back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

FOTO | Mobilizare exemplară la Tătăruși pentru o comună mai curată

Peste 500 de copii și voluntari au muncit joi, 14 aprilie, pentru o comună mai curată la Tătăruși, sub egida proiectului național „Curățăm România”. Administrația locală, împreună cu Școala Profesională Tătăruși, parohiile și pădurarii au făcut o mobilizare exemplară pentru strângerea gunoaielor aruncate la voia întâmplării în mai multe zone din comună. Adunarea s-a dat în fața școlii din centru.

Copiii, dar și voluntarii, au curățat pârâuri, parcuri, zone din rezervația forestieră și nu numai. Transportul s-a făcut cu microbuzele școlare și cele pentru transportul local. Pentru efortul depus, copiii au primit dulciuri.

Acțiunea de curățenie de joi nu este o premieră. În Tătăruși au loc mereu astfel de mobilizări pentru o comună mai curată, spune primarul, Costel Iosub.

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a dat startul campaniei naţionale de ecologizare a zonelor afectate de deşeuri „Curăţăm România”, care se desfășoară în perioada 4 aprilie – 4 mai 2022, sub sloganul „Vrem o țară fără deșeuri abandonate!”.

„Curățăm România!” este prima campanie naţională de acest fel în care sunt implicate autoritățile centrale și cele locale, asociațiile de profil, asociațiile municipiilor, orașelor, comunelor, instituțiile deconcentrate și societatea civilă.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat