Garajele din Târgu Frumos vor fi dărâmate pentru amenajarea de parcări rezidențiale

Informații importante pentru cetățenii din orașul Târgu Frumos care dețin garaje. Administrația locală s-a hotărât să le dărâme pe toate, fără nici un fel de excepții, iar în locul lor să fie amenajate locuri de parcare.

Urmărește canalul BIT TV – STIRI PASCANI, TG FRUMOS, HARLAU de pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei!

Decizia a fost luată din cauza aglomerației rutiere din oraș și pentru folosirea mai eficiență al domeniului public sau privat al localității.

Măsura urmează să fie aplicată începând de anul viitor. Până atunci, urmând să fie făcute studiile și proiectele necesare.

Precizările au fost făcute de către Tudorel Drobotă, administratorul orașului Târgu Frumos, în cadrul emisiunii Pulsul Zilei, de la BIT TV.

Este vorba despre câteva sute de garaje, o bună parte dintre ele au fost construite pe terenuri deținute prin contracte de închiriere sau concesiune, cu autorizații pentru construcții provizorii și doar câteva dintre ele cu autorizații definitive.

În cel de-al doilea caz, administratorul public a precizat că ar urma să fie acordate despăgubiri, după dărâmarea lor.

Drobotă a spus că o bună parte din garajuri sunt folosite ca magazii și beciuri pentru depozitare, iar cei care au mașini, de regulă le țin în fața garajului.

În același context, reprezentantul Primăriei Târgu Frumos a spus că în locul garajelor ar urma să fie amenajate aproape 500 de parcări rezidențiale.

De asemenea, administrația locală are în vedere și amenajarea de parcări publice cu plată mai ales în zonele aglomerate pentru decongestionarea traficului. În principal este vorba despre zona pieței unde ar urma să fie amenajate 16 locuri de parcare.

Toate detaliile privind modul de implementare al acestor măsuri ar urma să fie stabilite de către specialiști, prin intermediul unui studiu de mobilitate urbană. În momentul de față, documentația se află în etapa consultărilor publice. Cetățenii sunt invitați să completeze un chestionar privind probleme de trafic din oraș, iar după finalizarea studiului, va fi supus aprobării Consiliului Local.

PULSUL ZILEI

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...

Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor. Recomandări pentru a evita incendiile – VIDEO

În perioada Floriilor și în apropierea Sărbătorilor Pascale, pompierii din județul Iași sunt la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Zilnic, peste 160 de militari sunt la datorie, iar o parte dintre aceștia desfășoară controale și...

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.2 ° C
11.2 °
11.2 °
85 %
5.4kmh
100 %
S
18 °
D
16 °
lun
22 °
mar
11 °
mie
5 °

Niciun articol afișat