la care primarul din Pașcani, Marius Pintilie și consilierii locali, sunt somați să răspundă de urgență. Grupul Civic „În stradă” și Comunitatea Declic au trimis o solicitare oficială prin care cer...

Elevi din Pașcani și Todirești, premiați la Festivalul „Hai la teatru” de la Iași

La sfârșitul săptămânii trecute, sute de elevi au participat la Festivalul "Hai la teatru" ce a avut loc la Iași. Tineri talentați din zona Pașcaniului și-au adunat în palmaresul lor premii importante. De exemplu, liceenii de la "Miron Costin" din...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.8 ° C
6.8 °
6.8 °
61 %
1.2kmh
100 %
mar
15 °
mie
14 °
J
15 °
vin
13 °
S
10 °

Niciun articol afișat