-1.7 C
Paşcani
miercuri, februarie 5, 2025

Funcție importată din Primăria Pașcani rămasă liberă. Nici un candidat înscris nu a obținut nota de trecere la proba scrisă

Postul scos la concurs de Primăria Paşcani rămâne vacant. Este vorba de şef serviciu din cadrul aparatului de specialitate al primarului la care, astăzi a avut loc proba scrisă. În această etapă au trecut două candidate: Simona Parteni şi Mirela Pavel.

La proba scrisă a participat doar una dintre cele două candidate, şi anume Simona Parteni însă nu a obţinut punctaj de trecere, reuşit să acumuleze în urma răspunsurilor date 37,6 puncte, fiind declarată respinsă.

În următoarea perioadă, administraţia locală va scoate din nou la concurs funcţia de şef serviciu în cadrul serviciului Administraţie Publică.

Reamintim că, funcţia din cadrul aparatului de specialitate al primarului este vacant din 2015. În trecut Nicoleta Negrescu ocupa acest post însă a fost supendată după ce procurorii DNA au dispus trimiterea sa în judecată în dosarul “Agrocomplex”.

Recomandări