back to top
luni, ianuarie 5, 2026
-1.9 C
Paşcani
Login

Gabriel Surdu, executat de PDL. A fost exclus din partid după ce a devenit viceprimarul Iaşului

UPDATE 12.05: În momentul de faţă, conform regulamentului, funcţia de preşedinte al filialei Iaşi a PDL trebuie ocupată de vicepreşedintele filialei. Până la începutul lunii februarie, filiala PDL Iaşi avea doi vicepreşedinţi, pe deputatul Camelia Bogdănici şi pe senatorul Dumitru Oprea. Cum Camelia Bogdănici s-a înscris, pe 1 februarie, în Partidul Mişcarea Populară, filiala Iaşi, PDL Iaşi a rămas cu un singur vicepreşedinte, în persoana senatorului Dumitru Oprea, care, treoretic, va ocupa funcţia de preşedinte al filialei. „Am fost informat cu privire la situaţia din filială. Va avea loc un Birou Permanent Naţional de urgenţă care va formula un punct de vedere. În momentul de faţă, structura de conducere a PDL Iaşi este dizolvată. BPN va desemna o persoană care să asigure reconstituirea filialei”, ne-a declarat Dumitru Oprea.

UPDATE 11.50: La citeva minute dupa votarea ca viceprimar, Gabriel Surdu a fost exclus din PDL. „Conducerea Partidului Democrat Liberal a decis excluderea din partid a domnului Gabriel Surdu, preşedinte interimar al PDL Iaşi, pentru nerespectarea deciziilor partidului privind alianţele şi colaborările politice la nivel local. PDL nu poate fi părtaş la proasta administrare a judeţului Iaşi de către administraţia locală şi judeţeană, compusă din PSD şi PNL”, se arată într-un comunicat al Departamentul de comunicare al PDL, conform Digi24.ro
Primarul Iasului a avut numai cuvinte de lauda la adresa fostului sau adjunct din echipa executiva. „Marius, îţi mulţumesc pentru colaborarea avută. Am spus-o şi înainte, o spun şi acum: Marius Dangă şi-a făcut treaba foarte bine ca viceprimar. Mi-ar părea rău să cred că decizia pe care a luat-o este forţată de interesele politice ale unuia sau altuia. Aş fi vrut să continuăm împreună activitatea din executivul Primăriei. Sper ca Marius Dangă să dea dovadă de verticalitate şi să susţină în continuare proiectele pe care şi le-a asumat împreună cu noi, aşa cum aştept o atitudine constructivă şi din partea colegilor din Consiliul Local”, a declarat primarul Gheorghe Nichita.
Primarul a facut si citeva declaratii politice, in care l-a atacat pe Cristian Adomnitei, presedintele Consiliului Judetean Iasi, potrivit newsiasi.ro. „In ultima perioadă am observat tot felul de frământări pe scena politică. Se fac şi se desfac alianţe, se autonumesc pe funcţii unii sau alţii. Profit de ocazia acestei şedinţe pentru a lămuri ieşenii şi Consiliul Local asupra câtorva aspecte.Sunt un politician cu experienţă, care a mai văzut „filmul” acesta. De fiecare dată, înaintea campaniei electorale, unii politicieni, mai subţiri de felul lor din punct de vedere electoral, pornesc un război artificial pentru a atrage atenţia opiniei publice. Asta se întâmplă şi în aceste zile la Iaşi. Avem, pe de o parte, PSD care rămâne fidel principiilor USL la Iaşi, Bucureşti şi în toată ţara. Pe de altă parte, îi avem pe colegii noştri de la PNL care ar vrea să continue proiectul USL, dar nu-i lasă şefii de partid. Nu-i lasă nici Crin Antonescu la Bucureşti să-şi asume responsabilitatea guvernării, nu-i lasă nici Cristian Adomniţei la Iaşi să continuăm proiectele pentru care ne-au votat ieşenii în 2012”
10.47: Preşedintele PDL Iaşi, Gabriel Surdu, este noul viceprimar al Iaşului. A fost singurul candidat şi a primit votul a 20 de consilieri, suficient să ia locul lui Marius Dangă. Acesta din urmă şi-a înaintat demisia înainte de vot.
––
Odată cu vacantarea unui post de viceprimar, consilierii locali vor trebui să numească un nou coleg pentru social-democratul Mihai Chirica. Numele cel mai vehiculat să-i ia locul lui Dangă este Gabriel Surdu, consilier local şi preşedintele PDL Iaşi. Acesta a declarat ieri că partidul va avea o propunere de viceprimar, la fel cum a procedat şi la Consiliul Judeţean. Surdu a convocat aseară o şedinţă la partid pentru a stabili o strategie atât pentru şedinţa de CL, cât şi pentru a discuta proiectele de la Consiliul Judeţean.
În schimb, ta­băra PPDD din plenul CL a declarat deja că alianţa cu PSD va fi oficia­lizată astăzi în CL şi că va susţine propunerile social-democraţilor. „În momentul de faţă, clar este o alianţă la nivel local şi probabil va trebui să fie şi la nivelul Consiliului Local, între PSD şi PPDD. Este o alianţă girată de conducerea centrală, de la Bucureşti, transmisă în teritoriu şi concretizată prin nu­mirea preşedintelui de la Iaşi în funcţia de vicepreşedinte CJ. Cam acesta este mesajul în momentul de faţă. Noi vom susţine propunerea care va asigura o majoritate stabilă în CL. Nu am pus o condiţie definitorie ca funcţia de viceprimar să ne aparţină“, a precizat Florin Boca, liderul aleşilor PPDD din CL.
Pe lângă jocul de putere de astăzi, consilierii locali ar trebui să voteze 29 de proiecte pe ordinea de zi. Cele mai importante se referă la bugetele pe anul acesta de la societatea Ser­vicii Publice şi de la RATP, precum şi situaţiile financiare dezastruoase cu care a încheiat anul 2013 regia de transport.
Majoritatea proiectelor vizează înstrăinarea patrimoniului oraşului, prin vânzare, concesionare, închi­riere sau atribuire în folosinţă gratuită, iniţiative pentru care este nevoie de votul majorităţii. La secţiunea „diverse“ al şedinţei, apare raportul de activitate al primarului pe anul trecut care ar trebui prezentat la finalul întâlnirii. ziaruldeiasi

PULSUL ZILEI

Ianuarie este ultima lună cu prețuri vechi în construcții. Noua taxă de carbon va majora costurile cu până la 15%

O nouă taxă, intrată în vigoare de la 1 ianuarie 2026, care face parte din Mecanismul de Ajustare a Carbonului la Frontieră (CBAM) va introduce un cost suplimentar pentru materiile prime și produsele semifinite provenite din state non-UE, potrivit...

Prețurile la apă și canalizare au crescut cu 15%

De la 1 ianuarie 2026 prețurile la apă și canalizare au crescut cu 15%. Astfel, prețul unui metru cub de apă va crește de la 20,25 lei la 23,5 lei. Decizia a fost luată ca urmare a hotărârii luată în...

Parohul de la Sodomeni a încetat din viață

Doliu în suburbia Sodomeni - Pașcani.Preotul paroh al localitătii, Mihai Dascălu a încetat din viață. Era în vărstă de 60 de ani și cu probleme de sănătate. „Cu adâncă durere în suflet, vă aducem la cunoștință că astăzi, 1 ianuarie...

Zile libere 2026. De câte minivacanţe vor avea parte românii în noul an

În 2026, românii vor beneficia de mai multe zile libere. Sunt 17 zile libere legale, dintre care 12 cad în timpul săptămânii, ceea ce înseamnă șanse reale de pauze extinse de la muncă și școală, mai ales dacă sunt combinate...

Ce se scumpește din 1 ianuarie. Lista accizelor și taxelor ce intră în vigoare

De la 1 ianuarie 2026, România aplică un nou val de majorări de accize pentru băuturile alcoolice, țigăti și carburanți, fiind a doua creștere într-un interval de șase luni, după ajustările intrate în vigoare în vara lui 2025, conform...

Cine a fost Sfântul Vasile cel Mare, sărbătorit la 1 ianuarie. Tradiția spune să verși vin pe masă și să spargi un pahar alb

Prima mare sărbătoare a anului îl cinstește pe Sfântul Vasile, apărătorul creştinilor, „păzitor de duhurile rele“. În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, tradiţia spune este bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia...

Horoscopul anului 2026 – Ce zodii vor avea un an bun?

Se anunță un an interesant pentru toate zodiile. Astrologul Anca Stoica ne aduce previziunile pentru anul 2026- prin ce vor trece toate cele 12 zodii? Cine va avea un an bun și cine va fi mai puțin favorizat? BERBEC Anul 2026...

Revelion 2026: Cele mai frumoase mesaje și felicitări de trimis prin SMS, WhatsApp sau Facebook în noaptea dintre ani

Anul 2025 este pe terminate și privim cu speranță spre noul an, anul 2026, care ne bate la ușă. Pentru că se apropie Anul Nou și 2025 este deja pe sfârșite, iată ce mesaje și felicitări le poți trimite rudelor,...

Superstiţii de Revelion. Ce pun românii pe masă şi în buzunar ca să aibă noroc, bani şi sănătate în 2026

Ne pregătim pentru noaptea dintre ani şi e momentul perfect să ne asigurăm că avem tot ce ne trebuie: nu este vorba de decor, local sau rochia de gală, ci de "garanţia" unui an viitor prosper şi norocos. Superstiţiile ne spun...

Mascații de la Ruginoasa, opriți de jandarmi. A fost folosit spray lacrimogen – FOTO/VIDEO

Ajunul Anului Nou a adus din nou tensiune pe străzile comunei Ruginoasa, unde tradiționala întâlnire a cetelor de mascați din zonele Vale și Deal a degenerat în incidente care au necesitat intervenția fermă a forțelor de ordine. Încă de...

Niciun articol afișat