back to top
duminică, decembrie 21, 2025
0.9 C
Paşcani
Login

Gaz metan pe strada Amurgului

Veste bună pentru cetățenii care locuiesc pe strada Amurgului. În mai puțin de o lună de zile această porțiune de drum va fi alimentată cu gaz metan. Fondurile pentru lucrări sunt din bugetul local, iar în următoarele zile va fi semnat contractul cu furnizorul. Mai mult, edilul orașului anunță că în zonă se vor face și lucrări de canalizare.

str amurgului

Peste 20 de familii de strada Amurgului din Pașcani, de la Fântânele până la Ceferiștilor, vor avea în cel mai scurt timp gaz metan. Semnarea contractului se va face în următoarele zile, între administrația locală și furnizor.

Mai mult, primarul orașului Dumitru Pantazi spune că după această investiție vor continua și altele cum ar fi canalizare și asflatare acestei străzi, cel mai probabil din fonduri europene.

Demersul administrative vine la ceva timp, după ce locuitorii au cerut ajutorul aleșilor locali în audiențe. Primarul spune că investiția va ajunge la suma de 60 mii lei, bani care vor fi suportați din bugetul local.

Materialul video pe www.bittv.info

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu.Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale.Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele.Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

 Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani.Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat